As vrea sa raspund acestui mesaj al Andreei Vass:

„De ce imi doresc un PSD puternic si reinnoit?
In pofida declaratiilor detasate de mersul alegerilor in PSD, eu ca cetatean, ca membra a unui alt partid si ca membra in Guvernul Romaniei imi doresc un PSD puternic si reinnoit. Imi doresc o opozitie cu competente profesionale si forta argumentativa.
Cu cat avem o opozitie mai puternica si o societate mai implicata, mai activa democratic, cu atat actul guvernamental devine mai performant. Vice-versa este valabila. Absenta presiunii reale in concurenta dintre partidele politice ne arunca pe toti in lancezeala si non-dezvoltare, in perpetuarea greselilor de genul “hai ca merge si asa“. In ceea ce numesc acum o clasa politica devenita absurda si intolerabila, in promovarea non-valorilor si a legilor proaste.
Cata lectura sau practica politica iti trebuie ca sa intelegi ca puterea nu apartine doar guvernantilor? In egala masura ea apartine si opozitiei. Apartine tuturor membrilor din Parlamentul Romaniei. Apartine cetatenilor Romaniei organizati in societatea civila.
Calitatea deciziilor politice a unui partid si a actului guvernamental, deopotriva, sunt direct corelate cu autenticitatea si intensitatea competitiei politice. Nu doar in cursa electorala, ci si in afara ei. Din pricina slabei calitati a opozitiei, asistam acum la o prosteasca hartuire politica intre opozitie si guvernanti, la o dezbatere care dezgusta majoritatea romanilor, care sacrifica interesul cetatenilor pe termen lung si care ne alimenteaza pesimismul.
Dar sa ma intorc la alegerile de maine din PSD. Interesul national reclama o stanga si, implicit, un PSD puternic. Cred ca puterea trebuie sa o aiba cei care nu o iubesc. Cei care sunt mai puternici fara sa-si cumpere puterea. Multe din hibele unui partid pornesc din varf.
Sa le dorim mult succes la Congresul de maine!
Andreea PAUL (VASS)
Consilier Personal al Prim-Ministrului ”

Sigur, trebuie sa spun de la inceput ca o stimez pentru competenta profesionala si pentru atitudine.
Ca specialist in economie, Andreea are puncte de vedere corecte. Din pacate, ea are o problema cu puterea de a-l convinge pe seful guvernului, al carui consilier personal este, sa aplice ceea ce propune.
Mi-a placut si acest ultim punct de vedere legat de PSD, dar nu pot sa fiu de acord cu transferul responsabilitatii in mod egal la societatea civila si opozitie pentru ineficienta guvernare. Daca doresti o opozitie puternica (si eu imi doresc), atunci nu poti sa accepti, in propriul guvern, oameni cu profesii care nu au nici o legatura cu postul pe care il ocupa: profesori de geografie sau istorie (cu tot respectul pentru aceasta profesie) care se ocupa de sistemul energetic sau ingineri de reformarea sistemului de sanatate. Exemplele pot continua.
Sigur, sunt de acord sa avem cetateni responsabili, care sa reactioneze atunci cind drepturile personale sau colective le sunt incalcate. Si eu doresc ca societatea civila, prin ONG-uri, sa faca permanent lobby pentru eficientizarea institutiilor publice. Dar cred ca PRINCIPALA RESPONSABILITATE o au cei care au facut tot ceea ce e posibil (chiar si ce este interzis) sa ajunga sa conduca tara.
Este mai simplu ca aceia care lucreaza pe bani publici si gestioneaza banii publici sa fie alesi nu politic, ci pe criterii profesionale, sa fie trasi la raspundere daca nu fac ceea ce trebuie sa faca. Cine opreste guvernul sa faca acest lucru? Cine opreste guvernul sa aplice politici adaptate perioadei de criza, nu sa decimeze locuri de munca, diminuind sursele la buget? Cine opreste guvernul sa prioritizeze corect banii de la buget si sa-i cheltuiasca eficient, nu asa cum constatam zilnic? De ce trebuie sa traim mereu intr-o tara politieneasca, unde fiecare sa urmareasca daca acela care s-a angajat sa faca un lucru, face ceea ce trebuie? De ce trebuie sa plece Ordonante sau Hotariri de Guvern prost facute, pentru care apoi se cheltuie timp si bani sa fie modificate de zeci de ori?
Eu cred ca nu lipsa unei opozitiei puternice ne-a adus in situatia de azi, ci lipsa de RESPONSABILITATE si de PROFESIONALISM a actualului guvern si a institutiilor statului.
Maria Grapini.

2017-10-03T06:13:57+00:00 February 20th, 2010|Diverse|0 Comments