[fusion_builder_container hundred_percent=”yes” overflow=”visible”][fusion_builder_row][fusion_builder_column type=”1_1″ background_position=”left top” background_color=”” border_size=”” border_color=”” border_style=”solid” spacing=”yes” background_image=”” background_repeat=”no-repeat” padding=”” margin_top=”0px” margin_bottom=”0px” class=”” id=”” animation_type=”” animation_speed=”0.3″ animation_direction=”left” hide_on_mobile=”no” center_content=”no” min_height=”none”][fusion_text]
În Parlamentul European s-a dezbătut, miercuri, 26 aprilie, problema acută a Bătrânului Continent, generată de reacţiile non diplomatice ale Turciei, după referendumul recent, în urma căruia Recep Erdogan şi-a asigurat practic domnia prelungită şi, după cum prezic specialiştii, dictatorială.
Grupul Politic S&D, grup din care face parte şi europarlamentarul român Maria Grapini, a luat concret în discuţie paşii pe care ar trebui să-i parcurgă UE, în relaţia cu o Turcie instabilă, liderul Grupului PPE solicitând chiar întreruperea finanţării Semilunei pentru preaderare.
Maria Grapini a avut, recent, o luare de poziţie publică pe această temă, prin care a cerut asumarea din partea României a unei poziţii ferme şi clare: “În tot acest joc al nervilor, România tace. Politicienii noștri sunt temători în a-și asuma opinii oficiale tranșante. În timpul în care Europa este aruncată în corzi, urât de tot, Președinția României e…translatată în Spania, la căldură și mult soare. Consider impardonabilă lipsa unei reacții oficiale a țării noastre la adresa referendumului din Turcia și solicit un punct de vedere public!”, afirma Grapini, în urmă cu o săptămână.
Miercuri, în şedinţa din PE, europarlamentarul român a revenit cu solicitarea, de altfel firească şi necesară.
“Aştept cu interes poziţia României, pentru că pozitionarea noastră faţă de Turcia este foarte importantă. Ştiţi foarte bine că UE are suspiciuni de fraudă electorală, deci situaţia este mai mult decât tensionată. Ca europarlamentar, vreau să susţin poziţia României, dar nu ştiu care e! Nu am auzit sau citit vreo declaraţie oficială din partea preşedintelui Klaus Iohannis!”, a conchis Maria Grapini.
[/fusion_text][/fusion_builder_column][/fusion_builder_row][/fusion_builder_container]