Maria Grapini

Revista “FELICIA” a sarbatorit 3 ani de existenta, organizand GALA PREMIILOR “Felicia”: “OAMENI PENTRU INIMA, MINTE SI SUFLET”.O revista utila, de bun gust, decenta si asa cum spunea extraordinara artista Stela Popescu “Bravo, va felicit ca nu aveti femei dezbracate pe coperta”.

Am fost invitata in seara zilei de 8 octombrie la evenimentul creat de echipa revistei sub discreta coordonare a directoarei Gabriela Firea. O atmosfera placuta, cu oameni deosebiti din diferite domenii: cultura, arta, sanatate, business.

Pentru mine a fi alaturi de mari artisti ca Stela Popescu, Angela Similea, renumita solista de opera Felicia Filip sau oameni de cultura si radio ca Ruxandra Sararu, precum si oameni remarcabili ca Irinel Popescu, recunoscut international ca specialist in transplant de ficat, inseamna foarte mult.

Am avut ocazia sa vad o societate, un segment de societate pe care as dori sa o pot extrapola la nivelul intregii societati, astfel incat bunul simt, calitatea, valoarea, caracterul, implicarea sociala sa predomine.

Am fost surprinsa, o spun in modul cel mai sincer, sa aflu ca la premiile de excelenta acordate de revista ‘FELICIA’, exista si sectiunea “INVINGATORII CRIZEI”.

Cand Lucian Mandruta, discretul prezentator de stiri, a fost invitat de compozitorul si solistul cel mai remarcabil din ultima perioada Ovidiu Komornyik, sa inmaneze premiul, am fost din nou surpinsa sa-mi aud numele.

Premiul ma onoreaza, mai ales, acordat in fata atator invingatori in profesiile lor.

In acelasi timp ma gandesc de atunci, ca premiul primit de mine, spre deosebire de ceilalti, care l-au primit pentru ce au facut, ma obliga sa demonstrez ca inving criza!

Criza nu a trecut si sunt convinsa ca vine un an mai greu ca cel care e pe sfarsite. Le multumesc celor de la revista FELICIA si sunt convinsa ca nu au dorit sa-mi transmita aceasta incarcatura, dar ea exista. Discut cu multi oameni de afaceri si simt ingrijorarea si neincrederea in sistem.

In 11 octombrie, am organizat la Palatul Parlamentului o consultare cu Asociatii profesionale, patronale, sindicale, cu oameni de afaceri din toata tara. Am dorit sa pregatesc, in calitatea mea de Vicepresedinte al Partidului Conservator in relatia cu oamenii de afaceri, un set de probleme, masuri si initiative legislative pentru diminuarea efectelor crizei. Le multumesc celor peste 100 de persoane care au fost prezente.

Unul dintre vorbitori sublinia utilitatea intalnirii si sugera sa chemam alta data si pe responsabilii guvernarii. Desigur avea dreptate, dar la vremea intalnirii, ce guvern sa fi chemat?

Sa-i spunem Domnului Videanu ca trebuie schimbat sistemul sanatatii, ca oamenii angajati platesc, ca noi angajatorii platim, dar nu avem servicii asigurate? Sa-i fi spus domnului Berceanu ca sustinerea domeniului agro-alimentar poate fi o solutie? Ar fi fost inutil.

Criza politica suprapusa peste cea economica ma face sa ma gandesc tot mai des daca eu sau altcineva vom fi INVINGATORI AI CRIZEI.

Personal cred ca numai cu alti guvernanti si alti politicieni.

De aceea, va indemn sa actionati.

Majoritatea aceasta decizionala trebuie schimbata si pentru aceasta este nevoie de oameni noi in politica.

Imagini de la PRIMA GALA A PREMIILOR REVISTEI “FELICIA”:
MARIA GRAPINI – TROFEUL DE EXCELENTA LA CATEGORIA :”INVINGATORII CRIZEI”

 M-am gindit ca, la aceasta intrebare, cel mai bun raspuns il pot avea daca va consult si daca aflu cit mai multe pareri.
Unii spun ca nu merg la vot deoarece merg degeaba.Unii chiar indeamna sa nu mergem la vot. Altii, din contra, spun ca trebuie sa mergem la vot pentru ca doar asa avem sansa ca, in mod democratic, sa-i alegem pe cei care urmeaza sa ia decizii strategice politice sau economice. Eu ma aflu in aceasta ultima categorie deoarece cred ca nu pot sa ma pling daca nu actionez. In general un om care nu se implica in nimic, moral ar trebui sa accepte ceea ce fac altii pentru el.
Problema este: cum alegem? Daca acceptam ca in democratie nu se poate fara politica, atunci politica trebuie credibilizata prin oameni care fac politica din vocatie, altruism si pentru ca le place. Acesti oameni nu pot ajunge in functii de decizie daca nu-si asuma sa intre in politica si daca  noi, cei care votam, nu-i alegem. Acum avem de ales dintre cei care si-au asumat sa candideze.Cum alegem? Ma gindeam ca in viata de toate zilele, daca maninci undeva un fel de mincare si nu iti place, a doua oara  incerci altceva, un alt fel de mincare pe care nu l-ai mai mincat dar speri sa  fie mai bun. Daca ai cumparat ceva de la un magazin si nu ai fost multumit  de modul in care ai fost servit, data viitoare incerci la un alt magazin. Daca mergi in vacanta intr-o  statiune si esti dezamagit, anul viitor incerci alt loc. Atunci, ma  gindesc, de ce nu am proceda si la vot asa? Daca nu ne-a placut, daca ne-a dezamagit, daca ne-a mintit, daca, daca….., atunci putem vota pe altcineva. Cel putin avem motivatia ca nu contribuim prin vot (sau nevotind) la pastrarea persoanei pe care am vazut-o cite n-a facut. Daca ne-a placut, e  simplu, mergem si-l mai votam o data.
Cred, pina la urma, ca solutia cea mai  simpla este sa incercam sa alegem nu dupa vorbe, ci dupa fapte.
Astept  puncte de vedere.

Cu stima,
Maria Grapini

 De citeva luni, dupa tot felul de planuri anti-criza prezentate de guvern, ma intreb daca cineva (evident dintre cei platiti sa o faca) se mai ocupa de economia romaneasca, in sensul de a gasi masuri care sa faca sa functioneze, nu sa o blocheze. Constat cu tristete ca e o lupta pe viata si pe moarte pentru alegeri, cine sa faca mai multa imagine partidului prin legile pe care le propune, cine sa faca rost de mai multi bani pentru campanie prin tot felul de improvitatii si manipulari, dar de faptul ca la sapte luni avem rezultate dezastroase in economie nimeni nu e preocupat. Au crescut cheltuielile cu dobinzile cu peste 50% , (cheltuielile bugetare evident), pentru ca statul se imprumuta si risipeste in acelasi timp, banii imprumutati neintrind intr-un circuit normal in economie pentru a produce, au scazut colectarile la buget si la TVA, la impozit pe salarii si la impozit pe profit. Oare vor intelege vreodata guvernantii ca daca intreprinderile se inchid, altele isi reduc numarul de locuri , nu vor mai avea bani la buget? Daca nu inteleg (sau li se dicteaza sa faca asa) ce inseamna, mai ales in perioada de criza, o politica fiscala optima, de ce mai stau pe functii de decizie?
Crede cineva ca in Romania impozitele stabilite de-a valma, retroactiv de citeva ori intr-un an fiscal, mai indeplinesc cele trei conditii de IMPOZIT OPTIM?
a) sa fie clare si usor de inteles de contribuabil si corect stabilite,
b)sa fie minimizate costurile de administrare si colectare,
c)sa se minimizeze efectele DEMOBILIZANTE la contribuabil.
Personal cred ca in acest moment nici macar una din aceste trei conditii nu este indeplinita.
Am ajuns intr-un moment maxim de dereglementare institutionala – nimeni nu mai respecta nimic: ministrii nu vor sa raporteze Parlamentului cum cheltuiesc banii, Guvernul nu mai vrea ca Parlamentul sa legifereze si scoate pe banda rulanta ordonante, hotariri, ordine, pachete de legi asumate, justitia NU MAI DORESTE SA FUNCTIONEZE NICI ATIT CIT A FUNCTIONAT, de raspuns nu raspunde nimeni de nimic (dintre mai marii puterii, pentru ca saracii cetateni raspund cu virf si indesat si atunci cind nu gresesc) si ne pregatim de alegeri.
Eu cred ca trebuie totusi facut ceva. Nu vreu sa cred ca ajungem mai rau ca inainte de 1990. Pina la urma, daca nu exista vointa politica la cei care au fost alesi sa faca sa functioneze statul de drept despre care se vorbeste, atunci acesti oameni nu mai merita sa ne reprezinte. Cred ca solutia sta tot in intelegerea noastra, a populatiei cu drept de vot, ca lucrul cel mai important este incredintarea mandatului de a fi reprezentati. Si cred, am si propus , ca totul consta in a avea reguli bine stabilite si apoi institutia justitiei care sa stabileasca daca aceste reguli se respecta sau nu. Dar pentru ca regulile se fac de catre alesii nostri se stabilesc pe atit de bine pe cit de profesionisti, morali si corecti sunt ei.
Avem inca mult de lucru la a intelege cum este bine sa votam.
Important este sa ne propunem sa actionam fiecare pe palierul unde activeaza si sa ii convingem pe cei de linga noi ca intr-un stat in care nu este dictatura (doamne fereste sa ne intoarcem in timp!) este nevoie ca majoritatea formata, cea care va decide soarta noastra, sa fie partea buna nu partea rea, corupta si coruptibila, imorala si dezinteresata de obligatiile generale, fiind preocupata doar de interese personale. Retragerea in “turnul de fildes” nu este o solutie, caci s-ar putea ca revolta celor multi sa-l sparga.
M-as bucura daca as primi puncte de vedere, solutii la iesirea din situatia creata, care din pacate se rasfringe din ce in ce mai mult asupra multor oameni.

Cu respect ,
Maria Grapini

M-am gindit de mult timp sa impartasesc aceste ginduri ale mele cititorilor de pe blogul meu, colegilor si prietenilor, dar nu am facut-o.
Ultimele luni din acest an,si ceea ce se intimpla aici, la noi acasa, in Romanica noastra (cum spune actrita de exceptie Oana Pelea), m-au determinat sa nu mai tac.
Dupa 30 de ani de experienta profesionala in industrie, locul cel mai greu in economie (sper sa nu-i supar pe toti cei care lucreaza in alte domenii), dupa 20 de ani de activitate in ONG (organizatii neguvernamentale), asociatii, fundatii si patronate, timp in care m-am implicat in sute de programe si proiecte sociale, culturale si de educatie si dupa mai bine de trei ani de implicare in politica, consider ca pot indrazni sa impartasesc puncte de vedere cu cetatenii din tara mea.
Am reusit alaturi de oameni minunati proiectele profesionale, mentinind inca sute de locuri de munca, am reusit alaturi de oameni minunati care s-au alaturat proiectelor si ideilor lansate de mine sa am satisfactia omului care face ceva pentru cei din jur care au nevoie de ajutor. Nu doresc sa intru in detalii pentru ca aceste lucruri au fost relatate frecvent in presa scrisa sau video (le multumesc tuturor) si o parte din ele se afla pe pagina mea de internet.
In acesti 20 de ani am fost de nenumarate ori revoltata de ceea ce se intimpla sau nu se intimpla si mi-am spus parerea ori de cite ori am constatat ca lucrurile nu merg bine fie in administratia locala, fie in cea centrala, de multe ori fiind calificata ca un om razvratit.
M-au revoltat intotdeauna: MINCIUNA, HOTIA SI INCOMPETENTA pentru ca toate duc la instaurarea NEDREPTATII si frineaza dezvoltarea. Cred ca puteti fi de acord ca nu am dus lipsa, si din pacate nu ducem lipsa de nici una dintre aceste noncalitati. Din pacate dupa 20 de ani de libertate avem multa nedreptate si saracie in Romania.
Toate realizarile profesionale si proiectele voluntare din organizatiile pe care le conduc, le-am facut fara a ma implica in politica. Cu cit am inaintat in timp mi-am dat seama ca cetateanul, industriasul, asociatiile, nu pot shimba lucrurile atita timp cit politicul decide asupra economicului.
Am acumulat, probabil ca multi concetateni, de la dezamagire pina la revolta datorita clasei politice si a sacrificarii prin politic a multor valori in detrimentul nonvalorilor.
Momentul maxim de revolta l-am atins in 2004. Atunci am simtit din nou, a nu stiu cita oara, ca sistemul din Romania calca oamenii in picioare, ca demnitatea e un lucru inexistent la o majoritate a clasei politice (si democratia permite acestei majoritati sa decida pentru noi!). Atunci m-am simtit pentru prima data neputincioasa in efortul de a-mi salva fratele, care implinise doar de patru zile 53 de ani. Fratele meu, un om devotat meseriei, colonel in Armata Romana, care toata viata, de la 18 ani, a executat ordine, a fost abandonat in fata efortului de a trai. Dupa 1989 armata a trecut prin mai multe reorganizari si restructurari. In anul 2000, fratele meu s-a trezit cu un ordin de mutare cu toata familia in alt oras, pe motiv ca, in locul lui trebuie sa vina un alt colonel a carui unitate se desfiintase. Totul parea fara logica, atit timp cit s-ar fi putut muta acel colonel direct in orasul unde era post liber si unde i se propusese fratelui meu sa se mute. In acest fel nu se mai puneau pe drumuri doua familii (cu probleme de locuinta, loc de munca pentru sotii etc.). A incercat ierarhic sa rezolve problema care era ilogica (nu era vorba de o sanctiune, nu avusese nici o reclamatie) intrebind in mod firesc de ce trebuie sa se mute daca unitatea restructurata nu era cea in care lucra el si s-ar fi rezolvat simplu ca acel colonel de la unitatea restructurata sa mearga in orasul care avea loc liber?! NU a primit nici un raspuns: Functiona acelasi principiu de inainte de 1989: “ordinul se executa nu se discuta”.
Avea, dupa 30 de ani de armata, o casa inceputa, construita dupa ideile lui si in buna masura cu miinile lui (era foarte priceput la orice lucru dintr-o gospodarie). Acelasi simt al nedreptatii pe care il avem toti cei din familia mea a functionat si la la el si a decis sa se pensioneze anticipat decit sa plece nedrept in alta parte. La 50 de ani a devenit pensionar dar macinat zi de zi de intrebarea “de ce nu a primit o explicatie logica?” Am incercat sa il ajut sa uite, dar nu am reusit. Intr-o zi m-a sunat si mi-a spus ca nu se simte bine. L-am rugat sa vina urgent la Timisoara sa mergem la medic. A venit imediat (avea cea mai mare incredere in mine desi eu sunt cea mai mica intre frati) si ne-am dus la spitalul militar. Am ramas intepenita in scaun cind medicul mi-a spus direct: “doamna director, imi pare rau dar domnul colonel mai are maxim 4 luni de trait, are cancer gradul patru la plamini”. Nu vreau sa descriu cei aproape doi ani care i-am trait alaturi de el in incercarea de al sava. Citiva medici extraordinari de la spitalul militar Bucuresti au facut tot ce au putut (evident ca nu erau medicamente si cumparam de mii de euro pe luna eu) si le multumesc.
Au fost cei mai grei ani din viata mea, mai ales ca in 2003 am pierdut-o si pe mama. Am trecut prin momente de speranta si disperare intr-o frecventa asemanatoare cu alternanta zilei cu noaptea.Cind in primavara lui 2004 am aflat ca boala s-a extins am crezut ca dispare pamintul, sperasem ca depasind acel termen de patru luni il vom salva. El a cerut sa mearga acasa, stia ca nu mai are mult de trait, si am dorit sa-i indeplinim dorinta. M-am dus si am solicitat o ambulanta sa-l transportam pentru a avea asistenta de specialitate. De la bun inceput am spus ca voi plati transportul (desi bolnavii din Romania ar trebui sa aiba acelasi tratament ca cei din alta lume).
Dar, iata cum regulamentele si legile care ne decid soarta si-au spus si acum cuvintul: nu puteam primi ambulanta pentru a-l transporta acasa. Nu puteam sa-l linistesc, repeta mereu: “dupa o viata de armata nu am dreptul la o ambulata sa pot muri acasa?” Am sunat la un parlamentar despre care stiam ca poate sa-l sune pe Ministrul Apararii – cel care ar fi trebuit sa aprobe. Mi-a inteles disperarea, dar nu a dat de dumnealui. Am plecat cu masina privata cu teama ca nu vom ajunge cu el viu, acasa.
Fratele meu a murit la citeva saptamini, cu doua lucruri care i-au macinat ultimiele zile: de ce trebuia sa se mute la alta unitate, in alt oras, daca cel al carui unitate s-a desfiintat ar fi putut merge direct acolo si de ce, dupa o viata in care a lucrat corect, constiincios (avansat in grad pentru merite), nu a putut primi o ambulanta pe ultimul drum de la Bucuresti, acasa ?
Atunci, in 2004, cind l-am condus pe ultimul drum pe fratele meu, eram decisa sa nu mai fac nimic, sa renunt la toate proiectele mele profesionale si cele de voluntariat. Apoi, in memoria parintilor mei (mama murise doar cu patru luni inaintea fratelui) dar si in memoria fratelui meu, am decis sa lupt mai departe cu NEDREPTATEA.
Nu am inteles politicienii care ne-au adus intr-o societate inechitabila, fiind indiferenti, ignoranti si dornici de inavutire.
Din afara nu intelegeam de ce partidele isi pun tot felul de incompetenti in functii pe care nu le inteleg, nu pot raspunde cerintelor, facind rau societatii si, ziceam eu, si propriului partid. Dar, iata ca nu au facut rau propriului partid, pentru ca partidele, aceleasi partide, au crescut si isi vad mai departe de incompetenta lor si de inbogatire, umilind oameni si furind Romania.
Am gindit ca aceste lucruri se vor putea schimba daca vor veni oameni noi, tineri, in politica, oameni care sunt independenti material si competenti in conducerea economiei. Daca politicul decide inca asupra economicului, atunci am crezut ca putem imbunatati lucrurile daca alti oameni vor avea decizia politica, unii care au probitate morala, care nu trebuie sa-si ascunda dosare penale sub scutul partidului, oameni care au dovedit competenta in societate in domeniul lor de activitate. In acele momente am decis “sa intru in teren”, sa determin si alti oameni care nu au facut politica pina atunci, dar care au competente ce ii pot recomanda ca oameni politici, sa intre in politica. Dupa 15 ani de neutralitate (pentru care am platit ca orice om neimplicat in politica si care a dezvoltat in mod cinstit o activitate in Romania), am decis sa intru in politica. Aveam o situatie materiala confortabila, o imagine de om de afaceri serios, implicat si in societatea civila cu credibilitate si autoritate morala si am crezut ca acest lucru ma va ajuta sa ma impun in decizia politica din Romania.In decembrie 2005, tocmai dupa ce am primit un premiu ca fiind cel mai important exportator de lenjerie din Romania (inminat chiar de Presedintele BASESCU), AM FACUT LUCRUL PE CARE CREDEAM CA NU IL VOI FACE NICIODATA : AM INTRAT INTR-UN PARTID POLITIC.
Nu m-am dus la nici unul din partidele mari de pe scena politica, deoarece nu ma regaseam fie in doctrina lor fie in modul in care actionau oamenii din partid. Prin modul meu de a fi sunt liberala, imi place sa fac ce imi place, sa spun ce gindesc, sa actionez fara constringeri injuste, dar nu am uitat niciodata de unde am plecat, de foarte de jos, dintr-o familie saraca de muncitori cu trei copii ,dar o familie bogata sufleteste. S-a dezvoltat in mine de-a lungul anilor dorinta de a ajuta, de a face ceva pentru cei care au nevoie de ajutor si am si actionat ca individ, dar, mi-am dat seama ca este nevoie sa se actioneze institutional. Asadar, desi as fi putut sa ader la un partid mare (am avut propuneri!), am preferat un partid de centru, care, ca doctrina, sa raspunda principiilor mele de viata si gindire, care sa aiba ca obiectiv asezarea scarii valorilor si la noi in societate.
M-am apucat de citit istoria conservatorismului din Romania si din lume. Am aflat ce personalitati de talie internationala au optat de-a lungul istoriei pentru o politica conservatoare!
Nu stiu nici azi de ce Domnul Profesor Dan Voiculescu, cu trei ani in urma decizei mele de a intra in politica, mi-a propus sa intru in Partidul Conservator. Nu-l cunosteam pe domnul profesor, nu-l intilnisem niciodata, nu am avut (si nici nu am) vreo afacere impreuna. Timp de trei ani l-am refuzat, afirmind ca nu am incredere in politicieni si nu intru in politica. In anul 2005, dupa moartea fratelui meu, dar si la presiunea unei parti a societatii civile, am decis sa intru in politica, sa vad din interior de ce se face atit de prost si ineficient pentru societate politica in Romania.?
Am ales Partidul Conservator. De atunci si pina azi am auzit de mii de ori de la cunostinte, prieteni, oameni politici intrebarea:”de ce la Partidul Conservator?”. La multi le-am raspuns cu o intrebare la care nu primesc raspuns: “dar la care partid din Romania?” Ridicatul din umeri al celor intrebati imi arata mie cit de fara solutie este pina la urma optiunea unor oameni de buna credinta care ar dori sa intre in politica.
Toate partidele, mai ales cele mari, s-au compromis, pentru ca au condus pe rind Romania si rezultatul este cel care nu place la o larga majoritate (cei aproape 75% care nu voteaza). Am raspuns apoi ca in PC cred ca pot spune ce gindesc, ca voi putea sprijini sectorul IMM, sector de care apartin, si ca voi determina sa vina din acest sector dar si din rindul tinerilor si pensionarilor mai multi oameni in partid, avind in vedere ca PC are initiative legislative de sustinere a acestor categorii sociale. Am considerat ca mai usor poti creste un partid mic cu oameni politici noi, nepatati, profesionisti, dornici de schimbare, asigurind o masa critica necesara pentru o decizie optima, decit intr-un partid mare in care oamenii noi si cu bune intentii “se pierd” in masa mare a partidului, care functioneaza ca un zid cind se doreste o schimbare. Acum dupa trei ani si jumatate de activitate politica pe plan local si la nivel national pot spune ca am acumulat multe dezamagiri. In trei ani si jumatate am incercat aproape totul (daca nu chiar tot) ce ar putea sa faca un om politic.
Am incercat sa fac o echipa la nivelul jud.Timis (si le multumesc colegilor), am incercat sa conving la nivelul tarii multi oameni sa intre in politica, sa se implice cel putin ca cetateni, simpatizanti ai unor programe si sa devina suport pentru obtinerea aplicarii acelui program. Am incercat sa explic oamenilor sa se alature activitatii politice nu in functie de marimea partidului ci in functie de ce fac oamenii din acel partid. Am incercat sa sprijin oameni (indiferent de optiunea lor politica), pensionari, tineri, oameni de afaceri prin iesiri publice asumate (cu riscul de rigoare) sau prin interventii directe la anumite institutii, cerindu-le sa respecte legea. Am sponzorizat proiecte sociale, culturale si am ajutat multi oameni care mi-au cerut sprijinul.
In anul 2007 am candidat la Parlamentul European, fiind prima pe lista Partidului Conservator. Desi conteaza persoana care ajunge la Parlamentrul European pentru a putea sa fie reprezentate si interesele Romaniei in politica europeana, au fost votate partidele, PC nu a intrunit pragul si nu am fost printre primii parlamentari romani in Parlamentul Europei.
In 2008 am candidat la Primaria Timisoarei si ca deputat in colegiul 3-Timisoara. Am investit in campanie pentru a-mi prezenta proiectele mele, pentru dezbateri televizate sau aparitii in presa, pentru intilniri organizate cu cetatenii (nu in cadouri date ca mita cum au facut partidele mari). Am ramas cu multe dezamagiri si cu intrebarea: Oare oamenii chiar nu vor SCHIMBARE ? Dupa fiecare alegeri, oamenii din jurul meu incercau sa ma consoleze:”daca nu erai la PC, tu esti buna, esti corecta dar…”
M-am intrebat, oare de ce PC nu este un partid popular, de ce nu este agreat? Ce-a facut PC mai rau decit celelalte partide (eu am identificat, diñ contra, multe lucruri gindite si propuse, mai bune decit la alte partide). PC a fost singurul partid din Romania care a plecat de doua ori de la guvernare atunci cind aliatii nu au tinut cont de propunerile lui, parasind posturi de ministri sau inalti functionari de stat (este cit se poate de moral sa parasesti o alianta daca partenerii nu tin cont si de punctul tau de vedere).
Am inceput sa-mi pun semne de intrebare asupa modului cum aleg oamenii. Eu eram pe primul loc la alegerile europarlamentare din 2007 si pe locul doi era un om si un profesionist de necontestat, domnul prof. doctor Irinel Popescu, apoi erau pe lista alti importanti oameni care au reusit in profesiile lor la cel mai inlt nivel si e cred de ajuns sa-l amintesc pe Mihai Leu, campion mondial. De ce au fost preferate partide care aveau oameni despre care nu stiau mai nimic o mare majoritate de romani sau erau cunoscuti ca fiind oameni cu afaceri dubioase si comportamente in societate imorale?
Din pacate nu am gasit un raspuns care sa respecte legile moralului si ale echitatii.
La alegerile pentru Primaria Timisoarei am prezentat timisorenilor un proiect care raspundea nevoilor lor (actuale si astazi): infrastructura adecvata, curatenie, spatii verzi intretinute, scoli, dispensare, spitale corespunzatoare, cartiere intretinute in mod egal cu centrul Timisoarei etc.
Am fost socata sa aud, batind toate cartierele Timisoarei diverse pareri ale oamenilor: “ne este frica, daca nu votam actualul primar, nu mai primim ajutorul social, sau “oricum nu puteti face nimic, acolo, cei din jurul primarului nu o sa va lase” sau “oricum tot el iese” si altele similare. Asadar o totala neincredere ca se poate schimba ceva.
Recunosc ca indignarea mea a fost maxima la teama pe care am vazut ca o au crezind ca isi pierd ajutorul social daca nu-l voteaza pe primarul in functie. Cine le-a spus in mod sistematic si incorect ca primarul “da ajutoarele sociale?” Cum sa mai existe frica, dupa aproape 20 de ani, chiar aici in Timisoara, orasul Revolutiei? Dupa atitia ani, oamenii nu au inteles (si nimeni nu s-a straduit sa-i faca sa inteleaga?!) ca Presedintele tarii, Parlamentul, Guvernele, Primarii, nu dau, ci impart ce dam noi cetatenii, lucratorii, firmele??? Le-am raspuns raspicat: “oameni buni, primarii si orice institutie a statului cheltuie din banii nostri si impart din pacate prost, redistribuie inechitabil banii adunati de la noi”! Am repetat aceste lucruri de sute de ori in campanie, iar dupa alegeri din nou a trebuit sa consolez anumiti oameni care, atunci cind ma intilneau in piete sau pe strada, spuneau: “ce pacat ca nu ati iesit dumneavoastra, eu v-am votat…”
Evident nu am scapat si de obsesiva afirmatie “daca nu ati fi candidat din partea PC…” Din nou mi-am pus intrebarea, care este raul pe care PC l-a facut oamenilor? PC a avut cele mai multe initiative de corectare a inechitatilor sociale (legea chiriasilor din casele nationalizate de ex.) si multe initiative de sustinere a mediului economic, a tinerilor si a pensionarilor.
Ma framinta intrebarea, de ce partidele care umilesc si nedreptatesc oamenii sunt votate? De ce oamenii se lasa umiliti, infrinti? Eu sunt prin constructia mea (lasata de la Dumnezeu) o luptatoare, nu abandonez un proiect usor, dar nu pot sa nu-mi pun intrebarea daca cu aceeasi energie si cheltuiala de resurse nu as putea sa fac altceva in societate in loc sa incerc sa schimb lumea politica? Pentru ca in politica nu poti sa faci nimic singur. In orice actiune ai nevoie de echipa, dar in politica e altfel. Aici ai nevoie de o majoritate bine formata care sa voteze ideea ta. In Romania de azi, majoritatea care raspunde regulei democratiei este clientelar formata si deciziile sunt benefice pentru un numar restrins de cetateni, pentru majoritatea fiind paguboase.
Am incercat sa spun multe din aceste lucruri si in interiorul partidului din care fac parte. Am intrebat de ce nu creste partidul, desi sunt sigura, avem densitatea cea mai mare de oameni valorosi si onesti, raportat la 1000 de membri de partid. Au fost oameni care au venit cu bune intentii in PC si au plecat, neavind rabdare sa creasca partidul. Au existat si oportunisti, care dupa ce s-au vazut cu mandate de parlamentar in mandatul precedent, au plecat in partide “mai mari”. Unii au venit si in PC, crezind ca primesc “ceva” si cind li s-a spus ca nu avem ce sa le dam, ca noi asteptam sa vina oameni care sa munceasca sa schimbam in bine sistemul, au plecat.
Prea multi oameni inca gindesc ca mergind in partid trebuie sa obtina un privilegiu. Intrebarea fireasca e : de ce acesti oameni au dorit sa desfiinteze Partidul Comunist care creea privilegii activistilor? Acesti oameni adunati cu precadere in partidele mari (merg dupa principiul nu ca e bun partidul, ci ca e mare si are putere!) duc la o proasta guvernare, ineficienta, la legi inechitabile si la o saracire a populatiei.
Rezultatul de la alegerile prin vot uninominal au aratat ca nu oamenii care s-au implicat in societate, care au probat ca sunt corecti si profesionisti ci cei din partidele mari, indiferent de calitatea lor au fost alesi.
Desi nu fac parte din Guvernul Romaniei si nici din Parlament, oamenii vin sa-mi spuna nemultumirile lor sau imi scriu zilnic despre nedreptatile la care sunt supusi. Nu pot si ii refuz, dar nu pot sa nu ma intreb: De ce oamenii sunt solidari (votind sau nevotind) cu cei de care sunt nemultumiti???? De ce vin la mine si nu merg la ei? Cum pot sa-i ajut? “tipind” pe toate posturile nedreptatea lor, facind “naveta “pe banii mei la Bucuresti pentru problemele oamenilor, fie ei oameni de afaceri sau simpli cetateni?
Fac acest lucru de ani buni, dar schimbarea se produce in prea mica masura pentru ca, cei intepeniti (de oamenii care au votat sau nu au votat) in scaunele de guvernare, nu-i intereseaza parerea mea, pentru ca stiu ca nu li se intimpla nimic daca nu o preiau sau daca nu rezolva problemele ridicate. Se cheltuiesc aiuritor banii, este o risipa nepermisa, mai ales in perioada grea de criza, se decide prost sau nu se ia nici o decizie, este o alergatura pentru rezolvarea intereselor personale si oamenii saracesc pe zi ce trece. Sub scutul votului primit, chiar daca nu mai are nimeni legitimitatea unei majoritati ai celor cu drept de vot, multi ajungind cu citeva sute de voturi in Parlament, cheltuiesc banii publici, banii facuti cu greu de cei care mai lucreaza in Romania, cheltuiesc cu nerusinare, fara o justificare a oportunitatii sau a nevoii de a cheltui, acoperiti de contracte umflate, aducatoare de comisioane.
Poate voi continua sa-mi astern gindurile in fata cititorilor, poate nu. Depinde si de ce mesaje voi primi. Daca lumea va continua sa fie indiferenta, cred ca nu am gasit modul prin care sa schimb ceva in Romania.
Decizia de a ramine sau nu in politica nu am luat-o inca.
Am declarat la intrarea in partid ca, daca nu voi fi multumita de rezultatele obtinute, nu voi sta mai mult de cinci ani si inca nu au trecut acei cinci ani. In al doilea rind nu cred ca am epuizat toate metodele prin care as putea influenta ca PC sa se reformeze si sa ajunga la urmatoarele alegeri la pragul minim pentru a fi in viitorul Parlament. Cred ca pe linga doua partide mari, unul de orientare de stinga si unul liberal (nu am numit PDL-ul pentru ca nu stiu unde ar putea fi incadrat) este nevoie de un partid de centru, de echilibru, cu corespondent in lumea politica internationala si acela nu poate fi decit PARTIDUL CONSERVATOR.
Eu inca mai sper ca oamenii vor intelege ca mai pot schimba pina la urma viata lor daca aleg omul potrivit la locul potrivit, uitind de frica schimbarii, de ajutoarele primite doar in campanie si folosind dreptul de vot, sper ca vor alege ALTFEL.

Cu sinceritate,

Maria Grapini

In perioada 27 martie – 5 aprilie a avut loc o misiune economica in China, eveniment la care am fost invitata sa particip alaturi de alti oameni de afaceri si oficialitati din Romania. In cadrul acestei misiuni am prezentat doua proiecte: unul pentru construirea unui hotel sau centru de afaceri, iar celalalt pentru construirea unei tesatorii.

In perioada 6-14 mai 2009 are loc prima saptamana europeana a IMM-urilor la Bruxelles. Cu ocazia acestui eveniment se va intocmi o brosura cu 33 de antreprenori din Europa, cate unul din fiecare tara. Sunt onorata ca am fost aleasa sa apar in aceasta brosura alaturi de alti 32 de antreprenori din Europa.

poster conferinta 

Dragi timisoreni,

In calitate de membra a Clubului ROTARY RIPENSIS – Timisoara, dar si de concetatean cu dumneavoastra, va invit sa va alaturati proiectului rotarian “NU VA PUNETI CU TIMISORENII !”. Obiectivul proiectului este acela de a avea o Timisoara curata.
Noi nu ne substituim nici Primariei, nici RETIMULUI. Dorim sa influentam, dorim ca fiecare dintre noi, in mod voluntar si prietenesc sa atragem atentia celor care:
- rup florile
- arunca hartii, tigari sau alte resturi pe strada, in mijloacele de transport, sau in raul Bega
De noi depinde sa avem o Timisoara curata.
Va multumesc si daca sustineti acest raspuns trimiteti un simplu “DA” pe blogul meu.

Maria Grapini

Am fost contactata anul trecut de Claudiu ,un tanar ambitios care pe langa studii (este student) doreste sa se implice in schimbarea in bine a societatii si in sfirsit anul acesta ne-am intilnit. Impresia pe care mi-a facut-o prin mesaje a fost intarita dupa intilnirea directa.
Punctul de vedere a lui Claudiu merita sa fie cunoscut ,de aceea postez unul din multele articole ale sale pe blogul meu. As fi interesata sa aflu puncte de vedere despre ceea ce scrie Claudiu :

“Se zice ca timpul hotaraste schimbarea, dar se pare, ca de o vreme, schimbarea o fac si oamenii. De multe ori, din pacate, in rau. Exploatarile de lemne sunt tot mai numeroase. Sa vedem un exemplu: resturile de rumegus sunt depozitate peste tot, in loc sa se gaseasca o intrebuintare utila. O problema, cea mai grava, este lipsa unui serviciu de salubrizare si lipsa de educatie ecologica a oamenilor. Obisnuiti de sute si mii de ani cu produse care durau mai mult si care reintrau in circuitul natural fara probleme, acum oamenii folosesc produse comerciale care produc deseuri nedegradabile, care nu pot fi integrate in natura. Iar ei le arunca sau le dau foc. Sa ne gandim ce inseamna acest lucru la o populatie mult mai numeroasa. Ne-ar trebui un dus cu apa rece ca sa ne trezim. Traim intr-un fel de latenta. Credem ca lucrurile sunt roz, dar de fapt natura sufera si cu ea suferim si noi. Cam tarziu ne dam seama. O tinem tot intr-un “la dolce vita” in varianta balcanica si nici macar nu ne gandim ca nu se mai poate asa. Cei care arunca deseuri prin paduri, ape, margini de drum, poate sunt poate cetateni onesti dar care, facand astfel de lucruri, sunt “devastatori ecologici”. Cauzele sunt multiple: comoditatea, lipsa educatiei, dezobisnuinta.
Mai exista o categorie de oameni atenti la probleme de mediu si oarecum ingrijorati. Dar mai mult de a-si exprima ingrijorarea nu fac altceva. Ca in orice:e mai usor sa dezbati, sa dai sfaturi decat sa pui umarul la rezolvarea unor probleme. Trebuie ca semnalul de alerta sa fie ridicat, pentru ca ecoul naturii, al responsabilizarii si al bunului simt sa patrunda in viata noastra cotidiana. Haideti sa mergem mai putin cu masina (economisim si bani), sa facem mai multi pasi pana la tomberon (facem si miscare), sa folosim mai putin curent (reducem factura), sa plantam copaci (1000 de motive), sa reciclam (aratam ca suntem oameni si ne gandim la restul speciilor si la resurse). Zonele rurale din Romania tind sa devina bombe ecologice cu efect intarziat. Lipsa, cel putin a salubrizarii, nu mai vorbim de managementul deseurilor, combinata cu needucatie si un strop de nepasare, duc la actiuni negative asupra calitatii vietii la sate. Rezultatul: rauri cu PET-uri (care iau locul pestilor), poieni cu pungi (in loc de flori), paduri rase, gunoaie arse sau aruncate in parau-ca doar le ia apa (si le duce in Dunare); plus alunecari de teren, cazuri curioase de poluare, izvoare contaminate.
Ma uitam intr-un sat pe Valea Oltului: erau cosuri de gunoi langa institutiile publice, dar dupa ce se umpleau se adunau deseurile si li se dadeau foc in fata primariei.
Aceea nu e grija pentru natura. E o ipocrizie crasa. Dealtfel, la tara, oamenii au acel bun simt si respect fata de natura. La Sibiu, am vazut odata un batran de vreo 80 de ani,careia ii cazuse un ambalaj pe jos (de la biscuiti). In ciuda varstei, s-a aplecat si l-a ridicat, ducandu-l la cos. Am ramas impresionat si nu voi uita acea imagine. Noi, tinerii, de ce nu facem acelasi lucru? Ce ne impiedica? Comoditatea, nepasarea?
Dar nepasarea doare; sigur ne va durea in curand pe toti.
Aflat prin Ramnicu Valcea, am trait un episod asemanator.O femeie simpla, saraca, amarata, fara educatie astepta in autogara, rata spre satul ei. Cumparase si ea o banana. Dupa ce a mancat-o a dus-o la cos, dar cosul nu avea fund si coaja a cazut. Insa romanca noastra a luat coaja de jos si a dus-o la un tomberon intact. Un alt exemplu care ne da o palma peste obraz, noua, celorlalti. Cu siguranta acea femeie are acel bun simt elementar. Noi, de la volanul masinii, cu conturi multe, fara nicio grija, mari consumatori de resurse, nu mai avem acel bun simt?!
Refuz sa cred ca e asa. In adancul sufletului, fiecare are o rezerva, dar trebuie sa o foloseasca. Timpurile s-au schimbat, traim intr-o lume globala si fiecare conteaza. Daca 6 miliarde de oameni sunt nepasatori,ce facem?
As fi bucuros si multumit, daca macar 10.000 de romani, dupa ce citesc mesajul vor reflecta putin la puterea exemplului. Cu siguranta, alti 10.000 ii vor urma, daca vor demonstra ca se poate.
Daca continuam in ritmul actual, in 50 de ani vom avea nevoie de alta planeta. Pentru schimbarile climatice nu exista butonul inapoi. Haideti sa fim oameni!”

Astazi am primit un mesaj de la Bogdan, care mi-a pus o intrebare justa: de ce nu mai scriu pe blog?
Sigur, pot sa-i raspund cel mai usor cu ”sunt foarte ocupata (chiar sunt !!!)dar nu cred in acest raspuns. Daca iti planifici sa scrii, scrii.
Recunosc, nu mi-am mai planificat sa scriu deoarece in ultima perioada am aparut cu puncte de vedere destul de des in ziare si teliveziuni.
Analizand mai atent ce spunea Bogdan mi-am dat seama caare dreptate: trebuie sa intretin acest blog permanent indiferent ca sunt mai multi sau mai putin cititori.
Este un loc in care pot sa-mi spun si puteti sa va spuneti parerea despre lucrurile bune sau rele pe care le constatam, putem sa lansam idei de rezolvare, propuneri, putem sa facem campanii de solidaritate in rezolvarea unei probleme si mai ales putem sa comunica, sa ne verificam propriile puncte de vedere fata de ale celorlalti.
As fi bucuroasa sa aflu pareri despre ce ar fi de facut sa trecem mai usor peste criza economica sau daca ne place cum este administrat orasul nostru.
In speranta ca voi primi raspuns la intrebarile lansate,va urez o primavara cu soare in suflet.
Maria Grapini

Am avut ocazia sa acord un interviu ziarului Adevarul in una din rubricile pe care eu le apreciez foarte mult: “La masa adevarului”. Interviul a aparut in 6 martie, dar se poate citi si pe www.adevarul.ro.
Am citit comentariile postate si dupa cum era de asteptat sunt opinii pro si contra la ceea ce am declarat.
M-a surprins insa violenta limbajului folosit de persoane care nu m-au cunoscut si care nu vin cu puncte de vedere personale si argumente, doar critica.
Si eu sunt o persoana care critic, dar incerc sa construiesc si ma feresc sa calific o persoana pe care nu o cunosc.
Vreau sa le spun celor care nu ma cunosc si au postat un comentariu la acest articol ca romanul meu preferat a fost MOROMETII.
Poate si pentru faptul ca am crescut la tara, intr-o familie de oameni simpli, dar a caror preocupare era sa invatam si sa ne asigure hrana sanatoasa.
Apoi mai doresc sa spun celor care vorbeau de “sclavi”,”mosie” si alte cuvinte neacoperite de realitate, ca eu respect oamenii si nu am incercat sa obtin ceva necuvenit niciodata.
Daca este o vina ca am creeat 500 de locuri de munca si rezist pe o piata dificila cu toate greutatile create de stat in cei 20 de ani, atunci imi recunosc vina.
Eu lucrez 7 zile pe saptamina si cite 12-14 ore pe zi, tocmai pentru a mentine aceste locuri de munca si pentru a face multe lucruri voluntare, caritabile.
Am o echipa de specialisti care lucreaza la fel ca si mine tocmai pentru ca dorim sa rezistam ca si colectiv toti cei 500 de oameni intr-un domeniu atat de greu ca cel in care lucrez.
Nu am beneficiat de privilegii, de esalonari sau de pomeni (contracte cu statul) si de aceea imi permit sa critic pe cei care conduc institutiile statului.
Am intrat doar in 2006 in politica, tocmai din cauza nemultumirilor, nu pentru a beneficia de privilegii ci pentru a incerca sa vad daca nu se poate schimba acea clasa politica despre care se tot vorbeste.
Am spus in interviu ca nu este profitabil sa intre un om de afaceri in politica deoarece nu mai are timp sa se ocupe personal de propria afacere, nu ca ar trebui sa profite ca este in politica.
Eu nu voi fi niciodata de acord cu modalitatea practicata de 20 de ani: intra in politica sarac si iese bogat pentru ca “si-a aranjat afaceri “din care cistiga necuvenit.
Eu am intrat in politica si cheltuiesc de la mine pentru activitatea politica, nu primesc bani.
Cred ca ar trebui sa incurajam ca oameni care au reusit in domeniul lor de activitate sa se implice si in politica daca dorim sa schimbam atitudinea oamenilor politici. Daca nu suntem de acord cu asta, raminem mereu nemultumiti, putem jigni, injura, acuza, dar nu putem schimba.
Doresc sa le multumesc oamenilor care lucreaza cu mine si celor care au incredere in mine. Multumesc celor care au inteles mesajul meu din interviul amintit si apreciaza activitatea mea.
Pentru ceilalti, voi incerca sa-i conving ca: nu fur,nu mint si nu ocup un loc in societate pentru care nu am cunostintele si pregatirea necesara.
Cred ca noi, romanii, trebuie sa fim mai uniti la bine si mai reactivi in a combate raul.
Cred foarte mult ca aceia care au creat IMM-uri si mentin locuri de munca sunt de apreciat, iar romanii care lucreaza corect, cinstit si profesionist, de asemenea, indiferent daca lucreaza la masina de cusut, la strung sau in birou.
Eu nu mai doresc economie socialista in care statul sa fie unic proprietar, dar voi lupta ca statul sa-si preia rolul si obligatia de a asigura protectia sociala si conditii ca oamenii sa aiba conditii de viata normala. Cei care fura sau fac lucruri ilegale sa fie pedepsiti, dar nu asa cum am vazut nu de mult: batrini de 80 de ani inchisi pentru ca isi revendicau o palma de pamint.

Va doresc numai bine.
Cu respect,
Maria Grapini