Orice națiune trebuie să-şi respecte istoria, seniorii și să pregătească noua generație pentru viitor. Eu cred că avem potenţial în tinerii noștri și acesta este nefolosit. Ține de iscusința noastră să folosim cunoștintele acestor tineri. Este nevoie de profunzime, învățare, timp şi de foarte multă muncă cinstită pentru construcția unei cariere solide.
Cred că, dacă toți cei buni ar rămâne în România, ar fi mai uşor să schimbăm lucrurile care nu funcționează. Nu poți câștiga un meci cu rezerve. Dacă cei buni pleacă, sau nu se implică, atunci șansele celor mai slabi cresc și lucrurile ajung să fie prost făcute.
Trebuie să le oferim încrederea că se poate şi la noi să fie transparență, egalitate de şanse, o scară a valorilor corectă, o justiție dreaptă şi mult respect.
Părinților le datorez totul. Ne-au crescut demn și cu multă atenție. Deși trebuia să muncim la câmp și în gospodărie și să și învățăm, niciodată nu mi s-a părut greu.
Tata era un om cu suflet mare, vesel, îi plăcea să cânte și să joace, și mereu ne spunea că vrea să ne vadă „învățați”, să nu ne mai chinuim ca ei. Ne învăţa să fim cinstiţi şi drepţi, să nu tresărim când cineva bate la poartă sau la uşă. Era darnic, își dădea şi haina de pe el.
Mama era creierul familiei, era organizatorul şi cea care se gândea cum să gestioneze un salariu, în aşa fel încât în casă să nu lipsească strictul necesar: o alimentație sănătoasă (aveam de toate în gospodărie), haine potrivite anotimpurilor, să fim mereu curați, cu haine călcate, uniforme şi genți de şcoală. Avea calități extraordinare de mobilizare, ştia cum să ne facă să nu avem complexul copiilor săraci, să fim mândri de ce facem, și să facem totdeauna lucrurile bine. Să ne dorim să fim cei mai buni, să fim cinstiți, corecți și să-i ajutăm pe cei care au mai puțin ca noi.
Cel mai pregnant și prezent în sufletul meu a rămas momentul din copilărie în care, în seara-noaptea de Crăciun, mă străduiam să nu adorm, să văd cine-mi pune pachetul cu cadouri sub pernă (noi nu ne permiteam să împodobim bradul!). Şi mereu adormeam, iar dimineața, cu ochii închişi, băgam mâna sub pernă și găseam pachetul.
Cariera mea profesională s-a împletit cu cea familială. M-am căsătorit în studenție si partenerul de viaţă are o profesie diferită (artistică). Cred în familie şi cred în păstrarea gradelor de libertate a celor doi parteneri, încredere şi susţinere reciprocă. Așadar să mai demolez o legendă: ,,Nu se poate ca femeie să ai și familie şi carieră!”
S-au adunat ani frumoși de căsnicie, avem un băiat de care sunt foarte mândră. Fiul nostru a făcut Facultatea de Drept și a lucrat cu mine din anul întâi de facultate. La absolvire, a decis să lucreze cu mine, a pornit de jos, și, după 10 ani, a devenit directorul uneia dintre firmele din grupul nostru! În 2012, când am fost numită ministru, a fost ușor să las totul pe mâna lui și a echipei cu care lucrasem 22 de ani.
Mă mândresc și cu nepoții mei Luca și Anna, sunt extraordinari. Dragostea de bunică este diferită de cea de mamă. Pentru ei gătesc cu mult drag, nepoților le place plăcinta cu foaie subțire și brânză, făcută de mine! Duminica este a familiei!
GRAD DE CAVALER – ORDINUL NATIONAL „Pentru merit” – acordat de Președintele României pentru merite deosebite în conducerea activităților economice, 2000
Membru
Membru Supleant
Membru
Membru Supleant