COMUNICAT DE PRESĂ
Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, condamnă “amestecul grosolan al politicului în Educație!”
Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, condamnă ferm schimbarea discreționară, fără evaluarea indicatorilor de performanță, fără organizarea unui concurs și fără demararea unui dialog cu comitetele elevilor, respectiv, al părinților, a directorilor de școli de către Inspectoratele Școlare.
În opinia europarlamentarului Grapini, școala nu trebuie să fie un teritoriu al disputelor politice și al unor numiri pe criterii ce exclud competența. Creșterea calității actului educațional, a mai punctat Maria Grapini, trebuie să devină o prioritate pentru factorul politic, mai ales în condițiile unei pandemii necruțătoare care a afectat sistemul educațional.
„Schimbarea directorilor de școli, în timpul unui an școlar, în timp de criză și fără a se dialoga cu corpul profesoral, comitetul elevilor și cel al părinților, fără criterii de profesionalism și fără organizarea unui concurs, reprezintă un amestec grosolan al politicului în Educație! Ca europarlamentar, susțin că Educația trebuie să aibă la bază doar criterii de calitate și eficiență! Condamn acest demers politic și solicit ministrului Educației și premierului să oprească aceste demersuri ale Inspectoratelor Școlare!”, a precizat Maria Grapini.
Biroul de Presă al Europarlamentarului Maria Grapini
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
cookielawinfo-checbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |