COMUNICAT DE PRESĂ

 

Eurodeputatul PPU (social-liberal), Maria Grapini, va participa, și în acest an, la Serbările Naţionale de la Ţebea: „Patriotismul, credința și educația ne pot salva ca națiune!”

 

Având un puternic filon patriotic, demonstrat prin lupta asiduă, dusă atât în PE, cât și în plan intern, pentru apărarea interesului național, europarlamentarul PPU (social-liberal), Maria Grapini, va participa, și în acest an, la Serbările Naţionale de la Ţebea, unul dintre cele mai aşteptate evenimente din „Ţara Zarandului”.

 

„Voi fi, și în acest an, la Țebea, la mormântul lui Avram Iancu, Eroul Neamului! Este locul unde ar trebui să se închine toți românii și să aducem recunoștința noastră celui care a mers, în patriotismul lui profund, până la sacrificiu. Avram Iancu este, până la urmă, o veritabilă lecție de istorie care trebuie știută de orice român dar, mai ales, ar trebui luat ca exemplu în acțiune, implicare, dăruire și atitudine. Patriotismul, credința și educația ne pot salva ca națiune!”, a precizat eurodeputatul Grapini.

 

În preajma Serbărilor Naționale de la Țebea, scriitorul și jurnalistul Laurian Stănchescu a pornit în marșul dedicat Eroului Național, Avram Iancu. Este a XI-a ediție a acestui eveniment, pe care patriotul român l-a inițiat și l-a menținut pe parcursul anilor. Deși se confruntă cu probleme de sănătate, Laurian Stănchescu nu a abandonat lupta sa pentru păstrarea vie a memoriei înaintașilor noștri. 

Marșul de 100 de kilometri, prin care este cinstită viața eroului Avram Iancu și lupta sa pentru libertatea transilvănenilor, a debutat la Deva, continuă la Vidra de Sus, în Munții Apuseni, și se va încheia la Țebea, duminică, 12 septembrie.

Laurian Stănchescu este inițiatorul legii prin care Avram Iancu a fost declarat Erou Național, dar și a altor patru legi, prin care Mihai Viteazul, Horia, Cloșca și Crișan sunt recunoscuți drept martiri și eroi ai neamului românesc. 

În fiecare an, în preajma datei de 10 septembrie, în satul de pe Valea Crişului Alb, învecinat municipiului Brad, au loc Serbările Naţionale în cinstea „Crăişorului Munţilor”. Avram Iancu (1824-1872), omagiat la Ţebea, este considerat unul dintre marii eroi ai românilor în timpul mişcărilor revoluţionare din anii 1848 şi 1849, din Transilvania.

Potrivit Prefecturii Judetului Hunedoara, în programul Serbărilor Naționale de la Țebea, au fost cuprinse prezentarea onorului militar, slujba religioasă, evocarea istorică a evenimentului şi ceremonialul depunerii de coroane la mormântul lui Avram Iancu. Sărbătoarea, organizată în fiecare an, în prima duminică de după 10 septembrie, dată la care a murit Eroul National, Avram Iancu, va avea loc în 12 septembrie şi va consta într-un ceremonial dedicat omagierii acestuia.

 

 

Biroul de Presă al Europarlamentarului Maria Grapini

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on email
Email
Share on print
Printează