COMUNICAT DE PRESĂ 10 Iunie 2022-2
Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, solicită Comisiei Europene să vină cu o propunere legislativă pentru eliminarea muncii forțate
Europarlamentarul Maria Grapini, membru în Grupul S&D, a cerut Comisiei Europene, reprezentată în plenul PE de la Strasbourg de vicepreședintele Comisiei, Dubravka Suica, să vină cu o propunere legislativă concretă și eficientă pentru eliminarea muncii forțate.
„S-a spus aici că au trecut zece ani de discuții pentru găsirea unui instrument eficient în acest sens. Eu sper că nu vor mai trece încă zece până îl vom aplica”, a precizat, în intervenția sa, eurodeputatul Grapini, care a adăugat că, în contextul în care PE nu are putere de inițiativă legislativă, “stăm la mila Comisiei Europene și ne întrebăm dacă aceasta preia sau nu rezoluțiile noastre”.
Potrivit Mariei Grapini, să aștepți zece ani o decizie nu face altceva decât să ducă la pierderea încrederii cetățenilor în UE.
Mai mult, europarlamentarul umanist a punctat că munca forțată trebuie exclusă nu numai din țările terțe pentru că, până la urmă, se face concurență și producătorilor din spațiul UE, din piața internă, dar trebuie eliminată și din interiorul pieței interne.
„Viața are prioritate, doamnă comisar, și știți foarte bine acest lucru. Am destule exemple în care cetățeni din Est sunt nevoiți să facă o muncă indecentă (ca să nu spun mai mult) în alte state, de aceea cer imperativ Comisiei Europene să vină cu o propunere concretă prin care să avem un instrument comercial, eficient, pentru eliminarea muncii forțate”, a conchis Maria Grapini.
Biroul de Presă al Europarlamentarului Maria Grapini
COMUNICAT DE PRESĂ 10 Iunie 2022-2
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
cookielawinfo-checbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |