M-am gindit de mult timp sa impartasesc aceste ginduri ale mele cititorilor de pe blogul meu, colegilor si prietenilor, dar nu am facut-o.
Ultimele luni din acest an,si ceea ce se intimpla aici, la noi acasa, in Romanica noastra (cum spune actrita de exceptie Oana Pelea), m-au determinat sa nu mai tac.
Dupa 30 de ani de experienta profesionala in industrie, locul cel mai greu in economie (sper sa nu-i supar pe toti cei care lucreaza in alte domenii), dupa 20 de ani de activitate in ONG (organizatii neguvernamentale), asociatii, fundatii si patronate, timp in care m-am implicat in sute de programe si proiecte sociale, culturale si de educatie si dupa mai bine de trei ani de implicare in politica, consider ca pot indrazni sa impartasesc puncte de vedere cu cetatenii din tara mea.
Am reusit alaturi de oameni minunati proiectele profesionale, mentinind inca sute de locuri de munca, am reusit alaturi de oameni minunati care s-au alaturat proiectelor si ideilor lansate de mine sa am satisfactia omului care face ceva pentru cei din jur care au nevoie de ajutor. Nu doresc sa intru in detalii pentru ca aceste lucruri au fost relatate frecvent in presa scrisa sau video (le multumesc tuturor) si o parte din ele se afla pe pagina mea de internet.
In acesti 20 de ani am fost de nenumarate ori revoltata de ceea ce se intimpla sau nu se intimpla si mi-am spus parerea ori de cite ori am constatat ca lucrurile nu merg bine fie in administratia locala, fie in cea centrala, de multe ori fiind calificata ca un om razvratit.
M-au revoltat intotdeauna: MINCIUNA, HOTIA SI INCOMPETENTA pentru ca toate duc la instaurarea NEDREPTATII si frineaza dezvoltarea. Cred ca puteti fi de acord ca nu am dus lipsa, si din pacate nu ducem lipsa de nici una dintre aceste noncalitati. Din pacate dupa 20 de ani de libertate avem multa nedreptate si saracie in Romania.
Toate realizarile profesionale si proiectele voluntare din organizatiile pe care le conduc, le-am facut fara a ma implica in politica. Cu cit am inaintat in timp mi-am dat seama ca cetateanul, industriasul, asociatiile, nu pot shimba lucrurile atita timp cit politicul decide asupra economicului.
Am acumulat, probabil ca multi concetateni, de la dezamagire pina la revolta datorita clasei politice si a sacrificarii prin politic a multor valori in detrimentul nonvalorilor.
Momentul maxim de revolta l-am atins in 2004. Atunci am simtit din nou, a nu stiu cita oara, ca sistemul din Romania calca oamenii in picioare, ca demnitatea e un lucru inexistent la o majoritate a clasei politice (si democratia permite acestei majoritati sa decida pentru noi!). Atunci m-am simtit pentru prima data neputincioasa in efortul de a-mi salva fratele, care implinise doar de patru zile 53 de ani. Fratele meu, un om devotat meseriei, colonel in Armata Romana, care toata viata, de la 18 ani, a executat ordine, a fost abandonat in fata efortului de a trai. Dupa 1989 armata a trecut prin mai multe reorganizari si restructurari. In anul 2000, fratele meu s-a trezit cu un ordin de mutare cu toata familia in alt oras, pe motiv ca, in locul lui trebuie sa vina un alt colonel a carui unitate se desfiintase. Totul parea fara logica, atit timp cit s-ar fi putut muta acel colonel direct in orasul unde era post liber si unde i se propusese fratelui meu sa se mute. In acest fel nu se mai puneau pe drumuri doua familii (cu probleme de locuinta, loc de munca pentru sotii etc.). A incercat ierarhic sa rezolve problema care era ilogica (nu era vorba de o sanctiune, nu avusese nici o reclamatie) intrebind in mod firesc de ce trebuie sa se mute daca unitatea restructurata nu era cea in care lucra el si s-ar fi rezolvat simplu ca acel colonel de la unitatea restructurata sa mearga in orasul care avea loc liber?! NU a primit nici un raspuns: Functiona acelasi principiu de inainte de 1989: „ordinul se executa nu se discuta”.
Avea, dupa 30 de ani de armata, o casa inceputa, construita dupa ideile lui si in buna masura cu miinile lui (era foarte priceput la orice lucru dintr-o gospodarie). Acelasi simt al nedreptatii pe care il avem toti cei din familia mea a functionat si la la el si a decis sa se pensioneze anticipat decit sa plece nedrept in alta parte. La 50 de ani a devenit pensionar dar macinat zi de zi de intrebarea „de ce nu a primit o explicatie logica?” Am incercat sa il ajut sa uite, dar nu am reusit. Intr-o zi m-a sunat si mi-a spus ca nu se simte bine. L-am rugat sa vina urgent la Timisoara sa mergem la medic. A venit imediat (avea cea mai mare incredere in mine desi eu sunt cea mai mica intre frati) si ne-am dus la spitalul militar. Am ramas intepenita in scaun cind medicul mi-a spus direct: „doamna director, imi pare rau dar domnul colonel mai are maxim 4 luni de trait, are cancer gradul patru la plamini”. Nu vreau sa descriu cei aproape doi ani care i-am trait alaturi de el in incercarea de al sava. Citiva medici extraordinari de la spitalul militar Bucuresti au facut tot ce au putut (evident ca nu erau medicamente si cumparam de mii de euro pe luna eu) si le multumesc.
Au fost cei mai grei ani din viata mea, mai ales ca in 2003 am pierdut-o si pe mama. Am trecut prin momente de speranta si disperare intr-o frecventa asemanatoare cu alternanta zilei cu noaptea.Cind in primavara lui 2004 am aflat ca boala s-a extins am crezut ca dispare pamintul, sperasem ca depasind acel termen de patru luni il vom salva. El a cerut sa mearga acasa, stia ca nu mai are mult de trait, si am dorit sa-i indeplinim dorinta. M-am dus si am solicitat o ambulanta sa-l transportam pentru a avea asistenta de specialitate. De la bun inceput am spus ca voi plati transportul (desi bolnavii din Romania ar trebui sa aiba acelasi tratament ca cei din alta lume).
Dar, iata cum regulamentele si legile care ne decid soarta si-au spus si acum cuvintul: nu puteam primi ambulanta pentru a-l transporta acasa. Nu puteam sa-l linistesc, repeta mereu: „dupa o viata de armata nu am dreptul la o ambulata sa pot muri acasa?” Am sunat la un parlamentar despre care stiam ca poate sa-l sune pe Ministrul Apararii – cel care ar fi trebuit sa aprobe. Mi-a inteles disperarea, dar nu a dat de dumnealui. Am plecat cu masina privata cu teama ca nu vom ajunge cu el viu, acasa.
Fratele meu a murit la citeva saptamini, cu doua lucruri care i-au macinat ultimiele zile: de ce trebuia sa se mute la alta unitate, in alt oras, daca cel al carui unitate s-a desfiintat ar fi putut merge direct acolo si de ce, dupa o viata in care a lucrat corect, constiincios (avansat in grad pentru merite), nu a putut primi o ambulanta pe ultimul drum de la Bucuresti, acasa ?
Atunci, in 2004, cind l-am condus pe ultimul drum pe fratele meu, eram decisa sa nu mai fac nimic, sa renunt la toate proiectele mele profesionale si cele de voluntariat. Apoi, in memoria parintilor mei (mama murise doar cu patru luni inaintea fratelui) dar si in memoria fratelui meu, am decis sa lupt mai departe cu NEDREPTATEA.
Nu am inteles politicienii care ne-au adus intr-o societate inechitabila, fiind indiferenti, ignoranti si dornici de inavutire.
Din afara nu intelegeam de ce partidele isi pun tot felul de incompetenti in functii pe care nu le inteleg, nu pot raspunde cerintelor, facind rau societatii si, ziceam eu, si propriului partid. Dar, iata ca nu au facut rau propriului partid, pentru ca partidele, aceleasi partide, au crescut si isi vad mai departe de incompetenta lor si de inbogatire, umilind oameni si furind Romania.
Am gindit ca aceste lucruri se vor putea schimba daca vor veni oameni noi, tineri, in politica, oameni care sunt independenti material si competenti in conducerea economiei. Daca politicul decide inca asupra economicului, atunci am crezut ca putem imbunatati lucrurile daca alti oameni vor avea decizia politica, unii care au probitate morala, care nu trebuie sa-si ascunda dosare penale sub scutul partidului, oameni care au dovedit competenta in societate in domeniul lor de activitate. In acele momente am decis „sa intru in teren”, sa determin si alti oameni care nu au facut politica pina atunci, dar care au competente ce ii pot recomanda ca oameni politici, sa intre in politica. Dupa 15 ani de neutralitate (pentru care am platit ca orice om neimplicat in politica si care a dezvoltat in mod cinstit o activitate in Romania), am decis sa intru in politica. Aveam o situatie materiala confortabila, o imagine de om de afaceri serios, implicat si in societatea civila cu credibilitate si autoritate morala si am crezut ca acest lucru ma va ajuta sa ma impun in decizia politica din Romania.In decembrie 2005, tocmai dupa ce am primit un premiu ca fiind cel mai important exportator de lenjerie din Romania (inminat chiar de Presedintele BASESCU), AM FACUT LUCRUL PE CARE CREDEAM CA NU IL VOI FACE NICIODATA : AM INTRAT INTR-UN PARTID POLITIC.
Nu m-am dus la nici unul din partidele mari de pe scena politica, deoarece nu ma regaseam fie in doctrina lor fie in modul in care actionau oamenii din partid. Prin modul meu de a fi sunt liberala, imi place sa fac ce imi place, sa spun ce gindesc, sa actionez fara constringeri injuste, dar nu am uitat niciodata de unde am plecat, de foarte de jos, dintr-o familie saraca de muncitori cu trei copii ,dar o familie bogata sufleteste. S-a dezvoltat in mine de-a lungul anilor dorinta de a ajuta, de a face ceva pentru cei care au nevoie de ajutor si am si actionat ca individ, dar, mi-am dat seama ca este nevoie sa se actioneze institutional. Asadar, desi as fi putut sa ader la un partid mare (am avut propuneri!), am preferat un partid de centru, care, ca doctrina, sa raspunda principiilor mele de viata si gindire, care sa aiba ca obiectiv asezarea scarii valorilor si la noi in societate.
M-am apucat de citit istoria conservatorismului din Romania si din lume. Am aflat ce personalitati de talie internationala au optat de-a lungul istoriei pentru o politica conservatoare!
Nu stiu nici azi de ce Domnul Profesor Dan Voiculescu, cu trei ani in urma decizei mele de a intra in politica, mi-a propus sa intru in Partidul Conservator. Nu-l cunosteam pe domnul profesor, nu-l intilnisem niciodata, nu am avut (si nici nu am) vreo afacere impreuna. Timp de trei ani l-am refuzat, afirmind ca nu am incredere in politicieni si nu intru in politica. In anul 2005, dupa moartea fratelui meu, dar si la presiunea unei parti a societatii civile, am decis sa intru in politica, sa vad din interior de ce se face atit de prost si ineficient pentru societate politica in Romania.?
Am ales Partidul Conservator. De atunci si pina azi am auzit de mii de ori de la cunostinte, prieteni, oameni politici intrebarea:”de ce la Partidul Conservator?”. La multi le-am raspuns cu o intrebare la care nu primesc raspuns: „dar la care partid din Romania?” Ridicatul din umeri al celor intrebati imi arata mie cit de fara solutie este pina la urma optiunea unor oameni de buna credinta care ar dori sa intre in politica.
Toate partidele, mai ales cele mari, s-au compromis, pentru ca au condus pe rind Romania si rezultatul este cel care nu place la o larga majoritate (cei aproape 75% care nu voteaza). Am raspuns apoi ca in PC cred ca pot spune ce gindesc, ca voi putea sprijini sectorul IMM, sector de care apartin, si ca voi determina sa vina din acest sector dar si din rindul tinerilor si pensionarilor mai multi oameni in partid, avind in vedere ca PC are initiative legislative de sustinere a acestor categorii sociale. Am considerat ca mai usor poti creste un partid mic cu oameni politici noi, nepatati, profesionisti, dornici de schimbare, asigurind o masa critica necesara pentru o decizie optima, decit intr-un partid mare in care oamenii noi si cu bune intentii „se pierd” in masa mare a partidului, care functioneaza ca un zid cind se doreste o schimbare. Acum dupa trei ani si jumatate de activitate politica pe plan local si la nivel national pot spune ca am acumulat multe dezamagiri. In trei ani si jumatate am incercat aproape totul (daca nu chiar tot) ce ar putea sa faca un om politic.
Am incercat sa fac o echipa la nivelul jud.Timis (si le multumesc colegilor), am incercat sa conving la nivelul tarii multi oameni sa intre in politica, sa se implice cel putin ca cetateni, simpatizanti ai unor programe si sa devina suport pentru obtinerea aplicarii acelui program. Am incercat sa explic oamenilor sa se alature activitatii politice nu in functie de marimea partidului ci in functie de ce fac oamenii din acel partid. Am incercat sa sprijin oameni (indiferent de optiunea lor politica), pensionari, tineri, oameni de afaceri prin iesiri publice asumate (cu riscul de rigoare) sau prin interventii directe la anumite institutii, cerindu-le sa respecte legea. Am sponzorizat proiecte sociale, culturale si am ajutat multi oameni care mi-au cerut sprijinul.
In anul 2007 am candidat la Parlamentul European, fiind prima pe lista Partidului Conservator. Desi conteaza persoana care ajunge la Parlamentrul European pentru a putea sa fie reprezentate si interesele Romaniei in politica europeana, au fost votate partidele, PC nu a intrunit pragul si nu am fost printre primii parlamentari romani in Parlamentul Europei.
In 2008 am candidat la Primaria Timisoarei si ca deputat in colegiul 3-Timisoara. Am investit in campanie pentru a-mi prezenta proiectele mele, pentru dezbateri televizate sau aparitii in presa, pentru intilniri organizate cu cetatenii (nu in cadouri date ca mita cum au facut partidele mari). Am ramas cu multe dezamagiri si cu intrebarea: Oare oamenii chiar nu vor SCHIMBARE ? Dupa fiecare alegeri, oamenii din jurul meu incercau sa ma consoleze:”daca nu erai la PC, tu esti buna, esti corecta dar…”
M-am intrebat, oare de ce PC nu este un partid popular, de ce nu este agreat? Ce-a facut PC mai rau decit celelalte partide (eu am identificat, diñ contra, multe lucruri gindite si propuse, mai bune decit la alte partide). PC a fost singurul partid din Romania care a plecat de doua ori de la guvernare atunci cind aliatii nu au tinut cont de propunerile lui, parasind posturi de ministri sau inalti functionari de stat (este cit se poate de moral sa parasesti o alianta daca partenerii nu tin cont si de punctul tau de vedere).
Am inceput sa-mi pun semne de intrebare asupa modului cum aleg oamenii. Eu eram pe primul loc la alegerile europarlamentare din 2007 si pe locul doi era un om si un profesionist de necontestat, domnul prof. doctor Irinel Popescu, apoi erau pe lista alti importanti oameni care au reusit in profesiile lor la cel mai inlt nivel si e cred de ajuns sa-l amintesc pe Mihai Leu, campion mondial. De ce au fost preferate partide care aveau oameni despre care nu stiau mai nimic o mare majoritate de romani sau erau cunoscuti ca fiind oameni cu afaceri dubioase si comportamente in societate imorale?
Din pacate nu am gasit un raspuns care sa respecte legile moralului si ale echitatii.
La alegerile pentru Primaria Timisoarei am prezentat timisorenilor un proiect care raspundea nevoilor lor (actuale si astazi): infrastructura adecvata, curatenie, spatii verzi intretinute, scoli, dispensare, spitale corespunzatoare, cartiere intretinute in mod egal cu centrul Timisoarei etc.
Am fost socata sa aud, batind toate cartierele Timisoarei diverse pareri ale oamenilor: „ne este frica, daca nu votam actualul primar, nu mai primim ajutorul social, sau „oricum nu puteti face nimic, acolo, cei din jurul primarului nu o sa va lase” sau „oricum tot el iese” si altele similare. Asadar o totala neincredere ca se poate schimba ceva.
Recunosc ca indignarea mea a fost maxima la teama pe care am vazut ca o au crezind ca isi pierd ajutorul social daca nu-l voteaza pe primarul in functie. Cine le-a spus in mod sistematic si incorect ca primarul „da ajutoarele sociale?” Cum sa mai existe frica, dupa aproape 20 de ani, chiar aici in Timisoara, orasul Revolutiei? Dupa atitia ani, oamenii nu au inteles (si nimeni nu s-a straduit sa-i faca sa inteleaga?!) ca Presedintele tarii, Parlamentul, Guvernele, Primarii, nu dau, ci impart ce dam noi cetatenii, lucratorii, firmele??? Le-am raspuns raspicat: „oameni buni, primarii si orice institutie a statului cheltuie din banii nostri si impart din pacate prost, redistribuie inechitabil banii adunati de la noi”! Am repetat aceste lucruri de sute de ori in campanie, iar dupa alegeri din nou a trebuit sa consolez anumiti oameni care, atunci cind ma intilneau in piete sau pe strada, spuneau: „ce pacat ca nu ati iesit dumneavoastra, eu v-am votat…”
Evident nu am scapat si de obsesiva afirmatie „daca nu ati fi candidat din partea PC…” Din nou mi-am pus intrebarea, care este raul pe care PC l-a facut oamenilor? PC a avut cele mai multe initiative de corectare a inechitatilor sociale (legea chiriasilor din casele nationalizate de ex.) si multe initiative de sustinere a mediului economic, a tinerilor si a pensionarilor.
Ma framinta intrebarea, de ce partidele care umilesc si nedreptatesc oamenii sunt votate? De ce oamenii se lasa umiliti, infrinti? Eu sunt prin constructia mea (lasata de la Dumnezeu) o luptatoare, nu abandonez un proiect usor, dar nu pot sa nu-mi pun intrebarea daca cu aceeasi energie si cheltuiala de resurse nu as putea sa fac altceva in societate in loc sa incerc sa schimb lumea politica? Pentru ca in politica nu poti sa faci nimic singur. In orice actiune ai nevoie de echipa, dar in politica e altfel. Aici ai nevoie de o majoritate bine formata care sa voteze ideea ta. In Romania de azi, majoritatea care raspunde regulei democratiei este clientelar formata si deciziile sunt benefice pentru un numar restrins de cetateni, pentru majoritatea fiind paguboase.
Am incercat sa spun multe din aceste lucruri si in interiorul partidului din care fac parte. Am intrebat de ce nu creste partidul, desi sunt sigura, avem densitatea cea mai mare de oameni valorosi si onesti, raportat la 1000 de membri de partid. Au fost oameni care au venit cu bune intentii in PC si au plecat, neavind rabdare sa creasca partidul. Au existat si oportunisti, care dupa ce s-au vazut cu mandate de parlamentar in mandatul precedent, au plecat in partide „mai mari”. Unii au venit si in PC, crezind ca primesc „ceva” si cind li s-a spus ca nu avem ce sa le dam, ca noi asteptam sa vina oameni care sa munceasca sa schimbam in bine sistemul, au plecat.
Prea multi oameni inca gindesc ca mergind in partid trebuie sa obtina un privilegiu. Intrebarea fireasca e : de ce acesti oameni au dorit sa desfiinteze Partidul Comunist care creea privilegii activistilor? Acesti oameni adunati cu precadere in partidele mari (merg dupa principiul nu ca e bun partidul, ci ca e mare si are putere!) duc la o proasta guvernare, ineficienta, la legi inechitabile si la o saracire a populatiei.
Rezultatul de la alegerile prin vot uninominal au aratat ca nu oamenii care s-au implicat in societate, care au probat ca sunt corecti si profesionisti ci cei din partidele mari, indiferent de calitatea lor au fost alesi.
Desi nu fac parte din Guvernul Romaniei si nici din Parlament, oamenii vin sa-mi spuna nemultumirile lor sau imi scriu zilnic despre nedreptatile la care sunt supusi. Nu pot si ii refuz, dar nu pot sa nu ma intreb: De ce oamenii sunt solidari (votind sau nevotind) cu cei de care sunt nemultumiti???? De ce vin la mine si nu merg la ei? Cum pot sa-i ajut? „tipind” pe toate posturile nedreptatea lor, facind „naveta „pe banii mei la Bucuresti pentru problemele oamenilor, fie ei oameni de afaceri sau simpli cetateni?
Fac acest lucru de ani buni, dar schimbarea se produce in prea mica masura pentru ca, cei intepeniti (de oamenii care au votat sau nu au votat) in scaunele de guvernare, nu-i intereseaza parerea mea, pentru ca stiu ca nu li se intimpla nimic daca nu o preiau sau daca nu rezolva problemele ridicate. Se cheltuiesc aiuritor banii, este o risipa nepermisa, mai ales in perioada grea de criza, se decide prost sau nu se ia nici o decizie, este o alergatura pentru rezolvarea intereselor personale si oamenii saracesc pe zi ce trece. Sub scutul votului primit, chiar daca nu mai are nimeni legitimitatea unei majoritati ai celor cu drept de vot, multi ajungind cu citeva sute de voturi in Parlament, cheltuiesc banii publici, banii facuti cu greu de cei care mai lucreaza in Romania, cheltuiesc cu nerusinare, fara o justificare a oportunitatii sau a nevoii de a cheltui, acoperiti de contracte umflate, aducatoare de comisioane.
Poate voi continua sa-mi astern gindurile in fata cititorilor, poate nu. Depinde si de ce mesaje voi primi. Daca lumea va continua sa fie indiferenta, cred ca nu am gasit modul prin care sa schimb ceva in Romania.
Decizia de a ramine sau nu in politica nu am luat-o inca.
Am declarat la intrarea in partid ca, daca nu voi fi multumita de rezultatele obtinute, nu voi sta mai mult de cinci ani si inca nu au trecut acei cinci ani. In al doilea rind nu cred ca am epuizat toate metodele prin care as putea influenta ca PC sa se reformeze si sa ajunga la urmatoarele alegeri la pragul minim pentru a fi in viitorul Parlament. Cred ca pe linga doua partide mari, unul de orientare de stinga si unul liberal (nu am numit PDL-ul pentru ca nu stiu unde ar putea fi incadrat) este nevoie de un partid de centru, de echilibru, cu corespondent in lumea politica internationala si acela nu poate fi decit PARTIDUL CONSERVATOR.
Eu inca mai sper ca oamenii vor intelege ca mai pot schimba pina la urma viata lor daca aleg omul potrivit la locul potrivit, uitind de frica schimbarii, de ajutoarele primite doar in campanie si folosind dreptul de vot, sper ca vor alege ALTFEL.

Cu sinceritate,

Maria Grapini

2017-10-03T06:13:58+00:00 June 25th, 2009|Diverse|0 Comments