Europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, a adresat, recent, o întrebare Comisiei Europene, pe tema tratamentului împotriva cancerului, umanista fiind preocupată de apărarea drepturilor cetăţenilor din România, atinşi de această boală şi implicată în numeroase acţiuni de susţinere a lor.

“În lume și în statele membre există un număr extrem de mare de decese datorate cancerului. Din păcate, depistarea târzie a bolii şi imposibilitatea aplicării unui tratament preventiv fac ca posibilitatea de a diminua numărul de decese să fie unică. Sunt state în care pacienții au acces la tratament la depistarea bolii. Are Comisia în vedere o propunere de intensificare a cercetării în acest domeniu și poate găsi soluții pentru statele membre care nu pot asigura tratamentul pentru pacienți?”, a întrebat CE umanista Maria Grapini.

Forul european i-a  răspuns imediat, precizând că statele membre dețin competența privind furnizarea serviciilor de asistență medicală pentru cetățenii lor.

“Comisia, respectând această competență, a sprijinit statele membre în lupta împotriva cancerului timp de peste 30 de ani. Raportul privind punerea în aplicare a comunicării privind „Lupta împotriva cancerului: un parteneriat european” adoptat în septembrie 2014 oferă o vedere de ansamblu detaliată a acțiunilor dezvoltate și planificate privind prevenția, planificarea, screeningul, acreditarea și orientările privind cancerul. Comisia a sprijinit recent elaborarea unui Ghid european privind îmbunătățirea calității privind controlul cuprinzător al cancerului (European Guide on Quality Improvement in Comprehensive Cancer Control) , care oferă recomandări detaliate privind asistența medicală integrată, îngrijirea bolnavilor de cancer la nivel de comunitate, supraviețuirea și reabilitarea, având ca scop împărtășirea cunoștințelor, ridicarea standardelor, îmbunătățirea calității și reducerea inegalităților din domeniul sănătății”, se arată în răspunsul oficial.

Comisia i-a mai transmis umanistei Maria Grapini faptul că “pentru a îmbunătăți tratamentul cancerelor rare care necesită cunoștințe medicale avansate, au fost lansate două rețele europene de referință în decembrie 2016, una pentru cancerele adulților (tumori solide)  și una pentru cancerele pediatrice”.

În final, CE declară că aproape 2 miliarde de euro au fost alocate sprijinirii cercetării în domeniul cancerului în cadrul Programului UE de finanțare a cercetării și inovării pentru perioada 2007-2013 (PC7) și a Programului-cadru pentru cercetare și inovare – Orizont 2020.

“Sper ca şi România să beneficieze de aceste programe europene, iar autorităţile naţionale să acţioneze coerent,  în cadrul unei  strategii pentru sănătate, pentru a nu mai fi în fruntea clasamentului ţărilor cu bolnavi de cancer şi pentru a salva vieţi!”, a transmis, din PE, Maria Grapini.

2017-10-27T11:23:09+00:00 October 27th, 2017|Diverse|0 Comments