Umanista Maria Grapini a avut, marți, 17 aprilie, o intervenție pertinentă, în plenul PE de la Strasbourg, la discuțiile cu președintele Franței, Emmanuel Macron, privind viitorul Europei.

Europarlamentarul PPU-sl a intrat în dialog cu președintele Macron, definindu-l drept unul purtat între doi proeuropeni consacrați, felicitându-l pentru multe părți din discursul susținut în plenul Parlamentului, fără însă a omite să puncteze realitatea actuală europeană, pe alocuri injustă.

“Domnule președinte Macron, sunteți proeuropean sunt și eu, vă felicit pentru ceea ce ați spus astăzi, aici, însă v-ați contrazis într-un lucru și aș vrea să-mi răspundeți.

Sunt de acord cu dumneavoastră că nu trebuie să avem o democrație autoritară ci să avem autoritatea democrației, este foarte important acest lucru, însă nu credeți că declarațiile dumneavoastră, legate de faptul că Franța și Germania trebuie să fie „nucleul dur” și să conducă, această aroganță de a fi o putere peste celelalte state, nu credeți, așadar, că duce la euroscepticism? Cum să convingem noi cetățenii, din țara mea spre exemplu, România, că sunt egali la masa negocierilor, din moment ce ați declarat că vreți o Europă cu două viteze, că vreți să fie două state care să fie mai state decât celelalte? Cum să facem să reformăm Europa, despre care dumneavoastră ați vorbit, dacă vă doriți această discrepanță între statele membre?”, a întrebat Maria Grapini, direct și fără menajamente.

Președintele Franței i-a răspuns europarlamentarului român că Europa trebuie să permită celor mai ambițioși să meargă mai bine, dar și că trebuie să existe mai multă solidaritate în UE, chiar dacă fiecare țară are regulile ei definite în propriile Constituții.

În acest context, Maria Grapini și-a exprimat dezacordul că, în timp ce Emmanuel Macron se declară susținător al Constituției Franței, se amestecă în Constituțiile altor state, umanista referindu-se la recentul interviu apărut în presa din România, prin care se poziționa vădit de partea președintelui Klaus Iohannis în chestiuni exclusive interne.

 “Dacă am semnat același tratat, trebuie ca toate statele să fie tratate egal! Dacă domnul Macron a acceptat că suveranitatea se manifestă la nivel statal, iar democrația se aplică în limita Constituțiilor statelor membre, că ne place sau nu ne place, atunci să și respecte acest lucru!”, a transmis, de la Strasbourg, umanista Maria Grapini.