Implicată în numeroase acțiuni sociale, gândite special de ea și de echipa din jurul ei, pentru aceste persoane calde și avide de iubire, umanista Maria Grapini va fi, luni, 3 decembrie, în mijlocul lor, chiar de Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. Europarlamentarul i-a avut, deseori, oaspeți la Bruxelles, fie că vorbim despre reprezentanți ai diverselor asociații de profil, fie despre persoane pe care le-a întâlnit întâmplător în țară, s-a întâlnit și vorbit cu acești oameni de o sensibilitate aparte, a găzduit delegațiile lor, în inima Europei, s-a luptat pentru drepturi sporite, în pozițiile publice luate în Parlamentul European.

Luni, 3 decembrie, la Timișoara, sosită de la marea sărbătoare a României, prăznuită la Alba Iulia, Maria Grapini se va afla din nou în mijlocul persoanelor cu dizabilități, în cadrul acțiunii “Dezinstituționalizarea persoanelor cu dizabilități – încotro?”, organizată de Asociația Ceva de Spus și Fundația de Abilitare Speranța.

Alături de umanistă vor fi reprezentanți ai Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD), DGASPC Timiș, ai Primăriei Timișoara, ai centrelor rezidențiale din județ, ai ONG-urilor respectiv ai Universității de Vest.

În prezent, în România, mai sunt 18,000 de persoane adulte instituționalizate, la mai bine de 10 ani de când țara noastră și-a asumat un drum clar spre dezinstituționalizare, prin ratificarea Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități. Prin articolul 19, România recunoaşte dreptul egal al tuturor persoanelor cu dizabilităţi de a trăi independent şi de a fi integrate în comunitate, cu libertatea de a alege şi de a deţine controlul asupra vieţii proprii.

În cadrul evenimentului organizat de Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, de la Timișoara, se va vorbi despre realitate versus teorie și despre nevoia de unitate a celor care luptă pentru acești oameni extraordinari.

“Mă bucur să pot fi alături de persoanele cu dizabilități, chiar de ziua lor, mă onorează invitația și aprecierea organizatorilor pentru ceea ce am făcut și fac, în Parlamentul European, pentru acești oameni care merită tot efortul nostru! El trebuie să fie unul conjugat, unitar, puternic și serios, pentru a putea reuși să le obținem drepturile pe care le merită necondiționat! Este nevoie de o regândire și reorganizare a centrelor rezidențiale pentru persoanele adulte cu dizabilități, dar și de un impuls profesionist de reintegrare a lor în societate, de dezinstituționalizare treptată, de redarea încrederii! La mulți ani oamenilor speciali de lângă noi, putere și curaj să-și poată trăi viața, așa cum o facem noi! Suntem cu ei, alături de ei, întotdeauna!“, a transmis europarlamentarul umanist, Maria Grapini.

2018-12-03T06:31:59+00:00 December 2nd, 2018|Diverse|0 Comments