COMUNICAT DE PRESĂ 24 Martie 2022
Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, cere măsuri ferme și unitare în toate statele membre ale UE în lupta împotriva fraudelor!
În calitatea sa de membră a comisiei pentru control bugetar (CONT), europarlamentarul Maria Grapini (S&D) a cerut impunerea unor măsuri ferme, clare și unitare în toate statele membre ale UE în lupta împotriva fraudelor!
Potrivit eurodeputatului Grapini, combaterea structurilor oligarhice și protejarea fondurilor europene, dar și a fondurilor naționale, trebuie să fie principala preocupare a Comisiei Europene, a Parlamentului European, dar și a statelor membre, pentru că, până la urmă, aceste fonduri, fie ele europene sau naționale, trebuie să ajungă la cetățean.
„Din păcate, trebuie să spun că, acum, nu avem o situație reală a fraudelor pentru că sistemul de raportare din cele 27 de state membre este diferit. Asta face ca unele state să raporteze și suspiciunea de fraudă și fraudele, în timp ce alte state raportează doar fraudele. Putem prezenta, ca exemplu, raportul OLAF unde țara mea, România, figurează ca fruntașă în contextul în care a raportat nu numai fraudele, așa cum au procedat alte state, cât și suspiciunea de fraudă”, a punctat, în intervenția sa, Maria Grapini.
Nu în ultimul rând, europarlamentarul umanist a precizat faptul că, în contextul dezbaterii acestui raport, oficialii Comisiei Europene pot veni cu măsuri concrete în sensul creșterii transparenței, dar și a unei raportări unitare la nivelul statelor membre.
“Nu trebuie să mai comparăm mere cu pere. Așadar, trebuie să fie cuantificabili toți indicatorii pe care îi folosim pentru că, repet, prioritatea noastră este ca banii să ajungă la beneficiar!”, a conchis Maria Grapini.
Biroul de Presă al Europarlamentarului Maria Grapini
COMUNICAT DE PRESĂ 24 Martie 2022
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
cookielawinfo-checbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |