COMUNICAT DE PRESĂ
Eurodeputatul PPU (s-l), Maria Grapini, intervenție fermă în timpul dezbaterilor privind raportul BEI: „Este inadmisibil ca, din totalul fondului de finanțare, doar 40 % să fie alocat IMM-urilor!”
Europarlamentarul PPU (s-l), Maria Grapini, a avut, luni, în prezența comisarului Valdis Dombrovskis, vicepreședinte executiv al UE, o intervenție fermă în timpul dezbaterii raportului anual al Băncii Europene de Investiții.
În intervenția sa, Maria Grapini, și-a exprimat atât nemulțumirea cât și surprinderea față de afirmațiile președintele BEI, Werner Hoyer, care a precizat că este mulțumit de modul în care au fost finanțate IMM-urile, în contextul în care, a punctat eurodeputatul, din raportul prezentat rezultă clar că, din totalul fondului de finanțare, doar 40 % a fost alocat IMM-urilor! Asta în contextul în care, a adăugat europarlamentarul Grapini, în UE, avem 98% IMM-uri.
„Așadar, domnule președinte, eu susțin creșterea fondurilor ca să avem un capital adecvat la BEI, dar trebuie să vă orientați mai mult spre IMM-uri, spre acele companii care au cea mai mică rezistență la criză și, de asemenea, trebuie să vedem cum putem să creștem ritmul privind fondul de garantare pentru că acesta este foarte lent.
Avem mai mult de un an de zile de când IMM-urile, HoReCa, turismul sunt în suferință și primele fonduri au fost aprobate abia la sfârșitul anului 2020!”, a precizat eurodeputatul Grapini, care a adăugat că Banca Europeană de Investiții trebuie să-și revizuiască politica de creditare și în domeniul transportului.
„Știm cu toții cât de important este transportul ca și componentă în costul produselor, ca importanță pentru turism, ca importanță în Green Deal. De aceea, sper ca, în anul 2021, să avem fonduri adecvate pentru domeniul transportului!”, a mai spus Maria Grapini.
Nu în ultimul rând, europarlamentarul PPU (s-l) și-a exprimat speranța că, prin investiții adecvate, se va reuși eliminarea dezechilibrelor majore la nivelul statelor membre, lucru nerezolvat până astăzi.
„Avem încă regiuni și state în care nu s-a realizat o coeziune socială și sper, domnule comisar, să ne explicați cum credeți că s-a răspuns coordonat, când știm bine că fiecare țară, în acest an de pandemie, a acționat diferit din punct de vedere al accesului pe piața internă!”, a conchis, în intervenția sa, Maria Grapini.
Biroul de Presă al Europarlamentarului Maria Grapini
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
cookielawinfo-checbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |