COMUNICAT DE PRESA  15 Septembrie 2023

Europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, a primit, la Gala Premiilor Uniunii Artiștilor Plastici din România, diploma și trofeul “Prietenul Artelor”!
Europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, membru în grupul S&D, a primit vineri, la Gala Premiilor Uniunii Artiștilor Plastici din România, diploma și trofeul “Prietenul Artelor”.
„Sunt onorată să acord premii în Gala Uniunii Artiștilor Plastici din România și, în același timp, să primesc premiul “Prietenul Artelor”. Totdeauna am susținut arta și cultura românească. Prin cultură și artă, ne indentificăm în lume și facem legătura între generații. Am fost bucuroasă să pot susține de-a lungul anului expoziții de artă vizuală și să le promovez în UE. Voi rămâne un prieten necondiționat al artelor și sunt mândră că Romania are artiști valoroși, de talie internațională, care o fac cunoscută și respectată în lume”, a precizat, după importantul eveniment, eurodeputatul Grapini.
Gala Premiilor, cel mai important eveniment cultural organizat de Uniunea Artiștilor Plastici din România, s-a desfășurat anul acesta la Timișoara – Capitală Europeană a Culturii.
Evenimentul a avut loc vineri, 15 septembrie, în Sala Barocă a Muzeului Național de Artă din Timișoara.
Gala Premiilor UAPR a fost susținută de Ministerul Culturii și a avut drept parteneri instituții importante ale vieții culturale și educaționale din Timișoara: Muzeul Național de Artă, Direcția pentru Cultură și Patrimoniu Timișoara, Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest Timișoara, Filiala Timișoara a UAP din România.
Cu acest prilej, Uniunea Artiștilor Plastici din România a acordat și titlul de „Prieten al Artelor” unor personalități și instituții care s-au remarcat în susținerea culturii naționale.
Astfel, în cadrul Galei, europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, a fost premiată alături de încă 11 personalități. De asemenea, au fost premiați peste 20 de artiști care, în acest mod, au obținut și vor avea în biografie un premiu deosebit de important și foarte râvnit – Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Biroul de Presă al Europarlamentarului Maria Grapini

COMUNICAT DE PRESA  15 Septembrie 2023

Facebook
WhatsApp
Email
Printează