Convinși că educația și distracția se pot face admirabil nu doar în zonele centrale ale urbei, inimoșii responsabili ai Cartierului Plopi din Timișoara au organizat, duminică, în prima zi a lunii iulie, un eveniment complex, de sport, dans, cântec și voie bună, care a strâns oamenii ca la…campionatul mondial!

Invitatul special, pregătit de Ion Olaru pentru locuitorii din Plopi, a fost europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, întâmpinat cu căldură și interes de către cei strânși în fața scenei amenajate pentru o zi de sărbătoare adevărată.

Umanista a fost invitată să vorbească despre perspectivele europene care au, fără doar și poate, legătură cu cele locale – de la proiecte viabile, la investiții concrete pentru cartierele Timișoarei – și să premieze echipa de karate a zonei, ce are rezultate naționale remarcabile.

Maria Grapini este un prieten de nădejde al celor din cartierul Plopi, de ani, iar parteneriatul cu președintele Ion Olaru este unul de suflet. Umanista a făcut donații repetate pentru acțiunile organizate de poate cei mai activi lideri de cartier din oraș, care merg pe principiul devenit raritate, conform căruia o comunitate, pentru a fi comunitate, trebuie să interacționeze, să fie implicată, vie!

Europarlamentarul PPU-sl le-a vorbit, duminică, celor aflați în ziua lor de sărbătoare despre nevoia de unitate, în An Centenar dar nu numai, despre umanism și întrajutorare.

Artiștii de la Pusta Banatului, de la mici la mari, au oferit un spectacol autentic de muzică și joc bănățene, iar Maria Grapini – moldoveancă de origine – a dat clasă celor născuți în această parte a României, căci nu s-a desprins din horă până la sfârșit! Aplaudată la scenă deschisă, umanista a promis că va reveni la evenimentele cartierului, ori de câte ori acestea vor avea loc, dar și că va redacta o adresă oficială pentru ca problemele cu care se confruntă – legate de întârzieri birocratice privitoare la investiții importante – să fie rezolvate cât mai grabnic.

Maria Grapini a făcut poze cu cei prezenți, cu mascotele evenimentului, cu copiii premianți și a împărțit tuturor insigna aniversară, editată personal, cu Centenarul României.