Plenul Parlamentului European de marți, 16 aprilie, a luat în discuție, până seara târziu, tematici importante pentru cetățenii statelor membre, cum ar fi supravegherea pieței și conformitatea produselor, respectiv o mai bună asigurare a respectării normelor UE de protecție a consumatorilor și modernizarea lor.

Europarlamentarul Maria Grapini a avut intervenții în ambele subiecte, insistând pe nevoia respectării la unison a regulamentelor, pe eliminarea calității diferite a produselor din piața unică, în funcție de poziționarea statelor, Est-Vest, pe transparență și echilibru.

În privința Regulamentului demult așteptat, de supraveghere a pieței, Maria Grapini și-a arătat deschiderea pentru acesta, cu o condiție: finalizarea raportului Uniunea Vamală, dosar în care europarlamentarul român este raportor.

„Intrarea în piața unică a multor importuri complică situația și trebuie să armonizăm lucrurile – așa cum s-a spus în Regulament – salut că avem o rețea a Uniunii Europene și indicatori de referință și, mai ales, că vom avea norme comune de control, numai să nu uităm că trebuie să legăm aceste regulamente, să avem și cum să verificăm în vamă. Deocamdată, raportul Uniunea Vamală nu este finalizat și-atunci degeaba avem proceduri comune dacă nu avem informatizate vămile, dacă nu avem acest regulament de Uniune Vamală. Sunt convinsă, însă, că în următorul mandat vom finaliza acest dosar, regret că n-am reușit să ajungem la negocierea instituțională, astăzi l-am votat totuși și sper ca Regulamentul să nu rămână doar o teorie, ci să-l aplicăm în practică, prin colaborarea între autoritățile naționale”, a spus Maria Grapini, în plenul PE de la Strasbourg.

Cât privește protecția consumatorilor, europarlamentarul român este ferm de partea modificării Directivelor, în număr de patru: practici comerciale neloiale, drepturile consumatorului, clauze contractuale abuzive și indicarea prețurilor. Maria Grapini a ținut să salute, în paralel, pașii vizibili, făcuți cu respect pentru consumatori și prevăzuți în reglementarea existentă.

„Sigur, majoritatea modificărilor sunt în primele două directive. Este nevoie să avem o calitate unică a produselor în piața internă, să respectăm consumatorii, indiferent unde trăiesc! Trebuie să spunem în același timp că s-au făcut câteva modificări bune și nu le putem ignora, mă refer aici la dreptul consumatorului de-a renunța la contract, la cel de-a primi o despăgubire. Evident că, în compromis, nu s-a ajuns la ceea ce mulți dintre noi ne doream și-anume precizarea mai clară în privința calității duale. Introducându-se excepțiile, s-a slăbit din puterea articolului 6. Avem, însă, o clauză de revizuire și poate să fie o soluție. Îndemn colegii să mediteze: ce e mai bine? Să respingem, sau să votăm și să așteptăm clauza de revizuire? Toți vrem o calitate bună pentru toți consumatorii!”, a mai declarat europarlamentarul Maria Grapini, marți seara, în plenul PE de la Strasbourg.

2019-04-17T10:14:05+00:00 April 17th, 2019|Diverse|0 Comments