Directiva privind detașarea lucrătorilor a încins spiritele în Parlamentul European, inclusiv în comisia pentru piață internă, antreprenoriat și protecția consumatorului. Europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, a avut și de această dată o implicare activă, reușind să treacă prin votul comisiei mai multe amendamente pe care le-a propus și susținut  pe marginea acestui delicat subiect.

“Sper ca rațiunea și luciditatea să ducă la votarea acestui raport în PE, dar nu  din perspectiva pe care o aud în spațiul public, din păcate, chiar la nivel de discuții de șefi de stat. Ar trebui să înțelegem foarte bine că în situația în care avem o piață unică, piața internă a Uniunii Europene și în care avem acel drept al cetățenilor de mobilitate trebuie să  facem o disociere clară și să departajăm, ceea ce este de nivel european și ceea ce este, până la urmă, subsidiaritate de nivel național. De altfel, în privința salarizării fiecare stat membru are dreptul de stabili acest lucru”, a precizat europarlamentarul Grapini.

Surprinzător, chiar la nivelul unor șefi de stat, se dorește un dezechilibru și anume ca detașarea lucrătorilor din Est spre Vest să îmbrace o nouă formulă cu scopul declarat al  eliminării dumpingului social. Concret, se dorește ca lucrătorii detașați din Est spre Vest să fie salarizați la nivelul salarizării din țara gazdă, din Vest, situație care ar genera grave consecințe pe piața muncii și nu numai.

“Eu cred că este bine să explicăm că dorim să protejăm lucrătorii, dar și industria din țările mai puțin dezvoltate din Est și să existe, în acest sens, o etică. De aceea propunerile mele au mers în următorul sens. Același salariu, la aceeași muncă, în același loc, într-o anumită țară, în condiția în care lucrătorul este angajat indiferent de naționalitate, gen, religie. Dacă, spre exemplu, un român, un bulgar sau un ceh, este angajat într-o companie din Germania, Franța, Italia, Suedia -angajat și nu detașat- este clar că trebuie plătit cu același salariu cu persoana autohtonă. În situația detașării, trebuie să lăsăm- pentru că în caz contrar bulversăm piața muncii și aducem  un grav prejudiciu companiilor din țările de Est- ca aceasta să fie o problemă de subsidiaritate și salariul acelei persoane să fie stabilit, așa cum este și acum, de persoana juridică din țara sa. Mai clar, responsabilitatea acordării salariului să o aibă persoana juridică angajatoare și nu țara gazdă”, a explicat europarlamentarul Grapini.