Marți, 3 octombrie, în plenul Parlamentului European, se va dezbate și vota un raport privitor la stadiul actual al negocierilor între UE și Marea Britanie, ședință ce va statua elemente de poziţie fermă ale celor 27, privind negocierile post Brexit.

Plenul de marți devine, așadar, vital pentru România, în condițiile în care semnalele transmise, recent, de Londra, în ceea ce privește drepturile de muncă ale românilor și posibila introducere a vizelor, pentru noi, bulgari și polonezi, nu sunt tocmai plăcute auzului, diplomatice nici atât.

Europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, susține, fără echivoc, poziția României, care se concentrează pe trei obiective majore : protejarea intereselor cetățenilor români din Marea Britanie, salvgardarea prevederilor bugetare europene aferente Politicii de Coeziune și Politicii Agricole Comune, respectiv consolidarea cooperării UE-UK post Brexit, în domeniile securității și al relațiilor externe.​

România susține respectarea tuturor principiilor agreate, la nivelul UE 27, care vor guverna desfășurarea negocierilor, între care păstrarea unității UE 27 are o importanță deosebită, alături de păstrarea integrității Pieței Interne, indivizibilitatea celor patru libertăți fundamentale sau abordarea în etape a negocierilor.

«Militez pentru clarificarea statutului cetățenilor români, din startul acestor negocieri ! Doresc să se respecte drepturile românilor, să existe un acord trilateral, România-UE-Marea Britanie, care să nu genereze efecte majore asupra afacerilor românilor ! Românii au și trebuie să aibă, și în viitor, dreptul la muncă în Marea Britanie ! În egală măsură, extinzând raționamentul, trebuie să urmărim asigurarea unui tratament egal, nediscriminatoriu al cetățenilor europeni în Regatul Unit al Marii Britanii, după momentul ieșirii acestuia din UE. Susțin întru totul poziția noastră oficială, potrivit căreia discriminarea de orice fel a cetățenilor români, inclusiv prin introducerea de vize, este o linie roșie absolută pentru România, autoritățile române fiind în dialog permanent cu Comisia Europeană pentru identificarea tuturor modalităților de evitare a acestui scenariu !”, a declarat umanista Maria Grapini.

La capitolul decont financiar, România susține poziția Uniunii Europene și așteaptă înregistrarea de progrese privind agrearea metodologiei. În ceea ce priveşte proiectul de rezoluție al PE privind Brexit,  România anunță că poate susține proiectul, evaluarea PE fiind similară evaluării naționale și a celor emise de Comisia Europeană și Consiliul European.

2017-10-03T06:13:22+00:00 October 2nd, 2017|Diverse|0 Comments