Europarlamentarul cu cea mai intensă activitate în PE, Maria Grapini, nu renunță la misiunea, anevoioasă de cele mai multe ori, de susținere a sectorului privat, îndeosebi al celui concentrat pe IMM-uri, odată ce, în opinia sa, acestea sunt motorul economiei. Ca om de afaceri, ca lider de organizații profesionale, ca fost ministru și, acum, ca eurodeputat și vicepreședinte al Intergrupului pentru IMM-uri din PE, Maria Grapini este, după cum recunoaște, într-o cursă susținută pro IMM-uri.

“Mi-am făcut o misiune din a lupta pentru IMM-uri! Cunosc prea bine acest domeniu, știu ce importanță au acestea în orice ecuație economică, românească, europeană, internațională până la urmă, astfel că nu am nevoie de argumente suplimentare. IMM-urile românești trebuie și merită să fie tratate precum cele din UE. Încă nu sunt, de aceea nici lupta mea nu e încheiată!”, a declarat europarlamentarul.

De altfel, acțiunile girate de Maria Grapini, din poziția de vicelider al Intergrupului, sunt numeroase și aplicate. Spre exemplu, la finele lunii trecute, a avut loc o altă dezbatere pe o temă care să clarifice strategia europeană pentru întreprinderile mici, Accesibilitate web pentru IMM-uri – Provocări și oportunități. Dezbaterea a fost moderată de către europarlamentarul român. Tema a vizat accesul persoanelor cu dizabilități la serviciile de internet, în ideea îmbunătățirii acestora, din perspectiva oferirii de condiții mai bune IMM-urilor în cauză.

“Accesibilitatea pe internet este o problemă socială și un factor important în viața de zi cu zi. Ar trebui să ofere acces egal și oportunități pentru persoanele cu handicap: vizuale, auditive, fizice, cognitive și așa mai departe. De asemenea, poate ajuta persoanele cu dizabilități să participe mai activ la societate. Problema importantă nu este dacă să se stabilească și să se îmbunătățească cerințele privind accesibilitatea, mai degrabă, discuția principală se referă la măsurile care trebuie luate pentru a se realiza toate aceste condiții”, declara Maria Grapini.

2017-10-03T06:13:25+00:00 May 8th, 2017|Diverse|0 Comments