COMUNICAT DE PRESĂ 9 Mai 2022

Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, a participat, și în acest an, la evenimentele organizate cu ocazia Zilei de 9 Mai

În calitatea sa de europarlamentar, umanista Maria Grapinia participat, cu ocazia zilei de 9 Mai – care are o triplă semnificație: Ziua Independenţei de Stat a României, Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite şi Ziua Europei, la acțiunea organizată de Biroul de legătură cu Parlamentul European și reprezentanța Comisiei Europene la București.

Cu ocazia acestui important eveniment, eurodeputatul Grapini a transmis un mesaj românilor:

“ În acest an, sărbătorim 9 Mai într-un context diferit și mă refer la criza din Ucraina, la acest război care curmă vieți omenești nevinovate!

De la începutul conflictului, am pledat pentru Pace, pentru negocieri diplomatice și pentru o încetare imediată a focului!

În contextul Zilei Europei, în calitate de europarlamentar, am participat la acțiunea organizată de Biroul de legătură cu PE și reprezentanța CE la București!

Urez tuturor românilor din țară și din afara țării, sănătate, La mulți ani și solidaritate! Și pentru că, în data de  8 mai, am sărbătorit Ziua Costumului tradițional din România, doresc românilor sa iubească tradițiile și portul popular și să-l transmită generațiilor viitoare!

Menționez, de asemenea, că România are nevoie, mai ales în fața acestor provocări create atât de criza pandemică, dar mai ales de războiul din Ucraina, de oameni de stat puternici, care să lupte pentru drepturile românilor!

La mulți ani, români, România si La multi ani, Europa!”.

De menționat faptul că Biroul de Legătură al Parlamentului European și Reprezentanța Comisiei Europene în România a organizat, în acest an, „Chipurile Solidarității”, o expoziție de fotografii ce documentează încercările refugiaților care au părăsit Ucraina, în urma invaziei ruse, și solidaritatea, grija și căldura cu care au fost primiți de români în orașele de graniță, în centrele de refugiați și în casele lor.

La evenimentul care a avut loc la Casa Ghica-Grădișteanu, au participat și consiliera de stat a Domnului Prim- ministru Nicolae Ciucă, precum și membri ai guvernului, ai corpului diplomatic acreditat la București, reprezentanți ai mediului academic și ai societății civile.

Europarlamentarul Grapini a discutat în cadrul evenimentului cu șefa reprezentanței PE la București, cu șefa reprezentanței Comisiei Europene la București, dar și cu consilierul de stat al premierului Ciucă.

Totodată, Maria Grapini a purtat discuții și cu ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, căruia i-a propus să ia inițiativa de a notifica administrațiile locale în fiecare an să organizeze în a doua duminică din mai Sărbătoarea Costumului tradițional din România în conformitate cu legea 103/2015.

De asemenea, eurodeputatul umanist s-a întâlnit cu primarul general, Nicușor Dan, căruia i-a adus la cunoștință sesizările persoanelor cu dizabilități legate de diminuarea ajutoarelor de la Primăria Capitalei.

Ziua Europei reprezintă anul acesta un moment pentru a aprecia valorile europene și pentru a susține importanța consolidării proiectului european, dar și pentru a transmite un mesaj de solidaritate față de poporul ucrainean și de condamnare a agresiunii ruse împotriva Ucrainei.

 

Biroul de Presă al Europarlamentarului Maria Grapini

COMUNICAT DE PRESĂ 9 Mai 2022

Facebook
WhatsApp
Email
Printează