COMUNICAT DE PRESA 01 iunie 2023

Eurodeputatul PUSL, Maria Grapini, mesaj cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului: „Copiii sunt viitorul oricărei țări și trebuie să aibă parte de o formare educațională și civică de cea mai bună calitate!”
Europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, membru în Grupul S&D, a transmis un mesaj emoționant cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului:
„Doresc copiilor o viață liniștită, sigură și bună. Este trist că, în acest an, de ziua lor, mulți copii așteaptă cu sufletul la gură încheierea anului școlar. Sper să fie o experiență unică, să nu se mai repete niciodată, iar educația, în toată complexitatea ei, să fie tratată, așa cum merită, drept cel mai important pilon din societate. Copiii sunt viitorul oricărei țări și trebui să aibă parte de o formare educațională și civică de cea mai bună calitate. Ei sunt cea mai importantă avere a noastră, a părinților!
Copiii au nevoie, mai mult ca oricând, de modele! Societatea în ansamblu, dar mai ales cei care decid prin legi și reguli ar trebui să pună pe primul loc copiii!
Mi-aş dori să nu mai avem copii discriminaţi, fără şanse la educaţie sau la o viaţă normală. Mi-aş dori să nu mai existe în România copii trişti sau săraci, cu părinţi disperaţi că nu le pot oferi o zi de mâine senină.
Ca europarlamentar și umanist, am susținut întotdeauna proiectele pentru copii, atât proiectele naționale, cât și proiectele europene. Și cred foarte mult că, în toate programele de guvernare, trebuie să existe un capitol dedicat copiilor, un capitol dedicat îmbunătățirii educației și accesului la educație pentru toți copii.
La multi ani, dragi copii, sănătate și o viață plină de bucurii!”.
De menționat faptul că, prin Rezoluţia nr. 836, adoptată la 14 decembrie 1954, Adunarea Generală a ONU a recomandat ca toate ţările să instituie o Zi a copilului şi a sugerat guvernelor ca această zi să să fie celebrată de fiecare ţară, la o dată pe care o consideră potrivită.
În România, Ziua internaţională a copilului este sărbătorită la data de 1 iunie, ca şi în alte aproximativ 50 de ţări. Totodată, alte peste o sută de ţări celebrează o zi a copilului la date diferite.
La 16 noiembrie 2016, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea legii prin care este modificat Codul muncii, prin declararea zilei de 1 iunie – Ziua Copilului ca sărbătoare legală în care nu se lucrează. Astfel, din 2017, ziua de 1 iunie este nelucrătoare.

Biroul de Presă al Europarlamentarului Maria Grapini

COMUNICAT DE PRESA 01 iunie 2023

Facebook
WhatsApp
Email
Printează