Europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, are în agendă, încă din debutul mandatului său, problemele sociale ale României, categoriile defavorizate de populație, de toate vârstele, dar în special copiii, pentru care o sensibilitate aparte. Umanista a solicitat Europei, în repetate rânduri, tratament echitabil pentru toate aceste categorii, programe speciale de integrare și de sprijin concret, astfel încât disparitățile vest-europene/est-europene să nu mai existe.

Recent, europarlamentarul PPU-sl a mai adresat Comisiei Europene o întrebare oficială pe această temă, insistând concret pe problemele acute de integrare ale copiilor rromi din România.

„Parteneriatul pentru Sărăcia Urbană (UPP), în care sunt incluse și 7 orașe din România, printre care și Timișoara, din România, își propune o abordare cât mai dinamică și unitară în ceea ce privește sărăcia urbană și coeziunea socială. Negocierile europene viitoare trebuie să ofere perspective concrete în ceea ce privește lupta împotriva sărăciei urbane și a sărăciei în rândul copiilor. Și în România există grupuri vulnerabile, cum ar fi copiii din etnia rromă. Un procent important dintre copiii rromi indică faptul că nu merg la școală și ar trebui să existe o mai bună cooperare pentru ca ei să fie integrați în societățile europene. Ce strategie propune Comisia și ce fonduri vor fi alocate pentru ca și copiii rromi să poată să meargă la școală și să fie integrați în societate?”, a scris umanista Comisiei Europene.

Maria Grapini a primit răspunsul oficialilor europeni care indică din start faptul că responsabilitatea principală și în acest domeniu aparține statelor membre, CE oferind sprijin, prin orientări și finanțare. Comisia precizează că este îmbucurător faptul că, în perioada 2011-2016, rata de părăsire timpurie a școlii de către copiii rromi a scăzut de la 87% la 68%, iar cea a frecventării grădinițelor a crescut de la 47% la 53%.

“În România, procentul de copii rromi care au părăsit timpuriu școala a scăzut de la 91% la 77% în aceeași perioadă. Comisia monitorizează aceste probleme și acolo unde este cazul trimite recomandări specifice fiecărei țări – României i-au fost trimise astfel de recomandări, în 2017 și 2018”, se mai precizează în răspunsul oferit umanistei.

Maria Grapini a declarat că România trebuie să fie conectată în permanență la proiectele europene care vizează acest domeniu sensibil, îndeosebi la Fondul Social European care are o componentă prioritară pentru investiții dedicată rromilor. Până la sfârșitul anului 2016, investițiile în educație și formare profesională au ajuns la 14,6 miliarde de euro, cu o rată de selecție a proiectelor de 30%.