COMUNICAT DE PRESA  06 februarie 2024

Europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, susține decăderea din dreptul de a conduce al celor care produc accidente grave!
Europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, membru în grupul S&D, susține în plenul PE de la Strasbourg, decăderea din dreptul de a conduce al celor care produc accidente grave!
“Directiva pe care o dezbatem astăzi (n.r.-luni) legată de decăderea din dreptul de a conduce, are un singur scop, și anume, reducerea accidentelor rutiere și salvarea de vieți omenești. Avem accidente rutiere grave, nu numai din cauza șoferilor care sunt băuți, consumă droguri sau conduc cu viteză excesivă, dar și din cauza infrastructurii rutiere. Acesta este un alt subiect și ne dorim ca, în toate statele membre, să reușim să avem o infrastructură rutieră corespunzătoare!”, a punctat eurodeputatul Grapini.
Concret, Maria Grapini susține că este foarte important ca toți cei care încalcă, grav, regulile de circulație să fie tratați la fel pentru că viața are aceeași valoare indiferent în ce țară din UE se întâmplă accidentul. De asemenea, a mai spus eurodeputatul umanist, prevenția și rigorile legii sunt foarte importante pentru ca toți trebuie să înțeleagă că avem nu numai dreptul fundamental de a conduce, dar și o uriașă responsabilitate.
“Sunt de acord și susțin ca această directivă să se aplice în tot spațiul european și să avem, astfel, o siguranță în toate statele membre. Punerea în pericol a vieții copiilor, a persoanelor în vârstă, în contextul unor accidente grave, tot mai dese, în special în orașe și pe autostrăzi, este de neconceput!”, a conchis Maria Grapini.

Biroul de Presă al Europarlamentarului Maria Grapini

COMUNICAT DE PRESA  06 februarie 2024

Facebook
WhatsApp
Email
Printează