În perioada 22-24 mai, o delegaţie a Comisiei de Transport a Parlamentului European efectuează o vizită oficială în Ţările Baltice, pe o tematică generoasă şi actuală: reglementările UE în domeniu, condițiile speciale pentru destinații mici, indicele de conectivitate, transport aerian versus transport terestru în regiune, concurență sau complementaritate, impactul Brexit asupra aviației și impactul acesteia asupra regiunii.

Maria Grapini este singurul europarlamentar român, prezent, zilele acestea, în Estonia şi Lituania. Membră a Comisiei TRAN, umanista Maria Grapini va avea întâlniri, alături de ceilalţi colegi de delegaţie, cu oficiali lituanieni şi estoni, cu reprezentanţi ai organismelor naţionale de implementare a proiectului din trei state baltice “Rail Baltic Estonia”, respectiv cu miniştri ai  Economiei şi Comunicaţiilor ( Estonia), Infrastructurii şi Construcţiilor (Polonia), Transporturilor şi Comunicaţiilor (Finlanda).

Într-una din zilele misiunii TRAN, europarlamentarii vor vizita portul Muuga, principalul punct de tranzit și element cheie pentru Rail Baltica şi vor discuta cu managerul portului.

“Va fi o misiune extrem de utilă, cu accente pe aspecte tehnice, de siguranţă şi mediu, în perspectiva ecosistemului baltic, dar şi cu tematici ce privesc implicarea în proiecte majore respectiv revizuirea viitoarei Directive europene privind instalaţiile portuare. Vom avea întâlniri şi cu reprezentanţi ai Parlamentului national şi cu directorul general al căilor ferate lituaniene.  Vom încheia misiunea cu o conferință de presă, în cadrul Biroului de informare al Parlamentului European. La întoarcerea în ţară, voi transmite informațiile relevante şi autorităților române din domeniu, pentru că avem multe de îmbunătățit în acest sector complicat al transportului”, a declarat europarlamentarul PPU-sl Maria Grapini.

2017-05-22T11:12:56+00:00 May 22nd, 2017|Diverse|0 Comments