Complexul Energetic Oltenia a fost, vineri, 17 august, într-o sensibilă sărbătoare, la care s-au adunat nume importante din Guvernul României, europarlamentari care i-au pledat cauza cu insistență, autorități locale, angajați și foști angajați, lume multă, emoții pe măsură.

Cu printul de ziar în spatele prezidiului festiv, care anunța, mândru, în anul 1978, „Turcenii, la ora primului paralel – Turbogeneratorul Nr.1 al celei mai mari termocentrale din România a fost conectat la sistemul energetic național, un succes de necontestat al creației tehnice autohtone!”, Termocentrala de la Turceni și-a primit oaspeții, într-o atmosferă specială, dată, cu siguranță, de forța unei industrii care are în spate 10.000 de angajați (total Complexul Energetic Oltenia, din care 4000 la Turceni).

La 40 de ani de la intrarea pe piața dură a energiei, stafful energiei din Gorj a ținut să o aibă alături pe Maria Grapini, europarlamentar PPU-sl, pentru că implicarea acesteia în problema spinoasă a mixului energetic național – discutat intens la Bruxelles sau Strasbourg – este una intensă și pertinentă.

Maria Grapini a participat la ședința festivă a oamenilor de la Turceni, în care s-au prezentat provocările majore ale momentului complicat și ale contextului international tensionat, alături de ministrul Energiei, Anton Anton și de ceilalți invitați cu care, de altfel, a și făcut apoi un tur oficial de uzină.

Umanista a primit mulțumiri la scenă deschisă din partea organizatorilor, profesioniști cu state vechi în domeniul energetic, și a insistat, în cuvântul adresat sălii arhipline, pe nevoia de unitate și de susținere sinceră și dezinteresată.

“Trebuie să știe toți românii ce fac alți români foarte bine! Vă felicit pentru profesionalism și pentru tărie! Mă lupt în PE, și dumneavoastră știți acest lucru, pentru ca România, și nu alții, să-și decidă propriul mix energetic! Noi putem produce energie din orice, știm cum și de câtă avem nevoie, noi trebuie să ne stabilim reperele. Ca și dumneavoastră, și eu sărbătoresc anul acesta 40 de ani, dar de la terminarea Institutului Politehnic de la Iași. Mă bucură această coincidență, mă onorează invitația de astăzi! Nimeni nu ne poate iubi mai mult decât ne iubim noi, haideți să ne susținem! La mulți ani, Turceni, la mulți ani, România, în An Centenar!”, a declarat, la Turceni, umanista Maria Grapini.

Vineri, europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, a stat de vorbă cu angajații Termocentralei, a dat interviuri mass-media prezente și s-a arătat convinsă că energia pe cărbune are încă viitor.

Evenimentul a fost unul emoționant pentru foștii și actualii angajați, pentru că li s-au acordat diplome de merit și de fidelitate, la 40 de ani de viață greu încercată în interiorul acestui veritabil colos al industriei energetice românești și europene.

2018-08-30T06:08:30+00:00 August 17th, 2018|Diverse|0 Comments