Plenul Parlamentului European de la Strasbourg a discutat, miercuri, 16 ianuarie, cum era și de așteptat, decizia bombă de aseară a Marii Britanii, privitoare la Retragerea Regatului Unit din UE. Verdictul parlamentului britanic a dat peste cap întreaga Europă, într-un moment în care mai sunt două luni până la Brexitul programat.

Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, a intervenit, miercuri, în plenul PE, felicitând negociatorul din partea UE și solicitând responsabilitate majoră, respectiv transparență și o curată informare. Umanista a cerut ferm continuarea negocierilor, dar cu cărțile pe față!

“Este un subiect foarte important. Cred că rezultă că avem o majoritate, în PE, care dorim ca Marea Britanie să fie aici! Vreau sa felicit negociatorul, a făcut tot ce trebuie, problema nu este la noi! Problema este în Marea Britanie, iar eu sunt îngrijorată de ceea ce se întâmplă cu cetățenii europeni, cu concetățenii mei care trăiesc acolo. Sunt îngrijorată și de ce se va întâmpla cu cetățenii britanici care trăiesc în UE , dar și de relațiile comerciale. Cred că trebuie sa continuăm negocierile, dar Marea Britanie, prin reprezentanții ei, nu prin populație, deoarece populația își dorește în majoritate să fie în UE! Am fost în Londra, am fost în Birmingham, am discutat cu cetățeni, oameni de afaceri, toți doresc să rămână în UE, dar responsabili sunt oamenii politici care dezinformează! Am văzut recent un membru al PE din zona de dreapta cum făcea reclamă să ne instige că, dacă va ieși Marea Britanie, vom plăti noi din salariile noastre, șomaj eurodeputaților britanici. Fals!”, a spus umanista Maria Grapini, în plenul PE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *