Domnule Presedinte Daniel Constantin

Spre stiinta colegilor presedinti de filiala ai PC,
Colegilor umanisti-conservatori

Anul acesta implinesc 10 ani de cand am decis sa renunt la lumea afacerilor si la activitatea mea de 15 ani in multe organizatii neguvernamentale, unde ma simteam excelent.
Am renuntat pentru a intra in activitatea politica, sperand sa pot contribui la schimbarea in bine a politicii romanesti care sa aduca efecte pozitive asupra oamenilor.
Am luat decizia de a face politica dupa trei ani de la prima discutie cu omul care m-a convins ca nemultumirea fata de o anumita activitate trebuie sa te determine sa te implici in schimbarea ei.
Acest om este fondatorul PUR, partid care mai tarziu a devenit PC.
M-am dedicat total partidului aproape 3 mandate de Vicepresedinte al PC si zece ani ca Presedinte de filiala.
Nu am avut vreo functie administrativa – nu aceasta era tinta mea, pana in 2012. Am considerat ca intr-un partid trebuie mai intai sa muncesti, sa consolidezi imaginea partidului si mai apoi sa accepti o functie publica.
De zece ani nu am lipsit la niciun Congres ordinar sau extraordinar al PC si de fiecare data mi-am spus cuvantul transant, chiar si atunci cand deranjam o parte din colegi si indiferent cine a fost Presedintele partidului.
Totdeauna am considerat ca principiile nu pot fi negociate, iar caracterul si moralitatea sunt atribute la care nu trebuie sa renunt cu niciun pret.
Am incercat sa contribui la cresterea imaginii si credibilitatii partidului prin imaginea mea de femeie de afaceri cu o cariera cunoscuta si apreciata in Romania si strainatate, care si-a construit afacerea cinstit, in mod profesionist, fara compromisuri.
Este primul Congres la care nu particip, desi as fi dorit sa transmit mesajul meu participantilor la Congres! Nu particip pentru ca voi fi intr-o delegatie oficiala in calitate de membru al PE.
As fi dorit sa impartasesc participantilor amaraciunea mea, dezamagirea mea fata de atitudinea si deciziile pe care le-ati luat in ultimul an, domnule Presedinte.
Am avut incredere in dumneavoastra si timp de patru ani v-am promovat ca pe un tanar om politic de perspectiva si dumneavoastra stiti acest lucru!
Am crezut in omul Daniel Constantin si credeam ca un om din generatia celor de 30 de ani va avea moralitatea si verticalitatea de care este atata nevoie in politica romaneasca!
M-ati dezamagit, domnule Daniel Constantin, si nu numai pe mine.
Ati dezamagit multi oameni, membri sau nemembri ai PC.
Cred ca cei mai dezamagiti sunt umanistii, cei care din 1991 au muncit si au pus bazele Partidului Umanist si au continuat in Partidul Conservator.
A fi umanist inseamna sa respecti oamenii, sa-i respecti pe cei care ti-au intins o mana si sa nu-i lovesti atunci cand nu se pot apara.
A fi umanist inseamna sa raspunzi la solicitarile oamenilor, sa incerci sa-i ajuti.
Voiam sa transmit in cadrul Congresului un ultim mesaj: nu sunt un om las, nu mi-e teama decat de Dumnezeu! Nu pot sa particip la proiectul de desfiintare a PC, a spiritului si doctrinei acestuia!
Voiam sa le spun umanistilor, conservatorilor, ca nu eu plec din partid, ci dumneavoastra.
Desfiintati un partid pe care l-ati primit de-a gata!
As fi vrut sa fiu prezenta la ultimul Congres al PC, sa spun ca nu ati facut nicio activitate politica de un an de zile in numele partidului, ati fugit de sigla PC, nu ati vrut sa va mai asociati numele cu PC.
Intrebarea pe care o adresez public este urmatoarea: daca nu ati mai vrut sa aveti de-a face cu Presedintele fondator al PC si cu Partidul Conservator, de ce nu ati plecat din partid?
Moral era sa plecati si sa lasati partidul fondatorilor si celor care au crezut in el.
Macar atata lucru puteati face, pentru cat ati primit de la PC!
Dar cum sa particip la Congres cand, conform obiceiului, faceti o convocare hilara: „…se va organiza in una din zilele de 18, 19 sau 20 iunie…” dupa care cu cateva zile inainte (mai putine decat prevede statutul) reveniti si stabiliti ziua fara a transmite materialele ce se vor dezbate la Congres?
Domnule Presedinte, eu am tratat totdeauna cu responsabilitate orice functie pe care am avut-o.
Eu sunt membru in Parlamentul European si nu pot sa-mi anunt absenta pe o asemenea convocare.
Pe de alta parte, cum sa vina filialele la Congres (prin delegatii desemnati) daca nu cunoastem materialele pe care le prezentati in Congres?
Un lider judetean si delegatii la Congres trebuie sa aiba mandatul Biroului judetean, al Conferintei judetene, pentru votul pe care il dau.
Noi, filiala Timis, am luat statutar hotararea sa nu ne prezentam la Congres. Vom afla ce decizii „democratice” veti lua, dar cu siguranta veti ramane in istoria Romaniei ca un lider care desfiinteaza un partid fara sa fi participat la infiintarea si la dezvoltarea lui.
Va asigur, domnule presedinte, ca eu voi reprezenta Romania in Parlamentul European cu multa rigoare pana la finalul mandatului, din respect pentru oamenii care m-au votat, asa cum am facut-o si din pozitia de ministru.
Dumneavoastra insa ati amestecat problemele personalele cu cele de partid.
Diferenta de opinie pe care ati avut-o cu Presedintele fondator Dan Voiculescu, despre care ati vorbit in presa, ar fi trebuit sa va conduca la demisia din functia de Presedinte al Partidului Conservator, pentru ca, nu-i asa, profesorul Voiculescu v-a adus in partid, v-a nominalizat pentru functia de Presedinte si v-a negociat functiile de Vice premier si ministru.
Nu pot sa inteleg, moral vorbind, cum sa ai diferente de opinie cu cineva, dar sa-i confisti (profitand de faptul ca nu se poate apara) partidul pe care l-a fondat ?!
Nu pot, domnule Daniel Constantin, sa fiu partener intr-un proiect prin care desfiintati un partid in care am investit multa munca alaturi de multi colegi, am investit mult timp si am creat sperante multor oameni.
Ati venit acum cinci ani si nu ati reusit (sau nu ati dorit) sa cresteti partidul.
Daca la Congres ar fi trebuit sa prezentati un raport privind activitatea poltica din ultimul an, nu ati fi avut ce sa scrieti.
Eu am mers si in ultimul an in multe judete si am adunat nemultumiri privind activitatea politica si ministeriala a dumneavoastra, vi le-am adus la cunostinta si le-ati aruncat la cos.
Nu raspundeti la petitii si la problemele celor care vi se adreseaza!
Stiu ca nu veti da citire in Congres la punctul meu de vedere, dar mi-am facut datoria sa va transmit punctul meu de vedere si transmit public scrisoarea deschisa.
Sunt convinsa ca adevaratii umanisti-conservatori vor ramane uniti si vor lupta ca doctrina social liberala privind sustinerea capitalului autohton, a IMM-urilor, familiei, a tinerilor, a clasei de mijloc, a traditiei nationale, apararea statului unitar national, sa se regaseasca in optiunea alegatorilor.

Maria Grapini

2017-10-03T06:13:33+00:00 June 16th, 2015|Diverse|0 Comments