Marți, 23 octombrie, în plenul PE de la Strasbourg, s-a discutat despre utilizarea datelor abonaților Facebook de către Cambridge Analytica și impactul asupra protecției datelor, temă importantă și dificilă, în urma scandalurilor care au zguduit lumea, dar care n-au determinat, încă, o schimbare categorică de atitudine a giganților internetului în raport cu utilizatorii lor.

Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, a intervenit în plenul de la Strasbourg și a punctat aspectele care se cer rezolvate imediat, pentru ca UE să nu rămână doar la stadiul unui portofoliu declarativ percutant și atât. Grapini a cerut pași fermi și protecție reală a consumatorilor.

“Dezbatem un lucru care ține de viitorul Europei până la urmă, de viața cetățenilor și de democrație. Dar, iată, Consiliul nu este prezent, Comisia pare a fi mulțumită de pașii pe care i-a făcut, noi, Parlamentul, ne-am făcut treaba și suntem în aceeași situație, domnilor comisari, pentru că în fiecare săptămână putem constata că apar conturi false, că ne sunt preluate datele!

Ce facem de fapt? Comisia spune că avem un instrument foarte puternic, dar cum îl folosim? Care sunt rezultatele? Să fim serioși! Eu cred că CE trebuie să găsească mijloace comune, pentru că facebook ne-a ignorat! Am fost într-o delegație acolo, în luna iunie, nu s-a întâmplat nimic nou, după ce au declarat că nu s-au gândit la protecția datelor, atunci când au proiectat facebook! Cred că nu avem nimic concret până acum, iar peste câteva luni intrăm în alegerile europene. Nu putem lăsa cetățenii și companiile să se lupte cu mastodonții! E de datoria Comisiei și a Consiliului!”, a declarat umanista Maria Grapini.

2018-10-23T12:24:20+00:00 October 23rd, 2018|Diverse|0 Comments