Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, soseşte joi, 11 mai, la București, însoțit de comisarul european pentru politici regionale, Corina Crețu. Juncker se va întâlni cu președintele Klaus Iohannis, cu premierul Sorin Grindeanu, cu oficialităţi ale statului român, înainte de a ține un discurs în plenul Parlamentului pe tema viitorului Uniunii și a rolului pe care România îl are în familia europeană. Preşedintele Comisiei Europene va purta şi un dialog cu cetăţenii, despre viitorul Europei şi al României, la 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană.

Europarlamentarul Maria Grapini, invitat la momentele oficiale ale zilei de joi, 11 mai, a declarat că va avea o nouă ocazie de a susţine cauza ţării noastre, de data aceasta la Bucureşti.

“Voi pleda din nou pentru o Europă unită, cu tratament egal pentru toate statele membre şi pentru toti cetățenii europeni. Consider că este un moment foarte bun pentru ca şi autoritățile române să-şi formuleze o poziţie fermă: să solicite tranșant intrarea Romaniei în Schengen şi ridicarea MCV! În același timp, cred că este un bun prilej pentru a discuta nevoia de alocare a unor fonduri suplimentare pe domeniul coeziunii sociale, pentru țările din est, care au defazaje serioase, rămâneri în urmă, în multe domenii, de la calitatea infrastructurii şi până la nivel de trai. Sunt realităţi care trebuie reamintite, acum la Bucureşti, în faţa lui Juncker! Dacă n-avem un glas puternic şi o forţă în negocieri, n-avem cum să obţinem ceea ce, în opinia mea, merităm de multă vreme!”, a declarat Maria Grapini.

2017-05-10T12:42:30+00:00 May 10th, 2017|Diverse|0 Comments