Femeile de afaceri din Timișoara din cadrul Asociației Femeilor de Antreprenor din România (AFAR) au lansat, vineri 12 octombrie, invitația către cetățenii cu suflet mare să participe la manifestarea caritativă tradițională “Balul Speranței 2018”, ediția XX a, în data 2 noiembrie, de la ora 19.00.

AFAR – președinte fondator europarlamentarul Maria Grapini – va organiza marele eveniment aniversar Balul Speranței – o acțiune caritabilă de suflet pentru suflet – la restaurantul Tresor, sala Le Grand Opera, str. Radu Tudoran nr. 18, Aleea Ghirodei Timișoara.

Cu acest prilej, mesajul Mariei Grapini a fost următorul: “Noi, doamnele din AFAR, am inițiat această manifestare în urmă cu 20 de ani și nu ne-am gândit că va rezista atât timp îndelungat. În acest an vom face o gală, să mulțumim participanților la această acțiune extraordinară, fiindcă datorită lor am avut soluții financiare pentru multe proiecte caritabile foarte importante. La gală le vom și trece în revistă, să arătăm ce am făcut. Dintre acestea amintim că am avut acțiuni caritabile pentru căminul de bătrâni de pe Inocențiu Mincu Klein, pentru Spitalul Județean, pentru Policlinica de Copii, pentru Școala din Murani, pentru OncoHelp, dar și pentru a ajuta copiii talentați. Am oferit burse speciale pentru elevi și studenți. Anul acesta vom face o gală aniversară, unde să nu fie pe primul loc colectarea de fonduri, ci să fie pe primul loc celebrarea și mulțumirile noastre pe care le vom adresa celor care de-a lungul anilor au fost regii și reginele balului și care au fost sponsori generoși. De data aceasta vrem să fim noi cele care dăruim lor. Unul dintre obiectivele noastre ca și femei de afaceri este și de a ajuta, de a ne implica în comunitate prin proiecte sociale. Avem lucruri extraordinare făcute și în fiecare an am accentuat încrederea în noi. Generozitatea a fost și din cauză că proiectele au fost necesare și s-au concretizat. Oamenii generoși au înțeles că, dacă dai, vei primi, și că solidaritatea și umanitatea sunt foarte importante. Vrem să fie o seară magnifică!”, a declarat Maria Grapini.

„Sper ca această manifestare aniversară să fie un eveniment de suflet pentru suflet, în care noi, femeile din AFAR, să mulțumim celor care timp de 20 de ani ne-au fost alături. Fără aceste persoane generoase și cu suflet mare, proiectele noastre mai mari sau mai mici nu ar fi putut fi realizate. Vrem să fim gazde deosebite să onorăm prezența oaspeților și să le mulțumim. Această gală va deschide noi perspective pentru marele proiect de construcție a Căminului pentru persoane vârstnice Sf. Maria”, a spus prof. dr. Pușa Codruța Podariu, președinta AFAR. “Generozitatea și bunătatea participanților ne-au ajutat să oferim prin proiectele noastre sprijin unor oameni și instituții din comunitatea noastră timp de 20 de ani neîntrerupt. Balul Speranței vă invită să ne fiți din nou alături pentru a arăta gratitudinea și recunoștința noastră celor care ne-au oferit sprijin material și sufletesc pe tot acest parcurs. Vă așteptăm cu drag la a-XX-ea ediție!”, este mesajul AFAR.

Invitația pentru o persoană costă 300 lei și poate fi ridicată de la secretariatul AFAR Timișoara, tel: 0724.971.588 Adina Popovici.

2018-10-15T05:21:41+00:00 October 14th, 2018|Diverse|0 Comments