Marți, 6 noiembrie, la sediul Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană de la Bruxelles, va avea loc un eveniment dedicat industriilor creative și culturale, domenii de succes ale țării noastre, recunoscute, admirate, licitate și adjudecate internațional, de ani buni.

Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, duce în inima Europei, o Românie extraordinară, marca Liza Panait, brand care se încăpățânează să păstreze, în tot ceea ce propune lumii, în ciuda modernismului adeseori agresiv, elemente tradiționale românești unice. Rețeta s-a dovedit a fi una de mare succes, hainele Lizei Panait trecând rapid granițele fizice și estetice.

Grapini a avut inițiativa invitării creatoarei la Bruxelles, iar aceasta va onora evenimentul românesc.

Marți, la Bruxelles, europarlamentarul umanist va vorbi despre “Utilizarea cât mai bună a filonului patrimoniului național în industria modei – exemplul românesc” și va oferi, ulterior, oaspeților prezentarea colecției Lizei Panait.

„Mă bucur că doamna ambasador Luminița Odobescu a acceptat propunerea mea, sunt foarte fericită să aduc acest brand extraordinar, aici, la Bruxelles, avem, evident, cu ce ne mândri! La mai puțin de o lună de Sărbătoarea Centenarului, mă încăpățânez să arăt Europei că România are valori, căci are! Sunt încă sub amprenta puternică a vorbelor maestrului Dan Puric și mă țin de convingerile domniei sale în ceea ce mă privește, astfel că susțin, apăr, promovez România, ori de câte ori am ocazia și-o voi face întotdeauna!”, a declarat Maria Grapini.

Bucuria europarlamentarului umanist este cu atât mai mare cu cât inițiativei sale  se vor alătura reprezentanții FEPAIUS  – aflați în misiune economică la Bruxelles, pentru care Maria Grapini a organizat și o vizită în Parlamentul European, dar și cei ai Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, minister care susține misiunea economică.

“Este demonstrația faptului că, atunci când ideile sunt serioase și susținute, ele se transformă în fapte! Va fi o seară dedicată României, un eveniment elegant la care îi așteptăm pe toți românii care doresc să ne fie alături!”, a mai spus Maria Grapini.

Seara românească va avea oaspeți importanți din partea Comisiei Europene, a Parlamentului European și a diverselor instituții din Bruxelles, astfel că vizibilitatea va fi majoră.

La inițiativa Mariei Grapini, Liza Panait va prezenta colecția Albastru de Voroneț, pe fundalul muzicii interpretate de violoncelistul Adrian Naidin.

2018-11-05T07:16:04+00:00 November 5th, 2018|Diverse|0 Comments