Scandalul ouălor contaminate, ţinut, ce-i drept, sub preş, luni bune, de către oficialii din Olanda – ţară care a declanşat această criză alimentară periculoasă – s-a reflectat, în România, printr-o tăcere suspectă. Cu greu, zilele trecute, când inspectorii ANSVSA Timiş au descoperit un lot consistent de ouă infestate cu Fipronil, substanţă interzisă în cazul animalelor destinate consumului uman, ţara noastră a încercat să formuleze o poziţie oficială, insuficient de percutantă însă, în faţa pericolului major pentru sănătatea oamenilor.

Realitatea este că nici mai marii Europei nu s-au grăbit să intervină în scandalul ouălor infestate, subiectul atingâng vizibil interese politice majore ale statelor mari…şi mici, funcţie de plaja pe care s-au extins exporturile de marfă contaminată.

Europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, a reacţionat dur la posibilitatea iminentă ca românii să fie infestaţi cu Fipronil, solicitând de urgenţă măsuri din partea conducătorilor ţării.

“Până acum două zile, prin sistemul rapid de alertă pentru alimente, n-a fost transmisă nicio notificare oficială României! Dacă nu erau vigilenţi inspectorii din Timiş, cine ştie, poate nu ştiam nici acum că am fost la un pas de a consuma ouă contaminate! Este incredibil! Am studiat cazul, pericolul există, de aproape un an, în numeroase ferme din Olanda, care au folosit această substanţă interzisă, doar că nimeni nu a spun nimic. Cer oficialilor români să ia atitudine urgentă şi să-şi apere consumatorii! Nu cred că mai este un secret pentru cineva că au fost date publicităţii statistici sumbre, privitoare la creşterea alarmantă a cancerelor de stomac şi colon. Explicaţia e simplă, o deducem cu toţii. Ce mă mai intrigă este faptul că, acum, când România are ocazia de a-şi lua revanşa în faţa Olandei – care ne ţine la porţile Europei, cu MCV-ul şi Spaţiul Schengen – oficialii noştri pun capul în nisip şi tac… De ce? Am un mesaj şi să ştiţi că e unul disperat: Vocea noastră trebuie să se audă, acum, tare, susţinut, pertinent, în toată Europa, până nu ni se otrăvesc semenii!”, a declarat umanista Maria Grapini.

2017-10-03T06:13:24+00:00 August 11th, 2017|Diverse|0 Comments