Președinția Consiliului UE se asigură, prin rotație, de către statele membre ale UE din 6 în 6 luni. Între 1 iulie și 31 decembrie 2017, președinția revine Estoniei care și-a prezentat deja, oficial, obiectivele: conservarea valorilor comune, precum prosperitatea, securitatea, pacea și stabilitatea în Europa, precum și menținerea unității Europei prin intermediul unor decizii practice. Președinția Consiliului UE se va axa pe patru domenii-cheie: economie europeană deschisă și inovatoare, o Europă sigură și securizată, Europa digitală și libera circulație a datelor și o Europă durabilă și favorabilă incluziunii.

Miercuri, 5 iulie, în cadrul momentului din plenul PE de la Strasbourg, alocat prezentării programului de activități al președinției estoniene a Consiliului UE, europarlamentarul PPU-sl Maria Grapini a avut, din nou, o intervenție elegantă, dar fermă, în fața oficialilor Estoniei și a colegilor eurodeputați. Grapini a cerut, în linia-i deja definitorie, tratament egal pentru România și Bulgaria, din perspectiva spațiului Schengen.

“Vă felicit pentru că sunteți cel mai tânăr președinte al Consiliului, dar vreau să vă întreb, concret: vă propuneți să nu mai avem garduri virtuale sau garduri reale, în interiorul UE? Vă propuneți să nu mai avem spații diferite? Vă propuneți ca România și Bulgaria, care respectă condițiile din 2012, să fie în Spațiul Schengen? Sunt cetățeni care au aceleași drepturi și vreau, domnule prim-ministru, domnule comisar, să vă propuneți și acest lucru, pe lângă Pilonul Social, de care avem evidentă nevoie, pentru că fără coeziune socială nu putem avea o Europă mai bună!”, a declarat umanista Maria Grapini.