COMUNICAT DE PRESĂ

Eurodeputatul umanist, Maria Grapini, întrebări punctuale adresate comisarului Nicolas Schmit pe tema educației și formării profesionale în UE

 

Europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, a adresat miercuri, în plenul PE, mai multe întrebări punctuale comisarului pentru locuri de muncă și drepturi sociale, Nicolas Schmit, pe tema educației și formării profesionale în UE.

În intervenția sa, eurodeputatul Grapini a precizat că toate statele membre trebuie să pună educația și formarea profesională în centrul activităților.

„Problema este însă să ne gândim la ceva nou. Despre problema tinerilor și cea a educației se vorbește foarte puțin. Eu vin din industrie și vă spun că lipsește pregătirea profesională pe meserii. În context, cred că ar trebui să ne gândim, la nivel european, cum putem să umplem acest gol, cum putem să dăm o recomandare statelor membre și cum putem să completăm aceste meserii pentru că, acum, când vorbim, în fiecare stat membru, anumite profesii din anumite industrii prelucrătoare și chiar în servicii lipsesc cu desăvârșire”, a avertizat Maria Grapini care a punctat că este necesară identificarea unor soluții concrete pentru stimularea tinerilor care să se îndrepte spre aceste meserii deficitare.

Mai mult, eurodeputatul umanist a menționat faptul că, pe când deținea funcția de ministru, deși a alocat un buget semnificativ destinat calificării la locul de muncă, tinerii nu au fost foarte receptivi.

“Degeaba investim dacă nu ne gândim și la structura profesiilor!”, a mai spus Maria Grapini, care, în context, i-a cerut informații suplimentare comisarului pentru locuri de muncă și drepturi sociale pe marginea programelor de redresare.

“Când vor veni acești bani? Sigur că depinde și de statele membre cum și când prezintă programele de redresare însă economiile sunt vlăguite de această criză, companiile și, mai ales, IMM-urile, de asemenea. Iar Europa socială trebuie să rămână competitivă iar pentru asta oamenii trebuie să fie sănătoși, bine hrăniți, bine pregătiți și bine plătiți ca să poată să aibă competitivitate și productivitate. Aceste lucruri aș dori să fie cuprinse în răspunsul dumneavoastră și, mai ales, cum vom putea să ne ducem, punctual, cu măsuri concrete pentru formarea profesională și educația în UE?”, a punctat eurodeputatul Grapini.

În răspunsul adresat europarlamentarului umanist, comisarul Nicolas Schmit a menționat că actuala Comisie Europeană este, de departe, cea mai activă pe partea de competențe și face tot ce se poate pentru dezvoltarea formării profesionale.

„Suntem pregătiți să finanțăm și să suținem reforme ale învățământului profesional. Ne implicăm foarte mult, inclusiv comisarul pentru piață internă, Thierry Breton, mai ales în acest context în care s-a discutat foarte mult despre competențe. Trebuie să educăm și să formăm oamenii dacă ne dorim această transformare, această tranziție, și vrem ca această tranziție să fie echitabilă și să includă pe toată lumea. Avem nevoie de recalificare și de perfecționare. Sunt chestiuni esențiale care se regăsesc în centrul programului Comisiei Europene dar și pentru mine, în propriul meu program, reprezintă o prioritate și vom acționa în acest sens”, a conchis comisarul pentru locuri de muncă și drepturi sociale.

 

 

Biroul de Presă al Europarlamentarului Maria Grapini

Facebook
WhatsApp
Email
Printează