COMUNICAT DE PRESA 18 Martie 2023
Maria Grapini a cerut Comsiei Europene să ia măsuri ferme împotriva Austriei pentru încălcarea cu rea-credință a Regulamentului Schengen. Răspunsul președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-a nemulțumit pe eurodeputatul PUSL!
Revoltată de votul abuziv al Austriei, care s-a opus fără niciun argument juridic aderării României și Bulgariei la Spațiul Schengen, europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, vicepreședinte al Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorului, a trimis la finele anului trecut o scrisoare deschisă președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Potrivit eurodeputatului Grapini, membru în grupul S&D, situația creată după votul negativ al Austriei din Consiliul JAI, din 8 decembrie, în privința aderării României și Bulgariei la Spațiul Schengen, este fără precedent și a generat, pe bună-dreptate, nemulțumiri în cele două state.
Maria Grapini susține că Austria, prin votul negativ dat aderării celor două țări la spațiul Schengen, a distrus încrederea în UE, în principiile de funcționare ale UE și a adus efecte economice grave, nu numai României și Bulgariei, ci întregii Piețe Unice.
De asemenea, europarlamentarul PUSL a opinat, în scrisoarea transmisă Ursulei von der Leyen, că decizia guvernului austriac reprezintă o gravă încălcare a Regulamentului Schengen, în condițiile în care Parlamentul European și Consiliul Comisarilor au votat aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen. Mai mult, a adăugat Maria Grapini, toate controalele suplimentare efectuate au arătat că România respectă criteriile tehnice ale Regulamentului Schengen.
Având în vedere că un Regulament se aplică uniform, fără interpretare în context național, și că, în situații similare, statele membre care nu au aplicat un Regulament au fost avertizate asupra lor, fiind votate Rezoluții sau fiind puse în infringiment, vă solicit, în numele cetățenilor români pe care îi reprezint, să analizați și să dispuneți sancțiuni Austriei, a mai spus eurodeputatul umanist.
Totodată, europarlamentarul român a punctat faptul că este de neacceptat ca un stat membru să distrugă, din interese politice, economice și electorale naționale, credibilitatea UE și să submineze solidaritatea și proiectul Piața Unică, pilonul de funcționare al UE.
“Vă reamintesc, doamnă președinte, că Austria nu este la prima acțiune de discriminare a cetățenilor români și vă reamintesc situația pe care am sesizat-o acum patru ani, legată de acordarea diferențiată a alocațiilor copiilor români față de cei austrieci.
În aceste condiții, consider că aveți obligația să luați măsuri ferme împotriva Austriei pentru a nu fi, fie și prin inacțiune și tolerarea acestor abuzuri, copărtașă la decredibilizarea și chiar distrugerea proiectului european. Votul negativ dat de Austria nu a fost doar împotriva României și Bulgariei, ci a fost și împotriva instituțiilor europene care au votat în favoarea aderării celor două state, și anume, Parlamentul European și Comisia Europeană.
Cetățenii din țara pe care o reprezint, România, așteaptă fermitate din partea Comisiei Europene față de aceste derapaje ale Austriei și, bineînțeles, măsuri concrete împotriva acestui stat”, se mai arată în scrisoarea transmisă președintei Comisiei Europene de către europarlamentarul Grapini.
Nu în ultimul rând, eurodeputatul PUSL a menționat că, doar prin măsuri ferme de sancționare a unei atitudini antieuropene, precum cea demonstrată de Austria, pe 8 decembrie, românii vor putea sa mai aibă încredere în faptul că România este un stat membru respectat în UE, cu drepturi egale cu toate celelalte state și să susțină în continuare proiectul UE.
În răspunsul său, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a precizat că rezultatul votului recent privind extinderea spațiului Schengen în ceea ce privește România și Bulgaria este regretat de Comisie care a susținut, în mod constant, că ambele state membre și-au demonstrat în mod covârșitor angajamentul deplin față de proiectul Schengen și au continuat să îndeplinească cu succes condițiile necesare pentru aplicarea tuturor părților acquis-ului în conformitate cu procedurile de evaluare Schengen aplicabile.
De asemenea, președinta Comisiei Europene precizează că poziția Comisiei, prin care solicită Consiliului să ia decizia necesară care să permită eliminarea controalelor la frontierele interne, a fost stabilită în strategia sa intitulată „Către un spațiu Schengen mai puternic și mai rezilient, în raportul său privind starea Schengen pe 2022, precum și în Comunicarea sa intitulată „Consolidarea spațiului Schengen cu participarea deplină a Bulgariei, a României și a Croației la spațiul fără controale la frontierele interne”, din 16 noiembrie 2022.
Totodată, înaltul oficial european a reamintit faptul că Tratatul de la Lisabona a extins sistemul de vot cu majoritate calificată la un număr mare de domenii de politică asupra cărora Consiliul a adoptat decizii în unanimitate, inclusiv în domeniul justiției și afacerilor interne.
“Actul de aderare a României și Bulgariei necesită decizia unanimă a Consiliului de a elimina controalele la frontierele interne. Acest act nu poate fi modificat printr-o inițiativă a Comisiei.
Cu toate acestea, aș dori să vă asigur că extinderea Schengen rămâne o prioritate politică pentru Comisie, iar Comisia va continua să depună eforturi pentru finalizarea aderării României și Bulgariei la Schengen”, a conchis Ursula von der Leyen, în răspunsul transmis eurodeputatului Maria Grapini.
Răspunsul ambiguu al președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu a mulțumit-o, însă, pe europarlamentarul Maria Grapini.
“Din păcate, răspunsul primit nu este cel așteptat! Am cerut Comisiei Europene să ia măsuri ferme împotriva Austriei pentru încălcarea cu rea-credință a Regulamentului Schengen și asta ține de competența ei! Modificarea prevederii privind unanimitatea în Consiliu și trecerea la majorități ține însă de voința șefilor de stat și de guverne care ar trebui să voteze în Consiliul European, așa cum a propus Parlamentul European, modificarea Tratatului!”, a precizat Maria Grapini.
Biroul de Presă al Europarlamentarului Maria Grapini
COMUNICAT DE PRESA 18 Martie 2023
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
cookielawinfo-checbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |