Ziua Limbii Române se sărbătoreşte, din anul 2011, pe data de 31 august, la aceeaşi dată cu Limba Noastră, o sărbătoare similară celebrată în Republica Moldova.

Decizia legislativă a fost luată din motive evidente: “importanţa limbii române nu trebuie marginalizată de tendinţele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identităţii naţionale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăţi puternice şi unite!”.

PPU-sl, formaţiune ce militează public pentru românism şi tradiţionalism sănătos, n-a uitat de marea sărbătoare a României, astfel că oamenii Mariei Grapini din Timişoara au gândit o acţiune frumoasă, cu semnificaţie evidentă, menită să accentueze importanţa lui 31 august. Reprezentanţi din Organizaţiile Municipală şi Judeţeană vor fi, joi, 31 august, la Penitenciarul Timişoara, cu o nouă donaţie de carte românească, pentru cei care trăiesc şi simt româneşte.

“Îi felicit pe colegii mei umanişti! Asta înseamnă să fii echipă sufletistă, să te gândeşti la oameni, să vii în sprijinul lor, cu ce poţi, cu cât poţi! PPU-sl Timiş duce, astăzi, un transport de 200 de volume de poezie şi proză românească, pentru unii dintre cei mai nefericiţi români… Acţiunea noastră a debutat în urmă cu câteva luni, prima donaţie de carte a fost extraordinar de bine primită şi ni s-a cerut continuarea acţiunii. Asta vom face, până la sfârşitul anului! Doresc să le transmit românilor un La Mulţi Ani din inimă, cu ocazia acestei zile speciale, să creadă în ţara noastră, în limba noastră, în cultura noastră, să fie buni purtători de tricolor, oriunde s-ar afla, să nu-şi piardă speranţa şi credinţa! România trebuie şi merită să ajungă departe!”, a transmis de la Bruxelles europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, lider al umaniştilor.

Conform legii, Ziua Limbii Române poate fi marcată de către autorităţile şi instituţiile publice, inclusiv de reprezentanţele diplomatice şi institutele culturale ale României, precum şi de către alte instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative.

2017-08-31T06:44:39+00:00 August 31st, 2017|Diverse|0 Comments