Dezbatere… ca-n România, în plin plen al Parlamentului European de la Strasbourg, acolo unde prim-ministrul Viorica Dăncilă a prezentat, marți, 15 ianuarie, priorităţile Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene. Atacurile româno-române au ținut agenda amară a unei dezbateri tensionate și intense, în locul unor logice pledoarii pro-patrie, așa cum, cu siguranță, ar fi făcut-o oricare alți europarlamentari, puși în postura de a-și reprezenta statul aflat la șefia Uniunii Europene. În loc de mândrie și laudă, au curs atacuri și grimase, din nou în văzul unei Europe întregi.

Ca întotdeauna, europarlamentarul umanist, Maria Grapini, a intervenit în plenul PE de la Strasbourg, cu un discurs ferm, de sancționare a acestui model românesc nefast, dar și de susținere a țării noastre în fața asistenței europene. Grapini a mulțumit celor care cred, fără dubii, în capacitatea României de a-și duce misiunea la bun sfârșit și a dat asigurări că Președinția, sub Tricolor, va fi un succes.

“Vreau să mulțumesc celor care ați acordat încredere Președinției României! Am făcut şi eu parte dintr-un Guvern şi ştiu cum este. Sunt convinsă că vom duce Preşedinţia înainte. Avem oameni foarte bine pregătiţi, și la Reprezentanță, și în Guvern. Altceva voiam să spun: este regretabil că aceşti colegi ai noştri au venit cu informaţii false aici, operează cu informații false, când noi, în Parlamentul European, ne străduim să eliminăm ştirile false! Suntem în pragul campaniei electorale, dar asta nu înseamnă că trebuie să atacăm un stat membru care preia Președinția! Trebuie să vorbim la subiect, despre Președinție, despre program, despre priorităţi, mi-ar fi plăcut să întrebați ce se poate face, cum, să propuneți priorități, nu să vorbim despre lucruri pe care nu le ştiţi şi vă asigur că nu le ştiţi! Eu doresc succes Președinției și vă asigur că tocmai astăzi s-a votat în plen un dosar unde sunt raportor și în care vom începe negocierile instituționale! Vă asigur, dragi colegi, că, la final, veți vedea ce Președinție bună are România! Felicitări și mult succes!”, a declarat umanista Maria Grapini, în plenul PE de la Strasbourg. 

2019-01-16T06:26:13+00:00 January 15th, 2019|Diverse|0 Comments