Joi, 3 mai, în plenul PE de la Bruxelles, în prezența președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, s-a dezbătut viitorul Europei, împreună cu prim-ministrul Belgiei, Charles Michel. Premierul a susținut un discurs, apoi a rămas pentru o dezbatere cu deputații europeni. Charles Michel este cel de-al 5-lea lider european prezent în PE, cu această temă importantă pentru perspectivele complexe ale statelor membre.

Intervenția europarlamentarului PPU-sl, Maria Grapini, în plenul de joi, a fost, din nou, una pertinentă și directă, pentru că umanista nu l-a menajat deloc pe Charles Michel. Grapini a repoziționat România în ecuația Schengen și a cerut un răspuns ferm.

“În momentul în care domnul președinte Juncker v-a rugat să dați cetățenie cetățenilor britanici, ați răspuns foarte prompt și vă apreciez, că trebuie să gândiți jurisprudența din statul dumneavoastră. Atunci vă întreb: în Consiliu veți vota acea condiționalitate nouă, legată de statul de drept? Și doi, veți vota tăierea fondurilor la coeziune și la politica agricolă comună? Domnule prim-ministru, ultima întrebare sună astfel: mă simt mai sigură în țara mea – România – care, din păcate, nu este în Schengen, decât în țara dumneavoastră, în care știți ce s-a întâmplat… Veți vota intrarea României în Schengen?”, a spus, de la tribuna PE, umanista Maria Grapini.

2018-05-04T05:58:30+00:00 May 3rd, 2018|Diverse|0 Comments