Aseara am fost invitata la emisiunea Gabrielei Firea alaturi de trei distinsi domni. Pentru ca una din teme era trecerea presei la “VULNERABILITATI” privind securitatea statului, in raportul CSAT, a intrat cu noi in convorbire telefonica domnul Turcan, purtator de cuvint la Presedintie.
I-am adresat doua intrebari, eu si fiecare din cei trei invitati din studiou, precum si moderatoarea. Evident ca nu a raspuns la nici o intrebare si pe linga faptul ca nu stia sa asculte, vorbea peste interlocutor, era si revoltat ca ne permitem sa-l intrebam. In final, intr-un gest de sfidare, a inchis telefonul.
Ma intreb, oare domnul Turcan nu intelege ca daca a dorit sa fie purtatorul de cuvint al Presedintiei trebuie sa fie echidistant si sa raspunda la intrebarile oricarui cetatean, indiferent de optiunea politica a acestuia ?
Oare nu a inteles dupa ceva ani de cind este platit din banii nostri, ai contribuabililor, ca nu trebuie sa se simta ofensat daca sunt si intrebari incomode?
Dar, mai ales, nu a inteles domnul Turcan ca ar trebui sa se pregateasca in domeniul in care lucreaza si sa stie sa raspunda, de exemplu, la intrebarea mea: daca stie vreo tara din UE unde exista o asemenea prevedere de interzicere a opiniei presei, de interzicere a criticii sefului statului pentru a nu atenta la securitatea statului? Daca ar fi avut o motivatie credibila pentru care a fost inclusa presa la vulnerabilitate privind securitatea statului, as fi inteles necesitatea acestei prevederi nefericite. Reactia domnului Turcan mi-a amintit de activistii de partid trimisi pe teren sa iti dea dispozitie sa faci ceva. Cind il intrebai de ce trebuie facut asa nu primeai raspuns, dar beneficiai de un ton ridicat si de verdicte: “asa trebuie si atit “.
Cine este acest Turcan, ce stie sa faca, ce-a facut inainte de a fi purtator de cuvint si soldat disciplinat? Cite cunostinte de comunicare poseda fata de mii de tineri pregatiti in tara si strainatate exact pentru a fi buni comunicatori, PR, purtatori de cuvint???
Aseara am putut constata inca o data un om nepotrivit intr-un loc important din administratia publica (la cea mai inalta institutie) asa cum din pacate constatam zilnic, un om care crede ca aroganta, servilismul si tupeul tin loc de inteligenta si pregatire profesionala.
Cine este totusi domnul Turcan ???
Nu credeti ca saracia, lipsa de masuri active de pornire a economiei, dezechilibrele bugetare, dezindustrializarea sunt mai degraba vulnerabilitati si chiar riscuri privind securitatea statului?
Si pentru ca tot ieri mi-a fost dat sa vad o confruntare a altui consilier al presedintelui (cu acelasi tupeu, dar putine cunostinte – asa a aratat prin raspunsuri si comportament) cu domnul Cristian Tudor Popescu, pe aceeasi tema, nu pot sa nu-l felicit pe CTP si sa sustin total ceea ce a spus : “Nu noi, cetatenii sau jurnalistii, suntem vinovati de starea tarii si de insecuritate, ci cei care conduc tara, cei care decid sau ar trebui sa decida.”
Dragi cititori, daca aflati, va rog sa-mi spuneti si mie cine este domnul Turcan!!!
Cu stima,
Maria Grapini
Turcan e un nimeni. ba da, e cineva: e un simplu sclav de-al lui Băsescu. ca si Andreea pora, Radu Moraru, Sever Voinescu etc
Nu e cumva ruda cu tortionarul Turcan de la Pitesti,???,o seara linistita,cu stima Octav!
de pe Wikipedia:
“Valeriu Turcan.Valeriu Turcan (n. 22 mai 1976, Bucureşti) este un jurnalist român, care deţine în prezent funcţia de consilier de stat şi purtător de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale (din 2007).”
“Biografie
Valeriu Turcan s-a născut la data de 22 mai 1976 în oraşul Bucureşti. A studiat la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicarii din cadrul Universităţii Bucureşti (1994-1998). A lucrat încă din perioada facultăţii ca editor şi reporter în domeniul politic la Radio Contact (1996-1999) şi apoi ca producător la BBC World Service Londra în limba română, realizând reportaje şi analize în domeniul politicii româneşti şi internaţionale (1999-2002).
În perioada 2002 – 2003, a fost bursier Chevening al Ministerului de Externe al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord – Master of Arts in International Communications în cadrul The Institute of Communications Studies al Universităţii din Leeds (Marea Britanie). Teza de disertaţie susţinută de Valeriu Turcan a avut tema: “Russian and Romanian Public Diplomacy in Republic of Moldova. A case study on the impact of ideological media framing”.
Reîntors în România în 2003, devine consultant pentru relaţii publice şi consultant politic al lui Theodor Stolojan până în ianuarie 2005, an în care a preluat funcţia de Consilier de Stat al Primului Ministru şi preşedinte al Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale. Datorită unor conflicte directe cu prim-ministrul Călin Popescu Tăriceanu şi cu Dorel Şandor, în martie 2006, a fost demis de la conducerea agenţiei guvernamentale.
Din anul 2005 este doctorand în cadrul Universităţii Bucureşti. Turcan a mai beneficiat de o bursă de documentare în Statele Unite oferită de către German Marshall Fund of the United States (2006). De asemenea, din anul 2007 predă, în calitate de lector asociat, cursul de Procese şi tendinţe în comunicarea politică din cadrul programului de Master al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării – Universitatea Bucureşti.
După ce în perioada octombrie 2006 – martie 2007, a fost consultant pe proiecte de comunicare, în data de 30 martie 2007 Valeriu Turcan a fost numit în funcţia de Consilier de stat şi purtător de cuvânt al Preşedintelui României, Traian Băsescu. După suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu la 19 aprilie 2007, consilierul de stat Valeriu Turcan a demisionat şi el din funcţie începând cu data de 23 aprilie 2007 şi a fost numit purtător de cuvânt al lui Traian Băsescu în campania pentru referendum. “Mi-am dat demisia chiar în momentul în care a călcat Văcăroiu la Cotroceni”, a spus Turcan. [1]
După re-preluarea atribuţiilor prezidenţiale de către Traian Băsescu, la 23 mai 2007, Valeriu Turcan a fost numit prin decret prezidenţial în funcţia de consilier de stat la Departamentul Comunicare Publică – purtător de cuvânt al Preşedintelui României.
Valeriu Turcan este căsătorit din anul 2004 cu deputata PLD, Raluca Turcan, iar naşul celor doi este Theodor Stolojan. El vorbeşte fluent limba engleză.
În luna octombrie a anului 2007, Valeriu Turcan şi soţia sa, Raluca Turcan devin părinţi. Cei doi au împreună un băieţel, pe nume Eric Octavian Turcan.”
Va multumesc pentru pretioasa documentare. Ma intreb cum atunci este atit de slab practician? Are poate legatura cu caracterul? Surprinzatoare este proasta utilizare a cuvintelor la un om cu atitea studii. Probabil ca este adevarat ca EDUCATIA este ceea ce ne ramine dupa ce uitam ceea ce am invatat ! Ca simplu cetatean, nu sunt mindra deloc cu asa personaje la institutii inalte ale statului.
Cu stima, Maria Grapini
Stiti prea bine ca imensa majoritate a personajelor din inaltele institutii ale statului cunosc si folosesc cu o mare aproximatie limba romana,au mari carente in privinta educatiei dar in schimb nu le lipseste tupeul si nesimtirea pe care le-au folosit de altfel din plin ca sa ajunga in pozitiile in care trandavesc pe banii nostri.
Din pacate aveti dreptate. Dar oare este bine sa acceptam? L-am urmarit si in aceasta seara pe acest domn Turcan cum a intervenit cu tupeu si la postul Realitatea si la Antena 3, amenintind moderatorii si in acelasi timp l-am vazut in imagini cum se intilneste cu Morar de la B1, la masa, in timpul programului, punind probabil la cale acele emisiuni de ridicare in slavi a conducatorilor iubiti. Este revoltator sa vezi cum oameni tineri nu au coloana vertebrala si seamana cu cei din sistemul comunist.
O seara buna, Maria Grapini
Doamna Grapini,
Am urmarit mai deunazi o reactie a dumneavoastra intr-o emisiune televizata cind cineva v-a spus ca sunteti ‘Naiva’. Asa ca o sa evit acest lucru. Dar, turcan si-a atins scopul.
Postam acum citeva zile cite ceva despre manipulare si vad ca si dv chiar prin postarea aceastui articol ati cazut in plasa manipularii. Probabil ca ati observat ultimele interventii ale lui turcan? A intervenit la antena3 si sub pretextul unui raspuns la o intrebare a facut o parare a atacului prin devierea de la subiect si atacind persoana cea mai vulnerabila, domna Firea, atacind-o personal. Ulterior dl turcan a intervenit la Realitatea procedind asemenea cu Moderatoarea acuzind-o ca in timpul campaniei electorale l-a consiliat pe Dl Geoana, fapt infirmat de aceasta, dupa ce in prealabil tot la o intrebare in loc sa raspunda unui interlocutor, un dom Politolog Barbu, i-a raspuns tot printr-un atac , intrebindul pe acesta ‘ca daca fiul dumnealui care lucreaza ca, consilier prezidential e de acord’ fapt iar eronat, dat fiind ca fiul acestuia nu mai era de mult consilier prezidential. Astfel toate cele trei persoane au pierdut timpul cu propria aparare, la discreditarea facuta, deviind de la subiect.
‘Somoke screen’ sau perdea de fum si asa dv si toti ceilalti nu mai dezbateti punctele fierbinti ale momentului ,pensii si salarii taiate, presa incatusata si va canalizati asupra unui nemernic.
Mai tineti minte Mottoul? Banuiesc ca nu. Asa ca vi-l reamintesc
’in a fight everytinhg you do make sure you keep your eyes on the prize’
Acest turcan nu merita atentia pe care i-o acordati, e si el un trepadus al noii securitati conduse de basecu.
Manipulare Partea II
Motto : ’in a fight everytinhg you do make sure you keep your eyes on the prize’
7. ATACUL LA PERSOANA (AD HOMINEM): respingerea unui argument nu prin discutarea argumentului ci prin denigrarea caracterului, reputatiei celor care se opun. ( Vezi exemplul din postarea anterioara cu referire la interventia lui turcan la antena 3 si realitatea si atacul la persoana interlocutorilor)
Legate de aceasta: IDENTIFICAREA INAMICULUI ( pin point the enemy) – bugetarii, pensionarii, mogulii, DEMONIZAREA INAMICULUI – bugetarii cei obezi, cancerul societatii, ETICHETAREA INJURIOASA – de la cea demonizanta la cea ridicola (”prostanacul”), disfemismul, denigrarea. TAPUL ISPASITOR (scapegoating): a blama un alt individ sau grup distrage atentia si de la problema si de la responsabilitatea celor care au creat-o.
Intentia pentru aceste metode este sa provoace concluzii fara examinarea impartiala e evidentei, sa substituie prejudecata catre persoane, discutiei obiective a evidentei.
8. ‘SMOKE SCREEN’ sau perdea de fum, in perioada dezbaterii unui subiect important se creaza un alt subiect penrtu a se diistrage atentia. Vezi cazul mircea basescu, fraudarea alegerilor, problema pensiilor si salariilor.
9. REPETITIA (ad nauseam, big lie technique, staying on message): o afirmatie care este repetata neobosit, ajunge sa treaca drept adevar (auzim intrebarea de ce acesti indivizi in loc sa continue, sa dezvolte o idee, repeta la nesfirsit aceleasi idei, in aceeasi forma, neabatut…de aceea: minciuna repetata de destule ori trece drept adevar).Varianta RATIONAMENT CIRCULAR: motivul pentru care o afirmatie este adevarata este aceeasi afirmatie repetata in alte cuvinte.
Va urma.
Chiar nu merita prea multa atentie acest domn Turcan. Important este sa nu uitam esenta: situatia grava economica si sociala se datoreaza si oamenilor ca el!
Trebuie sa luptam sa schimbam si sistemul organizatoric institutional dar si tipul de oameni care populeaza aceste institutii.
Maria Grapini
Raspuns:
Sotul sotiei sale, la fel ca Dl.V.Ponta.
p.s.intrucat nu am stiut ca ati fost invitata la acea emisiune,si, la fel nici pe moneychannel nu am stiut cand ati fost invitata si nu am putut sa urmaresc de multe ori decat pe sfarsit, emisiunile la care ati fost invitata, ati putea sa postati pe blog inregistrarile acestora ?
Pentru mine ar fi o placere sa va vizionez in acest mod, daca am pierdut emisiunile respective.-poate e mai dificil, dar…V-a rog, daca se poate !
Cu sinceritate !
eu
Va multumesc pentru faptul ca doriti sa cunoasteti punctul meu de vedere. Voi incerca sa rog asistenta mea sa posteze inregistrarile. Pina acum eu mi-am intretinut singura corespondenta pe blog, dar postarea inregistrarilor o voi delega.
Cu stima,
Maria Grapini
@LOgic:
Multumesc mult si in numele cititorilor blogului meu.
O zi buna.
Maria Grapini
erata:
in loc de V-a rog se va citi :
Va rog !