Miercuri, 17 ianuarie, a fost o zi importantă pentru Bulgaria, pentru că premierul Boiko Borisov a prezentat, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, programul aferent celor șase luni de Președinție a Consiliului UE, cu accente precise pe temele cele mai importante.

Europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, a transmis presei naționale concluziile momentului european important, salutând din start intențiile țării vecine:  “Sper ca România sa susțină și să continue ceea ce începe acum Bulgaria!”.

Umanista a declarat că s-a abordat din start problema migrației, ideea care i-a atras atenția fiind aceea că  “migranții trebuie trimiși acolo unde doresc, dar și că trebuie continuat acordul cu Turcia, pe aceasta temă”.

“O altă temă de politică externă abordată a fost cea legată de Rusia. S-a afirmat că, în ciuda criticilor față de Rusia, trebuie să normalizăm relația cu acest stat. Printre priorități, Bulgaria a precizat importanța Balcanilor de Vest, faptul că trebuie să spunem clar statelor care așteaptă extinderea la ce așteptări ne referim! Balcanii de Vest trebuie, categoric, ajutați, iar coridoarele de transport sunt foarte importante! În egală măsură, politica socială trebuie sa fie o prioritate: suntem obligați să ajutăm tinerii să rămână în Balcani, altfel vor pleca si vor rămâne doar pensionarii. Dacă nu-i ajutăm noi, îi vor ajuta China și Arabia Saudită! Acestea au fost ideile și declarațiile principale de astăzi, din PE”, a transmis umanista Maria Grapini.

Europarlamentarul PPU-sl a mai spus că Borisov n-a uitat să aducă în discuție Zona euro iar, legat de apărare, și-a exprimat convingerea că nu s-a acordat suficientă atenție. Premierul bulgar a conchis: “Suntem reactivi, dar nu anticipăm!”.

2018-01-17T12:15:43+00:00 January 17th, 2018|Diverse|0 Comments