Miercuri, 27 septembrie, a fost o zi extrem de încărcată pentru europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, care a găzduit și moderat dezbateri în PE, pe teme de maxim interes. Împreună cu trei colegi eurodeputați, Grapini a organizat, într-o companie importantă, conferința ”Calitatea Diferită a Produselor pe Piața Unică”, eveniment în deschiderea căruia a luat cuvântul comisarul european pentru Justiție, Consumatori și Egalitate de gen, Věra Jourová. De altfel, comisarul european a confirmat importanța evenimentului, încă de la început.

“Acest eveniment major ne poate inspira si furniza idei de bună calitate. Dublul standard de calitate la alimente este o sursă de îngrijorare, o problemă cu gust amar! Pe piața unică, toți consumatorii europeni trebuie să fie tratați pe picior de egalitate. Consumatorul trebuie să fie sigur că orice produs ambalat în același ambalaj conține același gust si aceleași ingrediente! Există suspiciuni conform cărora consumatorii fac obiectul discriminării. Studiile din opt țări arată că unele produse conțin cantități diferite de ciocolată, îndulcitori sau grăsimi diferite”, a spus Jourova.

Conferința de miercuri a fost organizată pe două paneluri. Umanista Maria Grapini a moderat panelul referitor la  “Înțelegerea problemei privind calitatea diferită a produselor în piața internă: context și probe din statele membre”. Grapini a pledat, din nou, cauza României, ferm și categoric.

„Pentru România, e foarte important ce se întâmplă cu produsele cu dublu standard! Testele privind alimentele au demonstrat că acestea diferă din punct de vedere al calității, deși au aceleași ambalaje. Nu trebuie să ne contestăm reciproc, să susținem că nu există măsuri de testare. Pledez pentru consumator si pentru a-l informa corect, am lucrat în industrie și știu ce înseamnă costurile pentru crearea și promovarea unui brand! Scopul dezbaterii noastre a fost să ascultăm toate părțile interesate și să găsim soluții. Pledăm pentru diversitatea produselor, cu precizarea că trebuie puse semne si denumiri distinctive. Comisia pentru Piața Internă și Protecția Consumatorilor nu vrea sa distrugă industria, aici vorbim de etică, de echitate! Producătorul care realizează astfel de produse diferite face concurență neloială unui producător onest! Soluția este simplă. Noi nu dorim să înclinăm balanța către consumator si să generăm prejudicii industriei. Noi trebuie să asigurăm echitatea si concurența loială între producători și, în același timp, să asigurăm consumatorii că, indiferent de țara în care consumă un produs sub un anumit brand, are aceleași caracteristici si calități!”, a spus Maria Grapini.

La dezbaterea din PE, Slovacia a fost reprezentată la nivel înalt, de către ministrul Agriculturii si Dezvoltării Rurale, precum si de autoritatea pentru protecția consumatorului, respectiv autoritatea de siguranță a alimentelor.

La eveniment au mai fost prezenți eurodeputați, reprezentanți ai Asociației pentru Alimente din Croația, ai asociației consumatorilor din Slovenia, profesori universitari, reprezentanți ai Comisiei Europene DG Justice și ai asociațiilor de producători. Din partea României, a participat  Sorin Mierlea, președinte InfoCons. Au fost prezenți din partea Reprezentanței permanente a României la Bruxelles, domnul Ambasador Cosmin Boiangiu – reprezentant permanent adjunct și Cosmina Miu, ministru consilier, care au venit împreună cu specialiști în domeniul protecției consumatorilor, din cadrul Reprezentanței.

“Acțiunile de supraveghere ar fi instrumente importante pentru autorități în aplicarea noii legislații. Avem nevoie de un dialog real între toate părțile interesate. Și mediul de afaceri e interesat ca piața internă să funcționeze bine si de ea să beneficieze toată lumea!”, a conchis Maria Grapini.

2017-10-03T06:17:17+00:00 September 27th, 2017|Diverse|0 Comments