[fusion_text]

Nu mai este prea mult timp de gândire până alegem un nou Parlament! Parlamentul este prima instituție democratică a unui stat!
Ce pot aduce nou alegerile din acest an? Pot aduce o altă majoritate în Parlament, pot aduce o altă competență individuală la nivelul fiecărui deputat ales și, desigur, pot aduce o mai mare eficiență și profesionalism la nivelul Parlamentului.
Dar acestea sunt oportunități doar. Pentru a se transforma în realitate ar trebui o mobilizare masivă la vot și o votare rațională, bazată pe calitățile candidaților! Vom fi în stare să facem acest lucru? Să fructificăm oportunitatea unui nou ciclu electoral? Vom vedea!
Ce pot spune uitându-mă la listele candidaților este că, în unele situații,  sunt candidați mai buni decât imaginea în ansamblu a partidului (vezi PMP, PRM, PRU sau chiar PNL și PSD) și sunt candidați „catastrofă” din punct de vedere moral dar și profesional, ascunși sub siglele unor partide – cum ar fi, de exemplu, ALDE și USR!
Noi, Partidul Puterii Umaniste, candidăm în câteva circumscripții pentru că legea electorală a fost un obstacol pentru formațiunile noi care au strâns corect semnăturile (nu cred că PRU, Alianța lui Marian Munteanu sau altă formațiune mică au putut strânge corect semnăturile impuse!)
Dar, în județele în care am depus liste complete – Timiș, Mehedinți, Caraş sau Călărași – am ales candidații ținând cont de cele mai importante criterii, precum: calitatea profesională și morală. Merită să fie votați acești oameni care și-au asumat să vină într-un partid nou, pur românesc, cu o doctrină social-liberală, care are ca obiectiv principal îmbunătățirea vieții oamenilor! Știm foarte clar ce și cum trebuie făcut! Între capitalismul sălbatic și egalitarismul populist, noi am ales calea de mijloc: prin educație, muncă eficientă, gestionarea corectă și inteligentă a resurselor, putem crește bunăstarea românilor. Dar,  pentru a pune în aplicare măsurile gândite, al căror impact l-am calculat, avem nevoie de susținere! Ar fi mai ușor să avem proprii parlamentari prin care să acționăm în Parlament!
De aceea,  vă invit să votați candidații PPU(SL) în județele unde figurăm pe buletinele de vot!
Vă pot spune că suntem hotărâți, chiar dacă nu vom avea reprezentanți în Parlament, să negociem cu majoritatea parlamentară pentru cuprinderea măsurilor noastre în programul de guvernare.
Nu ezitați să NU puneți ștampila pe vreo listă de partid dacă aceasta conține corupți dovediți, traseişti ineficienți sau „cuminți”, care nu au făcut nimic la viața lor!
Doar așa vom putea avea un altfel de Parlament, un altfel de Guvern. Doar cu oameni de bună calitate și cu pricepere putem face viața mai bună copiilor noștri, generațiilor viitoare!

[/fusion_text]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *