COMUNICAT DE PRESĂ 06 Octombrie 2021

Europarlamentarul Maria Grapini, intervenție tranșantă în PE: „Comisia Europeană trebuie să adopte măsuri urgente. Milioane de cetățeni nu-și pot plăti facturile pentru energie și încălzire!

Europarlamentarul PPU (social-liberal), Maria Grapini, membru în grupul S&D, a avut o intervenție tranșantă, în prezența comisarului european pentru energie, Kadri Simon, și a reprezentantului Consiliului, în cadrul dezbaterii „Soluții europene privind creșterea prețurilor la energie pentru întreprinderi și consumatori: rolul eficienței energetice și al energiei din surse regenerabile și necesitatea de a combate sărăcia energetică”.

„Suntem, acum, în pragul iernii, într-o veritabilă criză energetică. Nu poți să iei măsuri de închidere,  așa cum s-a întâmplat în România, a Complexului Energetic Hunedoara, fără să ai în contrapondere măsuri alternative. Utilitățile nu sunt un lux pentru cetățeni, sunt necesități firești,  am învățat asta de la Abraham Maslow. Nu se poate să avem milioane de cetățeni care, acum, în țara mea și în alte state, nu-și pot plăti facturile pentru energie și încălzire. Este inadmisibil ca familii întregi să stea, în această iarnă, în frig”, a punctat, în intervenția sa, eurodeputatul Grapini, care, în context, i-a cerut comisarului pe Energie să adopte măsuri urgente în condițiile în care strategia energetică la nivel european a eșuat.

Potrivit  Mariei Grapini este nevoie acum de aceste măsuri, nu peste o lună sau două când situația va deveni de necontrolat.

„Mai mult, trebuie înțeles faptul că tranziția spre energia verde trebuie făcută în ritmul în care se poate veni cu energia alternativă. Altfel, ne batem joc de cetățeni și nu se poate să nu ne gândim la sănătatea și viața cetățenilor, dar și la economie, pentru că IMM-urile sunt în suferință și nu-și vor putea plăti, la rândul lor, facturile. Aștept, în răspunsul dvs, măsurile concrete pe care doriți să le luați!”, a conchis europarlamentarul Maria Grapini.

În răspunsul său, comisarului european pentru energie, Kadri Simon, a precizat că scumpirea energiei și presanta problemă a sărăciei energetice  sunt tratate la modul cel mai serios de Comisia Europeană.

Potrivit înaltului oficial european, normele europene permit mai multe opțiuni pentru a-i proteja pe cei vulnerabili, inclusiv oferirea de subvenții directe.  Mai mult, Kadri Simon și-a exprimat îngrijorarea că majorarea prețurilor îi va afecta nu numai pe cei cu venituri mici, dar și pe cei cu venituri medii.

Biroul de Presă al Europarlamentarului Maria Grapini

COMUNICAT DE PRESĂ 06 Octombrie 2021

Facebook
WhatsApp
Email
Printează