Săptămâna viitoare, Parlamentul European dezbate, la Strasbourg, o temă fierbinte, privitoare la Starea Uniunii Europene, intitulată chiar aşa. Subiectul va fi prezentat de către preşedintele CE. Frământările prin care trece Europa, provocările dificile, temele grele ca migraţia, terorismul, siguranţa cetăţenilor, viitorul lor într-o geografie tot mai incertă şi multe altele constituie agenda principală a discuţiilor viitoare.

Cel mai activ europarlamentar român, umanista Maria Grapini, a vorbit, miercuri, 6 septembrie, în plenul grupului politic S&D, exact pe subiectul acestor provocări, unice în istoria Europei şi, din păcate, foarte greu de gestionat.

„Nu trebuie sa fim pesimiști sau optimiști, trebuie să fim realiști! Trebuie să analizăm, să vedem dacă siguranța economică a cetăţenilor a crescut, dacă siguranța cetăţenilor privind atacurile teroriste a crescut. Sau nu… Neîncrederea în UE creşte sau scade? S-a realizat prevederea din tratat privind coeziunea socială? Eu spun că nu! Sunt diferențe regionale majore. Eu mă întorc în ţară, voi la fel, mergeţi şi ascultați cetățenii! Exista multe probleme, ca sărăcia sau nesiguranța pentru viitorul familiilor. Comisia are datoria să prezinte măsuri clare pentru eliminarea acestor neajunsuri!”, a declarat europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini.