Duminică, 29 aprilie, la Cărpineni, în Republica Moldova, se va desfășura un eveniment, impresionant prin tradiție dar și dăruire! De 25 de ani, concursul „Moștenire” ține aprinsă ideea de neam, cultură și dragoste de țară.

Concursul poartă numele lui Ștefan Holban, care a fost membru în Sfatul Țării și votant al Marii Uniri din 1918. Este inițiat de fiul acestuia, Eugen Holban, fiind evident un proiect de suflet și simțire românească. Este destinat elevilor pe care îi îndeamnă să cunoască adevărul istoric, să-și dezvolte dragostea de patrie și de neam, să studieze serios și complex limba și literatura română. Prestația tinerilor participanți este apreciată, an de an, pentru că românismul din Republica Moldova chiar impresionează! Este pur și sincer.

La fel gândește și prietenul prețios al organizatorilor, europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini. Umanista este așteptată cu nerăbdare, duminică, la Cărpineni, ca invitat special și prieten de cursă lungă al oamenilor din Republica Moldova

“Deși programul meu este unul extrem de încărcat, nu am cum să lipsesc de la acest concurs emoționant. „Moștenire”…spune totul! Valori solide, tradiție minunată, prietenie istorică, români și românism! Am întâlnit copii foarte talentați, îndrăgostiți de limba română și de tot ceea ce înseamnă neamul acesta, pe nedrept despărțit, dar pe veci unit! Abia aștept să-i reîntâlnesc pe prietenii mei din Cărpineni, sunt onorată să fiu, an de an, invitat special în cadrul acestui eveniment emoționant și înălțător! Ce poate fi mai frumos decât promovarea valorilor românești, în An Centenar!”, a declarat umanista Maria Grapini.

2018-05-04T05:44:32+00:00 April 27th, 2018|Diverse|0 Comments