Scrisoarea Comisiei Europene, sosită în țară chiar pe 24 ianuarie, pur întâmplător…când România serba 159 de ani de la Unirea lui Cuza, ce exprimă o nouă îngrijorare la adresa tezei de-acum șablon, stat de drept și legile Justiției, n-a lăsat-o indiferentă pe umanista Maria Grapini. Europarlamentarul PPU-sl a reacționat, și de data aceasta, în stilul care a consacrat-o, dur și direct. Grapini nu și-a ascuns supărarea, în condițiile în care a dus sărbătoarea României în PE, marcând-o împreună cu numeroși colegi străini, care au felicitat-o și au închinat un pahar de vin românesc, în cinstea Unirii.

“De Ziua Unirii, CE a reacționat la o știre falsă! Ne-am luptat în Parlament să emitem o directivă extrem de serioasă pe acest subiect și tocmai Europa ne demonstrează, acum, că pică pradă unei astfel de știri false. Ce îngrijorări are Comisia, când elaborarea textelor de lege s-a făcut cu respectarea cerințelor constituţionale, acestea fiind supuse controlului constituţional realizat de Curtea Constituţională a României? Comisia Europeană e mai presus de Curtea Constituțională? Apoi, dezbaterea a început cu mult înainte ca legile în cauză să fie discutate şi adoptate în Parlament, s-a purtat cu toate asociațiile profesionale din domeniul Justiției. Cele mai multe amendamente au fost depuse de CSM! Ceea ce este, însă, mai mult decât deranjant și mă feresc să folosesc alți termeni nediplomatici este faptul că legile Justiției sunt, ÎNCĂ, în analiză la CCR, Curtea nu s-a pronunțat asupra întregului pachet, la ora la care vorbim. Cum se numește o astfel de ingerință, în timpul unui proces de analiză extrem de important, efectuat de un reprezentat sfânt al unui stat de drept, în speță CCR? Unde se practică ea? În democrații sau în formule de guvernare obscure? CE e obligată, acum, să explice! Voi adresa o interpelare urgentă și vă voi transmite răspunsul Comisiei!“, a declarat, de la Bruxelles, Maria Grapini.

2018-01-25T06:10:33+00:00 January 24th, 2018|Diverse|0 Comments