[fusion_text]
Parlamentul European a luat, marţi, 31 ianuarie, în discuţie o temă de actualitate, referitoare la reducerea risipei alimentare, în condiţiile în care cifrele sunt dezarmante: în UE sunt irosite, anual, aproximativ 88 de milioane de tone de alimente (în jur de 20 % din totalul alimentelor produse), iar costurile asociate sunt estimate la 143 miliarde de euro! La dezbatere, au participat eurodeputaţi şi reprezentanţi ai organizaţiilor din domeniu.
România a fost reprezentată de către europarlamentarul Maria Grapini, care a oferit presei naţionale detalii despre oportunităţile existente de prevenire a risipei alimentare, dar şi de consolidare a sustenabilităţii sistemului alimentar comunitar.
“Consider că vorbim de o provocare mondială! Trebuie să înţelegem, în primul rând, unde se irosesc alimentele, cât şi de ce. Avem, cu siguranţă, nevoie de noţiuni şi definiţii clare, de o metodologie pentru măsurarea deşeurilor alimentare, de un viitor pachet complex privind economia circulară. Din nefericire, Europa este pe o listă neagră a risipei alimentare şi trebuie să corectăm această situaţie”, a declarat Maria Grapini, în debutul dezbaterii.
Datele concrete, aferente rapoartelor existente deja, pe tematica risipei alimentare, sunt impresionante…în sens negativ, însă: conform Organizației pentru Alimentație și Agricultură, aproximativ o treime din totalul alimentelor produse la nivel mondial se pierde sau se irosește; această cantitate corespunde unei suprafețe cultivate de mărimea Chinei și generează aproximativ 8 % din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră. Pe lângă efectele economice și de mediu semnificative, risipa alimentară are și o importantă conotație economică și socială într-o lume în care peste 800 de milioane de persoane suferă de foame!
Europarlamentarul Maria Grapini a oferit detalii şi despre măsurile concrete pe care le propune Comisia, pentru a relansa eforturile UE în acest domeniu: în Pachetul privind Economia Circulară, Comisia a identificat prevenirea risipei alimentare ca fiind un domeniu prioritar de acțiune și a invitat statele membre să reducă, în conformitate cu Obiectivele de dezvoltare durabilă, generarea de deșeuri alimentare. Mai mult, Comisia va elabora, în cooperare cu statele membre și cu părțile interesate, orientările UE privind donarea de alimente şi va utiliza Platforma – care s-a reunit pentru prima dată la 29 noiembrie 2016 – drept forum principal comunitar, care va ajuta toate părțile interesate să identifice și să pună în aplicare soluții de prevenire a generării deșeurilor alimentare.
“Putem face în fiecare zi lucruri simple pentru a nu irosi alimente și a economisi bani. Pentru a ajuta consumatorii să prevină risipa alimentară, Comisia a publicat un pliant care prezintă 10 idei simple în acest sens, dar consider că ştim, fiecare dintre noi, prea bine, cum să evităm această problemă. Trebuie doar să înţelegem că e gravă”, a spus, în final, Maria Grapini.
[/fusion_text]