COMUNICAT DE PRESĂ
Europarlamentarul Maria Grapini, scrisoare deschisă, adresată Ursulei Van der Leyen, privind strategia UE de vaccinare împotriva COVID-19
Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, a precizat că, în 19 ianuarie, în plenul PE, a avut loc o dezbatere privind strategia UE legată de vaccinarea împotriva COVID-19. În cadrul discuțiilor, a spus Maria Grapini, majoritatea eurodeputaților, indiferent de grupul politic și țara de origine, au ridicat mai multe probleme. Printre acestea, pot fi enumerate următoarele:
1.Lipsa de transparență privind contractele încheiate cu producătorii în sensul în care nu se pot vedea în contracte prețurile și multe alte clauze.
2.Statele membre ar trebui să cunoască și să informeze cetățenii privind numărul de doze pe care le va primi fiecare țară în parte.
În acest context, a adăugat europarlamentarul Grapini, pentru că în Plenară, Comisarul pentru Sănătate și Siguranță Alimentară, Stella Kyriakides, nu a răspuns la multe dintre întrebări, am transmis o scrisoare doamnei președinte Ursula von der Leyen, pe care o atașez, în care solicit un răspuns scris la întrebările mele.
Nu în ultimul rând, europarlamentarul umanist consideră că Guvernul României ar trebui să clarifice toate aceste probleme și să informeze populația în privința datelor referitoare la campania de vaccinare și tratament!
Biroul de Presă al Europarlamentarului Maria Grapini
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
cookielawinfo-checbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |