Maria Grapini, scrisoare deschisă adresată comisarului pentru Agricultură. Eurodeputatul PUSL cere Comisiei Europene să prelungească, și după 5 iunie, interzicerea importurilor de cereale din Ucraina!
În calitatea sa de vicepreședinte a Comisiei IMCO (Piață Internă și protecția consumatorilor), europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, a transmis o scrisoare deschisă comisarului pentru Agricultură și dezvoltare rurală, Janusz Wojciechowski.
Scrisoarea eurodeputatului Grapini, susținătoare ferventă a drepturilor fermierilor români, a fost trimisă în contextul în care Comisia Europeană a aprobat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/903 din data de 2 mai 2023 care interzice importurilor de grâu, porumb, rapiță, seminte de floarea-soarelui, originare din Ucraina, în Bulgaria, Polonia, România, Slovacia sau Ungaria, până la data de 5 iunie 2023.
Potrivit Mariei Grapini, în urma discuției avute cu Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România, a fost semnalat faptul că fermierii români sunt grav afectați de criza cerealelor din Ucraina, ca urmare a faptului că taxele vamale au fost suspendate temporar pentru agricultorii ucraineni. Prin exportul de cereale în UE, în aceste condiții, se creează o concurență neloială în piața internă, a mai spus europarlamentarul umanist.
În context, europarlamentarul PUSL i-a solicitat comisarului pentru Agricultură să extindă obligativitatea aplicării Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/903 al Comisiei Europene pentru o perioadă mai îndelungată, inclusiv după data de 5 iunie 2023, în vederea asigurării unei competiții corecte în piata internă și pentru a le permite fermierilor europeni să-și poată desfășura activitatea în condiții optime.
Vă prezentăm, în continuare, scrisoarea deschisă adresată de europarlamentarul Maria Grapini comisarului european pentru Agricultură și dezvoltare rurală.
În atenția comisarului pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski.
Comisia a aprobat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/903 din data de 2 mai 2023 de introducere a unor măsuri preventive privind anumite produse originare din Ucraina, care interzice importurilor de grâu, porumb, rapitä, seminte de floarea-soarelui, originare din Ucraina, în Bulgaria, Polonia, România, Slovacia sau Ungaria, până la data de 5 iunie 2023.
În urma discuției avute cu Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România, a fost semnalat faptul că fermierii români sunt afectați de criza cerealelor din Ucraina, de faptul că taxele vamale au fost suspendate temporar pentru agricultorii ucraineni care exportă cereale în UE, creându-se o concurență neloială în piata internä.
De aceea, domnule Comisar, am rugămintea sä extindeti obligativitatea aplicării Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2023/903 al Comisiei Europene pentru o perioadă mai îndelungată, dincolo de 5 iunie 2023, în vederea asigurării unei competiții corecte în piața internă, pentru a le permite fermierilor europeni să poată să-și desfășoare activitatea.
In speranța că veți lua în considerare solicitarea mea, vă mulțumesc anticipat.
Europarlamentar Maria Grapini,
Vicepreședinte Comisia IMCO