COMUNICAT DE PRESĂ

Eurodeputatul PPU (social-liberal), Maria Grapini, mesaj cu ocazia Zilei minerului: „Să le mulțumim, minerilor, pentru toți anii lucrați, de multe generații, pentru noi, pentru fiecare cetățean!”

 Ziua minerului este marcată, în fiecare an, la 6 august, dată la care sunt comemoraţi minerii ucişi în timpul grevei de la Lupeni, din august 1929, dar şi victimele nenumăratelor tragedii petrecute în minerit. În Valea Jiului, mai multe monumente au fost ridicate ca omagiu adus minerilor însă cel mai reprezentativ dintre ele, aflat la intrarea în municipiul Lupeni, aminteşte de Greva muncitorilor mineri de la Lupeni, încheiată cu un conflict sângeros între forţele de ordine şi localnici.

O altă grevă a minerilor din Valea Jiului, cu 35.000 de participanţi, a avut loc între 1-3 august 1977, fiind revendicate, cu acest prilej, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă. Această grevă a minerilor ”este considerată a fi cea mai mare acţiune revendicativă organizată a muncitorilor de la instaurarea comunismului în România”, potrivit volumului ”Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).

Potrivit statisticilor oficiale, peste 150 de mineri au murit în accidente de muncă, după 1990.

În context, europarlamentarul PPU (social-liberal), Maria Grapini, a transmis următorul mesaj miilor de ortaci:

“Ziua minerului – în doliu

Ce puteți să transmiteți, stimati guvernanți, minerilor de ziua lor? Ce viitor vor avea? Cum justificați dezinteresul cras în ceea ce privește soarta mineritului din țara noastră? Cum au putut Polonia, Germania și alte țări să găsească soluții și noi nu?”

Cred că ar trebui să ne închinăm cu toții în fața celei mai grele meserii – să le mulțumim minerilor pentru toți anii lucrați, de multe generații, pentru noi, pentru fiecare cetățean.

Doresc sănătate și La mulți ani tuturor minerilor și familiilor lor și îi asigur de toată prețuirea mea!”, a precizat Maria Grapini.

Din păcate, cifrele de astăzi din Valea Jiului sunt triste. Zona este depopulată masiv. Peste 30.000 de locuitori au părăsit Valea Jiului, după 1990, adică peste 20% din populație. Pensionarii sunt, astăzi, majoritari, tinerii au părăsit și continuă să plece din zonă, iar din cei 50.000 de mineri câți lucrau înainte de 1989, astăzi, mai sunt angajați puțin peste 2.500.

Șomajul a crescut continuu pentru că, din cele 15 mine și cariere care erau deschise odinioară, acum se mai extrage huilă din doar 4 exploatații. Două dintre ele, Lonea și Lupeni, sunt într-un program de închidere.

Între timp, România a ajuns să importe cărbune.

Și, totuși, ce punem în locul minelor care se închid? Aceasta este întrebarea la care decidenții de astăzi nu au avut curajul să răspundă în fața oamenilor din Valea Jiului.

 

 

 

Biroul de Presă al Europarlamentarului Maria Grapini

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on email
Email
Share on print
Printează